Imagine de copertă: Poema Română: Immersive Experience |
Foto: ARTEXIM
REVIEW
Poema română: Immersive Experience.
Proiect pilot pentru o nouă componentă a Festivalului Enescu
ARTEXIM, organizatorul Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, a prezentat în premieră absolută la Museum of Immersive New Art, spectacolul „George Enescu – Poema Română: Immersive Experience”. Desfășurată pe 19 august, la sediul MINA, din Strada George Constantinescu 2-4, București, seria de proiecții cu public anunță o nou proiect care va fi inclus, începând de anul viitor, în programul Festivalului Enescu.
INVITAȚI
Alexandra Ușurelu:
„Camerata Regală este un proiect realizat pentru excelență…
știam că va fi cel mai important concert al meu de până acum.”
Alexandra Ușurelu a devenit rapid un nume important în industria muzicală românească a ultimilor ani. A colaborat cu artiști din muzica folk sau pop, iar cu albumul „Fata care chiar există” explorează teme din poezia modernă. A obținut o triplă nominalizare la Gala Premiilor Muzicale Radio România cu albumul „La capătul lumii”, iar prezența sa pe scenă înseamnă concerte desfășurate cu casa închisă în toată țara.
Am dat mereu pe scenă mai mult decât se așteptau oamenii să primească de la o fată cu numele „Ușurelu”. Și de acum înainte va fi la fel. Pentru mine, concertele sunt cel mai important vehicul către „capătul” lumii mele, unde oamenii se regăsesc în universul de idei din cântecele mele. Un univers țesut cu multă grijă, care pare fragil, dar ascunde mult curaj și putere de a face lucruri.
REVIEW
Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL
În fiecare an, la Festival, Sfântu Gheorghe este vizitat de invitați de marcă ai cinematografiei din lumea întreagă. Printre ei s-au numărat: Park Chan-Wook, Michel Franco, Nuri Bilge Ceylan, Ken Loach, Sergei Loznitsa și mulți alții.
Miruna Berescu:
„Cumva, ni se pare că acesta este locul în care poți să îți spui părerea și să te lansezi într-o discuție post-proiecție fără emoții și fără rețineri, pentru că spectatorii aici au această deprindere – de la edițiile anterioare la care au fost – sau, dacă vin pentru prima dată, atmosfera relaxantă în care se poartă aceste discuții îi poate face să se simtă suficient de în largul lor pentru a pune o întrebare sau a face un comentariu. Sau pur și simplu pentru a felicita echipa filmului pe care tocmai l-au văzut.”
REVIEW
„Micronarratives and the City…” Povești despre plimbări prin București
Volumul „Micronarratives and the City. An Annotated Map of Bucharest” este rezultatul colaborării dintre Alina Cristea, Ileana Marin și Mira Sanders și a beneficiat de un design semnat de artista Fien Vaneenooghe. Publicat în 2023 la editura belgiană Grafische Cel, conține și două materiale multimedia ce pot fi vizionate pe internet prin accesarea codurilor QR incluse.
În timp ce pentru Ileana Marin și Alina Cristea proiectul urmărește o redescoperire și înțelegere aprofundată a Bucureștiului personal și al celorlalți români ce trăiesc sau au trăit aici, demersul Mirei Sanders este echivalentul unei tentative de a descifra textul urban al unei realități pe care bucureștenii sunt obligați să o accepte cu resemnare
CIFRE CU SUBIECT ȘI PREDICAT
Exportul și importul de bunuri culturale în România
Autor: Nicu Ilie
Dacă în alte țări principalele produse culturale din comerțul exterior sunt bijuteriile (aproape 50% din valoarea comerțului cultural european), operele de artă și cărțile, în România principala categorie de bunuri tranzacționate atât la import, cât și la export este reprezentată de jocurile video.
CIFRE CU SUBIECT ȘI PREDICAT
Cum percep românii încălzirea globală și schimbările climatice
Doi din trei români cred că încălzirea globală este un fenomen real. Conform unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro în iunie 2024, la întrebarea „Considerați că schimbările climatice (încălzirea globală) sunt un fenomen real, vizibil deja pe toată planeta, sau unul fals, inventat în scopul promovării comerciale a unor tehnologii?”, 68.9% dintre români cred că schimbările climatice sunt reale și produc efecte vizibile.
