Omul european – dincoace si dincolo de economic

Intitulata „Comment enseigner l’histoire et les littératures pour former l’homme européen?“ – Cum sa predam istoria si literatura pentru a forma omul european? –, a avut loc, în zilele de 4 si 5 octombrie, sub cupola Academiei Române, a douasprezecea editie a seminarului international „Penser l’Europe“.

Puse în act la initiativa trioului acad. Eugen Simion, acad. Maya Simionescu (presedinte, respectiv vicepresedinte ai Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta) si Thierry de Montbrial (director fondator al „Institut Français de Relations Internationales“) si beneficiind de prezenta constanta a unor intelectuali de ampla si diversa formatie, dar cu preocupari europeniste comune, ca francezii Serge Fauchereau si Gilles Bardy, spaniolul Jaime Gil Aluja, austriacul Michael Metzeltin sau grecul Evangelos Moutsopoulos, manifestarile „Penser l’Europe“ s-au concentrat în acest an asupra relatiei dintre national si european prin prisma istoriei, a literaturii si, în genere, a disciplinelor umaniste.
Cu prelegeri si/sau interventii în dezbateri, au participat, alaturi de amfitrioni si de invitatii permanenti ai acestei familii europeniste de la Bucuresti, personalitati-cheie din învatamântul superior românesc – rectorii universitari Mircea Dumitru si Ioan Pânzaru, actualul, respectiv fostul rector al Universitatii din Bucuresti, Ioan Aurel Pop si Andrei Marga, actualul, respectiv fostul rector al Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj (acesta din urma si fost ministru al Educatiei). De la discutii nu a lipsit veriga politica, reprezentata de fostul presedinte al României Ion Iliescu si de fostul premier Petre Roman.
Într-o prima sectiune tratând studiul stiintelor umane si anxietatile europene, istoricul sorbonard Georges-Henri Soutou a adus în discutie procesul de deconstruire a istoriei Europei însesi si a disparitiei conceptului de civilizatie europeana din jargonul politic dupa Tratatul de la Maastricht, în favoarea unor valori ca statul de drept si democratia. Acad. Dan Berindei a sesizat o schimbare a viziunii asupra vietii în Europa vremurilor noastre, vorbind despre regresia studierii umanioarelor ca despre o „izolare spirituala“, privata de perspectivele evolutiei. Într-o incursiune erudita în istoria si istoriografia europeana si româneasca, istoricul iesean Alexandru Zub a identificat apoi principalele mize ale înscrierii studiului istoriei în relativismul postmodern, cu remodelarea instrumentelor conceptuale si metodologice – de la Auguste Comte sau A.D. Xenopol la Jacques Le Goff si la actuala criza a capitalismului, care impune chestionarea fundamentelor dintr-o perspectiva mult complicata. Universitarul sibian Dan Popescu, specialist în economie, alarmat de prezenta tot mai redusa a istoriei economiei si a economiei politice în programele universitatilor cu profil economic în favoarea unor discipline fara viziune istorista precum managementul sau marketingul, si-a vazut temerile confirmate de profesorul Georges-Henri Soutou, care a subliniat, în ce priveste învatamântul superior francez, aceeasi regretabila tendinta de dizolvare a spiritului dialectic în macro sau micro-economie.
Un substantial excurs „din interior“ a oferit fostul rector si ministru al Educatiei Andrei Marga – într-o expunere în care sentimentul difuz de mea culpa fata de esecul introducerii sistemului Bologna în învatamântul universitar românesc s-a dizolvat într-o încercare de inventariere obiectiva a erorilor care au dus, nu numai în cazul românesc, la pierderea „valorii educative“ a acestui sistem pedagogic în lume. Pronuntat din perspectiva propriei elucidari fata de iluziile si realitatile implementarii sistemului Bologna în România, Marga a acuzat birocratizarea si ideologizarea neoliberala a procesului de învatamânt, reducerea „angajamentului cultural“ al universitatilor si închiderea orizonturilor cunoasterii spre un futurism negativ, în care personalitatea umana se contrage în „human capital“. În aceeasi ordine de idei, acad. Eugen Simion a raspuns, într-o ampla cooptare a lui Rabelais la tema conferintei bucurestene, ca „Stiinta fara constiinta nu e decât ruina sufletului“ – si, pe cale de consecinta, a spiritului si a culturii în sens larg, urmat de observatia lui Dan Haulica dupa care universitatea nu ar trebui sa aiba o „functie“, ci o „misiune“. Clientelismul universitar, omniprezenta englezei ca limba de predare în scopul atragerii facile de studenti, precum si abandonarea pe scara larga a studierii pedagogiei – ca stiinta si arta a predatului – au fost dezaprobate, în continuare, de specialistul în poezia moderna Serge Fauchereau, iar lingvistul Gilles Bardy, profesor la Universitatea din Aix-en-Provence, a punctat pierderea acelei finesse universitare clasice, incriminând atomizarea, izolarea si obedienta politica a sistemelor de învatamânt. În acelasi sens, profesorul Ioan Pânzaru a subliniat carentele unui sistem în care „pasiunea pentru cultura“ e surclasata de „rationalismul administrativ“ si ale unei „economii creative“ în care educatia nu constituie o prioritate.
