Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL este unul din cele mai importante evenimente culturale care se întâmplă în România. Faptul că el se desfășoară în Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, într-o locație izolată de mediul cotidian este, între altele, ceea ce diferențiază Anonimul de alte Festivaluri de Film.
Noutatea și punctul de atracție al Festivalului Anonimul l-a constituit amenajarea unui cinematograf în aer liber, de la zero, la standardele de imagine și sunet ale unei săli de cinema, chiar în locul în care publicul se cazează (la cort), își petrece ziua în activități personale (se întâlnește cu prietenii la zona de food & beverage) pentru că, toată noaptea, să rămână conectat cu alte mii de oameni în față unui ecran de cinema, urmărind filme și intrând în contact direct, prin intermediul sesiunilor de întrebări și răspunsuri, cu cineaștii și profesioniștii implicați în realizarea acestora (regizori, actori, producători etc).
În fiecare an, la Festival, Sfântu Gheorghe este vizitat de invitați de marcă ai cinematografiei din lumea întreagă. Printre invitații Festivalului s-au numărat personalități precum: Park Chan-Wook, Michel Franco, Nuri Bilge Ceylan, Ken Loach, Sergei Loznitsa și mulți alții.
Programul Anonimul cuprinde două competiții de scurtmetraje, românesti și internaționale, precum și proiecții de film de lungmetraj, urmate de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.
Evenimentul din Deltă este urmat de Retrospectiva ANONIMUL, care are loc în București, unde filmele proiectate se bucură de prezența unui alt public numeros. Ediția de anul acesta se va desfășura în perioada 12-18 august 2024. Mai multe detalii pe: www.festival-anonimul.ro/
Interviu echipa Anonimul realizat de Corina Taraș-Lungu
Festivalul Anonimul este un eveniment unic în România nu doar datorită locației, ci și datorită formulei intime pe care o propune. Cum se simt spectatorii să stea la câțiva metri distanță de regizori și actori renumiți, împărțind aceleași experiențe pe parcursul mai multor zile?
Miruna Berescu: Da, și eu cred la fel, că Anonimul este unic. Acum, fiecare vede această unicitate din locul din care privește și tocmai spectatorii de care vorbiți ar fi cei mai în măsură să ne spună dacă Anonimul este unic și pentru ei, și dacă apropierea de oameni ale căror filme au venit să le vadă sau de actori care pare că au coborât de pe ecran pentru a mânca ceva la masa alaturată lor adaugă ceva experienței personale. Din ce știm noi, sunt mulți spectatori veniți pentru filmele noastre, pe care nu au unde să le vadă altundeva sau ar trebui să mai aștepte până să intre în cinematografe, alții vin pentru o combinație între vacanță și văzut filme, alții pur și simplu vor să petreacă experiența Anonimul în gașcă, alții să uite de trafic, claxoane și agitație. Oricum ar fi, nici nu trebuie să cauți prea mult experiențele de la Festival, pentru că ele te vor găsi oricum- în sala de cinema, în Camping, pe drumul spre mare sau pe ecranul în aer liber sau când stai la un pahar de vin cu prietenii.
Ludmila Cvikova: Cu cât înaintez în vârstă și cu cât particip la mai multe festivaluri, cu atât apreciez mai mult Anonimul! În primii ani mă gândeam că trebuie să respectăm formula acceptată și folosită de toate marile festivaluri europene, însă mai târziu s-a arătat și dovedit că evenimente mai mici care își păstrează doza de unicitate rămân cele mai interesante nu doar pentru public, dar și pentru cineaști. Nu suntem un festival de oraș, iar organizatorii trebuie să respecte genius loci din Delta Dunării. Și cred că Miruna Berescu, directorul Anonimul, a crescut împreună cu festivalul în toți acești ani și a simțit așteptările și nevoile publicului, a invitaților, a localnicilor și a evenimentului în sine. E nevoie de un talent deosebit. Să menții în viață orice festival de film în zilele noastre și în timpul unor situații economico-politice dificile înseamnă un mic miracol.
