Alexandra Ușurelu a devenit rapid un nume important în industria muzicală românească a ultimilor ani. A colaborat cu artiști din muzica folk sau pop, iar cu albumul „Fata care chiar există” explorează teme din poezia modernă. A obținut o triplă nominalizare la Gala Premiilor Muzicale Radio România cu albumul „La capătul lumii”, iar prezența sa pe scenă înseamnă concerte desfășurate cu casa închisă în toată țara.
site personal: alexandrausurelu.ro
În iunie, la Ateneul Român, Alexandra Ușurelu a susținut împreună cu Camerata Regală un concert excepțional, sub bagheta dirijorului Constantin Grigore. Concertul a avut loc în cadrul „Stagiunii Regale”, o serie de concerte organizate la Ateneul Român, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principele Radu de România.
On-topic cu Alexandra Ușurelu
Ai fost invitată să cânți pe scena Ateneului împreună cu Camerata Regală. Cum ai primit această invitație și ce a însemnat ea pentru tine?
Camerata Regală este un proiect realizat pentru excelență. Tot ceea ce pun ei în scenă este impecabil întotdeauna, iar muzicienii sunt incredibil de buni. Când am primit apelul de la dirijorul Constantin Grigore, cu care am mai avut privilegiul să lucrez pentru alte două concerte cu orchestră, mi s-a tăiat respirația, pentru că știam că va fi cel mai important concert al meu de până acum.
O seară ca un regal, așa au scris despre concertul din 11 iunie participanții din public și presa. Cu 47 oameni pe scenă și o sală plină, cum s-a desfășurat și cum ai trăit tu acea noapte?
Eu sunt emotivă, publicul meu știe asta, emoțiile mele ajung către el și sunt parte integrantă din spectacol. Dar pe scena Ateneului Român, împreună cu Camerata Regală, mi-am condus emoțiile și nu le-am lăsat să mă conducă ele pe mine. Am repetat cu câteva zile înainte, apoi s-a oprit timpul în loc pentru o oră și patruzeci de minute, în care am vrut să ofer tot ce-i mai bun din mine publicului.
Cum ai lucrat cu orchestra camerală?
La Ateneu, activitățile la scenă se petrec cu o densitate și o viteză amețitoare, pentru că Filarmonica „George Enescu are un program foarte dezvoltat, în multe dintre zile se întâmplă trei repetiții și un concert în aceeași zi acolo. Iar repetițiile mele cu Camerata Regală s-au desfășurat în același ritm, în paralel cu repetițiile Filarmonicii, un ritm care lasă tuturor foarte puțin spațiu pentru erori. Este, probabil, cea mai grozavă orchestră cu care am lucrat până acum. Priveam pe furiș, din când în când, către Bobby, care era la pian în timpul repetițiilor. Noi avem semnele noastre și nu ne venea să credem ce sonorități impresionante puteam auzi din partea Cameratei Regale.
Invitat în program a fost Mircea Vintilă, de care te leagă o relație de 10 ani sau poate chiar mai mult. Cum e legătura dintre voi?
Am scris o poveste cu domnul Mircea Vintilă întinsă pe zece ani deja, o poveste care a pornit de la un singur telefon, un moment providențial pentru care am să fiu mereu recunoscătoare. Mă bucur ca un copil când putem pune în scenă concerte împreună. Acest concert de la Ateneu este doar al treilea concert cu orchestră mare susținut împreună și știu că îi place foarte mult acest gen de prezență. Am încercat de fiecare dată când am avut concerte să creăm niște prezențe memorabile, așa cum a fost și colaborarea noastră la cântecul de mare succes „Ceva se întâmplă cu noi”.
Care au fost reacțiile după concert?
Oamenii aveau lacrimi în ochi. Îmi doresc și încerc mereu să petrec câteva minute cu ei în foaier, deși sunt mama a doi copii care au nevoie acum, căci sunt încă foarte mici, să vin lângă ei cât mai repede după ce închei concertele.
Ce crezi că îi determină pe oameni să iubească muzica ta?
Eu, dacă n-aș fi eu și aș putea să fiu în sală în timpul unui concert, ca s-o ascult pe Alexandra Ușurelu, aș face-o pentru cât de autentică îi este producția artistică (toate cântecele sunt scrise pentru a se potrivi cât mai bine cu personalitatea, vocea și prezența mea pe scenă și nu au urmărit niciodată un trend) și pentru puterea ei de a face ca lumea curată și bună în care crede chiar să existe atunci când cântă.
Cum te împarți între repetiții, evenimente și viața de familie?
Bobby Stoica este soțul meu și, totodată, compozitorul și textierul celor mai multe dintre cântecele mele. Tot el a scris și toate aranjamentele pentru band și orchestră, iar pe scenă suntem întotdeauna împreună, așa că familia noastră participă și călătorește acum în formulă completă la toate concertele. Un efort logistic considerabil și copleșitor, dar nici nu ne putem imagina că am putea proceda altfel. Avem doi copii croiți dintr-o iubire curată, pe care ni i-am dorit enorm, și nu vrem să ratăm niciun moment din evoluția lor.
Cum e să fii artist independent în România?
Cred că toți artiștii independenți pot funcționa acum foarte bine în România, dacă se prezintă publicului într-un mod cât mai credibil. Motivația tuturor ar trebui să fie propriile trăiri, care se vor a fi împărtășite cu alții, pentru a nu se pierde pe undeva, rămase fără glas.
Scrii versuri originale sau te inspiri din poeți autohtoni. Deci… în limba română
Nu am căutat niciodată să cânt în altă limbă, nu simt că aș putea vreodată să mă exprim artistic altfel decât cum o fac în limba română.
Ce vor descoperi cei care vor vrea să ajungă… la capătul lumii, împreună cu tine, în sălile de concert?
Am dat mereu pe scenă mai mult decât se așteptau oamenii să primească de la o fată cu numele „Ușurelu”. Și de acum înainte va fi la fel. Pentru mine, concertele sunt cel mai important vehicul către „capătul” lumii mele, unde oamenii se regăsesc în universul de idei din cântecele mele. Un univers țesut cu multă grijă, care pare fragil, dar ascunde mult curaj și putere de a face lucruri.