Cred că schimbările climatice sunt reale și produc efecte vizibile mai ales: votanții USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, locuitorii din București sau din urbanul mare și cei cu un venit mai ridicat.
Sunt de părere că schimbările climatice nu sunt reale mai ales: votanții AUR, persoanele cu vârsta peste 60 de ani, cei cu educație primară, locuitorii din urbanul mic sau din rural și cei cu un venit mai redus.
CÂMPURI DE EXPERTIZĂ
Video:
Lansarea volumului „Superpolitik” de George Maior
„Ideea acestei cărți s-a născut studiind, în decursul multor ani, istoria politicii, a diplomației și a strategiei, care ne oferă numeroase exemple dramatice de exces strategic sau, după caz, idealist și justițiar, toate acestea conducând la crize, convulsii, violență, războaie devastatoare și descompuneri ale unei ordini statale sau internaționale. ”
Dragoste algoritmică
Ceea ce se petrece cumva spontan în spațiul vieții de zi cu zi – magia vieții cotidiene – are loc acum ca urmare a programării algoritmice. Astfel, după ce și-au creat cont și setat preferințele, utilizatorilor nu le mai rămâne de făcut decât să supra-selecteze profilele celor care au trecut de filtrele criteriale ale aplicației. Flirtul, ocheadele și privirile complice, tensiunea emoțională creată de interacțiunea în spațiul fizic cu un „altul romantic” sunt toate date la o parte și înlocuite cu două mișcări: „swipe right” dacă îți place, „swipe left” dacă nu-ți place. Iar apoi așteptăm să se producă tehno-magia din cutia neagră a mecanismului algoritmic. După care să consumăm și să ne lăsăm consumați în întâlniri pasagere. Și apoi să o luăm de la capăt.
Imediat după ce și-au făcut apariție, aplicațiile de dating au fost salutate de către o parte a societății (acele categorii care își pun speranțele în ideea că tehnologie poate rezolva problemele cu care se confruntă omenirea) ca o soluție tehno-digitală la problema atât de spinoasă a iubirii. În sfârșit, gândeau aceștia, societatea postmodernă dispune acum de o platformă care să îi conecteze pe indivizi adecvat epocii digitale: rapid, eficient și fără prea multe obligații morale, posibil chiar deloc.
CÂMPURI DE EXPERTIZĂ
Mihai S. Rusu.
Despre Iubire romantică și Algoritmi
Intimitatea iubirii algoritmice în cadrul aplicațiilor de dating este analizată de sociologul Mihai S. Rusu, în cadrul proiectului Matched Society, ca narațiune instrumentalizată și ca formă de comodificare a sinelui într-un context din ce în ce mai tranzacțional. Demersul inițiat de Asociația VAR Cultural urmărește documentarea, arhivarea și cercetarea fenomenului de găsire a unui partener de cuplu dintr-o perspectivă istorică.
Întregul proces de documentare și cercetare s-a desfășurat în perioada martie – iulie 2024, în interiorul unei echipe multidisciplinare și a unui public tânăr adult extrem de activ, răspunsurile și interviurile, oferite de către aceștia membrilor echipei, reprezentând sursa de inspirație pentru o serie de podcast-uri care concentrează teme majore și probleme acute ale utilizatorilor platformelor de dating în România.
ARHIVA INIȚIATIVELOR CULTURALE INDEPENDENTE
Festivalul
Classics for Pleasure, un proiect dezvoltat
de Asociația Elite Art
„Pentru noi, imaginea spectatorilor adunați în Piața Mare, ascultând concertul sub umbrele, a fost una memorabilă și, în aceeași măsură, emoționantă. Ne-a fost confirmat faptul că muzica are, într-adevăr, puterea de a aduce oamenii mai aproape unii de alții…”
ARHIVA INIȚIATIVELOR CULTURALE INDEPENDENTE
„Corp, minte și intimitate în relații”,
un proiect dezvoltat
de Asociația Entuziart
„Abuzurile sunt într-o continuă creștere, iar nevoia de a promova educația sexuală și raportarea abuzurilor este la fel de necesară ca în urmă cu 30 de ani. O persoană tânără și neinformată, care nu cunoaște limitele legale sau morale peste care alte persoane nu au voie să treacă, are o vulnerabilitate crescută, iar șansele de a fi abuzată – fără să realizeze că acest lucru se întâmplă – cresc exponențial.”