Anonimul are în fiecare an atmosfera sa unică și irepetabilă care e unică și pentru mine. Fie că printre oaspeți se numără importanți autori de cinema, sau viitori realizatori care își prezintă primele filme, cu toții se simt bine și bineveniți aici. Poate și datorită publicului care e unul foarte special, devotat să vizioneze filme de calitate noapte de noapte, până dimineața, deși uneori nu le propunem cele mai ușoare titluri, pe alocuri chiar destul de solicitante. Îmi place să mă întorc în fiecare an la Anonimul și aștept mereu cu nerăbdare să descopăr ce fel de atmosferă va fi și ce fel de public – nou și vechi – va veni anul acesta.
Cum ați gândit selecția ediției din acest an?
Ludmila Kvikova: Ca în fiecare an, selecția de filme este o călătorie foarte interesantă și neașteptată, care constă în vizionarea multor filme și, apoi, încercarea de a face un mix potrivit și interesant, care să funcționeze ca un tot, dar și să pună în valoare fiecare titlu.
Coincidență sau nu, din cele cinci titluri invitate în competiția de lungmetraj, avem patru regizoare și sunt mândră de asta pentru că vin cu povești puternice și profunde. Nu am vrut să uităm nici războiul în plină desfășurare din Ucraina și am invitat un film cu totul special, filmat în primele zile de invazie, cu locuitorii Kievului în adăposturile lor din stațiile de metrou.
Cine sunt invitații din festival de anul acesta?
Miruna Berescu: Ca în fiecare an, Anonimul are ca invitați regizori, actori, producători ai filmelor care vor fi proiectate în Festival. Tocmai pentru că accentul nostru este pe public și pe discuțiile care se nasc după proiecții, nu ne place să ‚aruncăm’ pe ecran un film, lăsăm să curgă genericul, aprindem lumina în sală și plecăm acasă (mă rog, în cazul nostru, plecăm spre cazare sau spre plajă). Încercăm să purtăm discuții relevante după fiecare film proiectat, fie că este el scurtmetraj în Competiție sau un film adus, în premieră în România, din Competiția de la Festivalul de la Cannes de acum trei luni. Și cumva, ni se pare că acesta este locul în care poți să îți spui părerea și să te lansezi într-o discuție post-proiecție fără emoții și fără rețineri, pentru că spectatorii aici au această deprindere – de la edițiile anterioare la care au fost – sau, dacă vin pentru prima dată, atmosfera relaxantă în care se poartă aceste discuții îi poate face să se simtă suficient de în largul lor pentru a pune o întrebare sau a face un comentariu. Sau pur și simplu pentru a felicita echipa filmului pe care tocmai l-au văzut.
Anonimul a fost vizitat de-a lungul timpului de nume importante ale cinematografiei internaționale. Care sunt impresiile acestor invitați de seamă în urma prezenței lor în festival?
Miruna Berescu: O să las aici cel mai drag comentariu primit de la regizorul filmelor Oldboy sau The Handmaiden (ca să citez aici doar două titluri din filmografia lui impresionantă), coreeanul Park Chan-wook, care a primit Trofeul Anonimul în 2016. El a spus așa: «este cel mai frumos apus de soare pe care l-am văzut eu vreodată» s-a exprimat apoi în exact aceeași termeni despre Trofeul primit, ceea ce ne-a făcut să ne simțim parte din aceste cuvinte frumoase, pentru că, sincer vorbind, la partea legată de apusul soarelui în Deltă nu avem niciun aport. J
„Trei kilometri până la capătul lumii”, premiat la Cannes anul acesta, va avea avanpremiera națională în festival, chiar în prezența echipei. Cum credeți că va primi comunitatea din Sfântu această proiecție, dat fiind faptul că filmările au avut loc acolo, iar filmul are un impact emoțional puternic?