Un aplicat punct de vedere în ce priveste soarta literaturilor nationale în context european a adus prezentarea profesoarei Gisèle Vanhese, de la Universitatea din Calabria, care a vorbit despre locul literaturii române în canonul literaturii europene si despre autorii români studiati cu precadere în strainatate – îndeosebi reprezentantii asa-numitei „literaturi migrante“, începând cu Panait Istrati. Un demers caruia i-a raspuns excursul universitarului sibian Andrei Terian, interesat la rândul sau de strategiile predarii literaturii române strainilor si de valorile omului „problematic“ în raport cu omul „politic“ al momentului.
Dezbaterile au continuat prin interventiile academicienilor Solomon Marcus si Razvan Theodorescu, familiari ai seminarului „Penser l’Europe“, care au chestionat (in)oportunitatea disocierii stiintei de cultura sau a culturii de civilizatie, si s-au încheiat în nota de anxietate adusa de Bianca Burta-Cernat, care s-a întrebat daca si prin ce valori culturale Estul periferic ar putea capta interesul unui Occident aparent autosuficient, dar dintotdeauna admirat.
Daca specialistul în economie Jaime Gil Aluja, reflectând asupra unei forma mentis a omului de azi, sau esteticianul Evangelos Moutsopoulos, trecând istoria europeana printr-o filozofie a istoriei, ori neurologul Jean Askenasy, propunând o captivanta interpretare – prin prisma dinamicii cerebrale – a posibilitatii coexistentei unei constiinte nationale si europene, au oferit fundamentele teoretice ale unei atmosfere indubitabil filo-europeniste, marcate de constiinta unei identitati europene careia, cel putin din punct de vedere cultural, nu i s-a pus la îndoiala existenta, discutia nu a fost lipsita totusi de accente critice sau de scepticismul alimentat de divergenta la nivel global a intereselor economico-politice, pe de o parte, si culturale, pe de alta parte. O sinteza a acestor perspective critice a formulat E.S. Mohamend Laichoubi, ambasadorul Algeriei la Bucuresti, dupa care Europa risca sa devina mai mult un „mijloc“ decât un „proiect“. Nu e poate întâmplator ca tocmai oamenii politici prezenti la dezbatere – Ion Iliescu, Petre Roman si Andrei Marga – au vehiculat si cele mai pragmatice, mai „dezvrajite“ opinii, într-un fel de anamneza a propriilor iluzii si solutii raportate la realitati: complexul de inferioritate românesc alimentat de conditiile obiective ale istoriei, constatat de Ion Iliescu; „democratia profitului“ care a guvernat, în opinia lui Petre Roman, tranzitia noastra, facând ca Europa de Est sa capteze interesul Occidentului îndeosebi ca piata de desfacere; sau esecul birocratizant al sistemului Bologna pe teren românesc, analizat de Andrei Marga. Dar daca inocenta politicienilor nou-iesiti din blocul sovietic fata cu realitatile capitaliste poate fi un alibi convingator pentru unii, altii (în cazul de fata, Dan Popescu) sunt de parere ca nu capitalismul în genere, ci tocmai ei, oamenii politici ajunsi la conducerea României, trebuie facuti raspunzatori de esecul tranzitiei românesti.
Si daca Thierry de Montbrial lansa conceptul de interculturalitate, iar Serge Fauchereau, ideea relativitatii conceptelor de cultura mare sau cultura mica, asa-zisele culturi dominante fiind macinate de autosuficienta si de ignoranta fata de culturile asa-zise minore, în concluziile dezbaterilor, Eugen Simion a insistat asupra caracterului real al discrepantei de receptare dintre marile si micile culturi, deplângând lipsa de ecou a literaturii noastre în strainatate si neglijarea unor mari poeti români care ar putea trece cu succes din patrimoniul national în cel european.
Polemic si deseori sceptic în privinta mijloacelor, dar loial proiectului european în sine, seminarul international „Penser l’Europe“ a adus în actualitatea româneasca un stil al civilitatii si al curtoaziei discursului care si-a format o consistenta traditie bucuresteana.

Pe 3 octombrie 2013, academicianul Maya Simionescu a primit prestigioasa distinctie de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, ce i-a fost înmânata de ambasadorul francez Philippe Gustin, în cadrul unei ceremonii organizate la Ambasada Frantei din Bucuresti. Maya Simionescu este director al Institutului de Biologie si Patologie Celulara „Nicolae Simionescu“, institutie membra a UNESCO Molecular Cell Biology Network, presedinte al sectiei de Stiinte biologice a Academiei Române, doctor honoris causa al mai multor universitati din tara, consultant al mai multor institutii si organisme internationale de specialitate, membru în comitete editoriale internationale si autoare a sute de articole stiintifice aparute în reviste nationale si internationale de renume. S-a specializat la Rockefeller University si la Yale University, alaturi de profesorul George Emil Palade, primul premiat cu Nobel de origine româna, si a tinut cursuri la universitatile Yale, Columbia (SUA) si McGill (Canada).
În alocutiunea rostita cu acest prilej la Ambasada Frantei, Maya Simionescu a afirmat ca distinctia primita trebuie privita ca un omagiu adus cercetatorilor din Institutul „Nicolae Simionescu“ si cercetarii românesti în ansamblu.