Miruna Berescu: Comunitatea din Sfântu Gheorghe este foarte legată de locul în care oamenii trăiesc, ei iubesc locul în care locuiesc și ne-au învățat și pe noi să iubim locul acela poate nu la fel de mult ca ei, însă mult. Suntem legați de Sfântu Gheorghe prin aceste 20 de ediții de Anonimul care, pentru mine, cel puțin, înseamnă enorm. Înseamnă o parte din viața mea pe care am petrecut-o cu gândul acolo, chiar dacă practic noi petrecem acolo maximum 2-3 săptămâni pe an.
Atunci când am filmat în Sfântu, am redescoperit și noi acest loc minunat pe care se părea că îl știam foarte bine, dar nu era așa. Am întâlnit oameni pe care nu îi cunoscuserăm și de care ne-am legat, am ajuns în locuri în care nu mai fuseserăm, nici eu, nici echipa de filmare. „Trei kilometri până la capătul lumii” a fost filmat acolo tocmai pentru că doar acest loc de o frumusețe rară și unică putea găzdui, prin contrast, o poveste în care oamenii pot fi atât de cruzi unii cu alții.
În competiția națională din 2024 intră 14 scurtmetraje, unele aparținând unor regizori consacrați în lungmetraj, precum Alexandru Solomon, Bogdan Theodor Olteanu, Claudiu Mitcu și alții. Ce credeți că îi determină pe acești regizori să opteze pentru acest gen, după ce, mulți dintre ei nu au mai semnat scurtmetraje de ani buni?
Ionuț Mareș: Răspunsul diferă de la persoană la persoană. În cazul unora (Alexandru Solomon, Bogdan Theodor Olteanu, Tudor Juriu), scurtmetrajul pare să fie ca un preambul, ca o pregătire, chiar ca o cercetare, pentru un lungmetraj pe care l-au făcut sau se pregătesc să îl facă. În cazul altora, şi aici mă refer la regizori cunoscuţi ca autori de documentare, cum e cazul lui Claudiu Mitcu, probabil este vorba de o dorinţă de a testa şi ficţiunea. Iar un regizor precum Adrian Sitaru a alternat mereu lungmetrajul şi scurtmetrajul, deci asta face parte din stilul şi procesul său de lucru.
Ce impresie fac proaspeții absolvenți sau debutanții în competițiile de anul acesta?
Ionuț Mareș: La unii, se simte o dorinţă de desprindere de convenţiile realismului patentat de Noul Cinema Românesc şi testarea altor stiluri. Alţii duc mai departe această… „tradiţie” şi o fac bine.
La ce să ne așteptăm de la competiția de lungmetraj?
Ludmila Cvikova: Anul acesta avem un program cu totul special ce conține patru voci feminine puternice, revendicate deja de către critica internațională ca viitoare generații de regizori ce trebuie urmărite. Un debut din Sarajevo – Excursion, de Una Gunjak, care lasă să se vadă modul în care tehnologiile moderne și lumea asta în schimbare rapidă influențează viața tinerelor generații, sexualitatea lor confuză și prematură și, de asemenea, confuzia lor generală; un portret profund al unei adolescente și al lumii ce o înconjoară. City of Wind de Lkhagvadulam Purev-Ochir, născută în Ulaanbaatar, Mongolia, portretizează într-un mod miraculos și poetic întâlnirea tradiției cu lumea modernă din Mongolia de astăzi. Un film emoționant și impresionant care lasă spectatorul cu întrebări și o fascinație pentru această cultură, a avut premiera la Veneția, în 2023, și are un mare succes de atunci. Sweet Dreams de Ena Sendijarević, care este o regizoare olandeză originară din Bosna și Herțegovina, privește critic trecutul colonial olandez din Indiile Olandeze și o face într-un mod absurd și comic, aproape teatral. Filmul a fost propunerea Olandei la Oscar anul trecut și a primit numeroase premii internaționale. Franco-senegaleza Ramata-Toulaye SY s-a născut și a crescut în regiunea Parisului, a studiat la faimoasa școală La fémis, iar filmul ei de debut Banel & Adama, este o dramă a emancipării feminine, plasată într-un sat îndepărtat din nordul Senegalului și filmată într-un mod foarte vizual, poetic.
Regizorul filmului „Photophobia”, Ivan Ostrochovský este binecunoscut publicului de la Anonimul. De această dată va prezenta filmul pe care l-a filmat și co-regizat cu Pavol Pekarčík. Ambii au mers la Kiev imediat după invazia rusă în Ucraina, unde au trăit alături de locuitorii orașului în stațiile de metrou și tuneluri în care s-au adăpostit de bombele care cădeau. Acest hibrid între documentar și ficțiune, povestea a doi adolescenți care s-au întâlnit în acele condiții, este o reflecție foarte puternică și sinceră a vieții extraordinare a schimbărilor nedorite din primele zile ale invaziei.
Cum vedeți că au schimbat cei peste 20 ani de Anonimul comunitatea din Sfântu Gheorghe?
Miruna Berescu: Poate că cei mai în măsură să răspundă la această întrebare sunt tocmai oamenii din Sfântu Gheorghe, în primul rând pentru că ei sunt cei care rămân acolo și după ce săptămâna Festivalului Anonimul s-a încheiat, dar, mai ales, după ce vara s-a încheiat. Din perspectiva noastră, credem că am adus lucruri bune oamenilor din sat, comunitatea de acolo s-a putut dezvolta – prin turism -, iar noi nu vom putea ști dacă nivelul actual de dezvoltare turistică al locului ar fi fost același dacă Anonimul nu ar fi existat acolo. Poate că da, poate că nu. Ceea ce știm este că intențiile noastre de a „interveni” în acel loc au fost întotdeauna conduse de respect. Respect pentru loc, pentru zonă și nu în ultimul rând pentru localnici – noi am aflat cât de grea poate fi viața oamenilor de aici, cum se simte o iarnă petrecută în sat (nici eu nu știu asta, îmi pot doar imagina din poveștile lor sau din fotografii), cum se simte izolarea atunci când Dunărea îngheață pentru câteva săptămâni sau chiar luni.
Nu numai noi ne purtăm responsabil și cu respect – publicul Anonimul este unul care respectă natura, care nu lasă munți de gunoaie în urma lor (dimpotrivă, în timpul Festivalului există acțiuni de strângere a gunoaielor existente în zonă, pe uscat și pe canale). După cum am mai spus, îmi pot imagina cum drumul acela superb din Sfântu spre mare ar fi putut deveni o mică-mare zonă de grătare, însă ne mândrim cu faptul că spectatorilor de la Anonimul nici măcar nu le-a trecut prin gând să se distreze astfel.
Dar să știți că nu numai noi am schimbat, poate, viața comunității din Deltă. Cine a luat măcar o dată masa în curtea vreunui localnic, localnici care pot părea la început duri sau morocănoși sau fără mult chef de vorbă, a putut primi, dacă a avut mintea și sufletul suficient de deschise, lecții de modestie și de umor.
Dacă am numărat bine, sunteți selecționer al Festivalului de aproape 16 ani. În ce fel v-a transfomat această experiență la nivel personal?
Ludmila Cvikova: Selecția lungmetrajelor de concurs pentru Anonimul este un adevărat privilegiu. Meseria asta de programator de festival este cu totul specială și nu o poți studia la nicio școală sau universitate. Necesită o intuiție profesională, ore de vizionare atât cu filme importante din istoria cinemaului precum și a celor mai recente capodopere, smerenie și, mai ales, dragoste și pasiune pentru cinema. Învăț câte ceva în fiecare zi, cu fiecare film pe care îl văd și sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Fiecare an nou de selecție pentru Anonimul vine de asemenea cu lecțiile lui, cresc împreună cu festivalul și încerc să ignor faptul că asta înseamnă și că îmbătrânesc. Dar când văd entuziasmul publicului nostru mă simt aproape la fel de tânără ca ei. Iubesc această meserie și ador să revin în România, în Delta Dunării, la iubitul meu Anonimul. Mulțumesc pentru acest privilegiu!