Constantin Ștefănucă: „Încercăm să nu intervenim prea mult în istorie.”

| Interviu realizat de Corina Taraș-Lungu |

Aveți un conac minunat în inima Moldovei. Ne faceți un mic istoric pentru cititori?

Conacul a fost construit între 1880-1888. A durat foarte mult pentru că și în vremurile de atunci o construcție se făcea destul de greu. El a fost construit de către Constantin Ghica. El deținea o proprietate lăsată moștenire de către tatăl său și s-a hotărât să își concentreze toate eforturile financiare pentru realizarea acestui conac. Lucrările la conac s-au suprapus cu lucrările pentru Turnul Eiffel. Era o emulație în Paris, chiar și în București. Multe clădiri neoclasice s-au făcut atunci. Meseriașii principali au venit din Italia. În perioada de când a fost el dat în folosință și până la 1945, când a fost confiscat, acolo a avut loc o viață culturală destul de bogată. A fost un refugiu în Primul Război Mondial și pentru Regina Maria, care a locuit acolo pentru 3 și apoi 5 zile. A fost un conac construit în regim neoclasic. Spun „a fost” pentru că el a suferit foarte multe degradări de-a lungul timpului, ajungând ca în momentul retrocedării să fie foarte degradat. Constantin Ghica a avut două fete, una dintre ele era Adina Polizu, care a și moștenit conacul. Au ținut foarte mult la conacul ăsta, drept dovadă că și-au vândut toate proprietățile din București și s-au mutat în Iași. Nu era doar o reședință de vară, ci acolo locuiau. Era foarte bine dotată proprietatea, avem o poză din 1901 cu o mașină de epocă de ultimă generație pe vremea aceea, în curte. Membrii familiei Ghica au fost adevărați aristocrați, ei au dat de muncă populației din zonă, iubeau țara, munca, au fost foarte buni și înțelegători cu cei care lucrau acolo. Elitele au avut un aport mare pentru țara noastră. În 1907, la răscoala din Flămânzi nu au avut probleme, ba chiar chemau ei țăranii ca să le dea de mâncare. În 1945, regimul comunist le-a confiscat conacul. În retragere, armata sovietică a trecut pe acolo. Au fost mari degradări odată cu confiscarea și cu utilizarea conacului în scop de CAP, ca grădiniță, loc de cazare, fermă ș.a. Din 1945 și până în 2005, când a fost retrocedat Irinei Ioana Riscuția, nepoata Adinei Polizu, nu s-a făcut nicio restaurare, ci, dimpotrivă, au fost îndepărtate toate elementele decorative interioare și exterioare, tâmplăria era putredă, dușumeaua dispăruse.
Eu am ajuns să dețin acest conac pentru că m-a cunoscut moștenitoarea. Eu eram om de afaceri în zonă și ea s-a ținut după mine să văd conacul. Mi s-a părut ca o Cenușăreasă, sub dărâmături se vedea o minune, o istorie adormită. Așa că, împreună, am început în anul 2005 să îl restaurăm. Cea mai mare problemă a fost să vedem cam ce a fost înainte. Am descoperit frânturi de stucaturi, de ornamente, cu care am fost la Veneția, am găsit un catalog al conacului și am adus toate materialele pentru a-l reface, așa cum a fost el atunci. Restaurarea a durat exact 5 ani.

Ce s-a păstrat din clădirea autentică?

Din clădirea autentică s-au păstrat ferestrele, care au fost restaurate. Am găsit îngropate în zid obloanele, niște obloane din lemn, imense, care închid complet ferestrele. Sunt niște elemente de utilitate și de decor în același timp. În rest, am refăcut totul cum a fost. Nu am avut bani să punem pe hol tapet venețian din mătase, pentru că era prea scump. Un ipsosar venețian ne-a ajutat să reface fiecare cameră, așa cum a fost. Am integrat și utilitățile, am făcut baie la fiecare cameră fără să umblăm la structură. El nu e mare, e un conac de 700 de metri pătrați și o cramă de 500 de metri pătrați. În cramă, peste piatra originală, comuniștii au tencuit multe rânduri de tencuială din beton, pe care noi am decapat-o și am adus construcția exact în forma în care era, cu bolțile și toate celelalte elemente. E o minune. Nu o mai folosim pentru depozitarea butoaielor, ci pentru evenimente și vizitatori.

Care au fost provocările cele mai mari de-a lungul procesului de restaurare a acestei clădiri istorice?

După doi ani, încă nu se cunoștea nimic din ce făceam, deși munceam cu 40-50 oameni pe zi. Vă dați seama că, descoperind totul cum a fost, ne-am dat seama că dacă venim cu renovări peste tot felul de var, mai mult stricăm. Așa că am dat totul jos, până la cărămidă. Am păstrat câteva modele, am făcut șabloane după ele. Toate câmpurile în interior și exterior, în afară de decoruri, au fost date jos până la cărămidă și refăcute după model cu var hidraulic. Cu șerlac și ceară microcristalină am restaurat lemnul, după o tehnică de la British Museum. Am fost obligați să ne facem echipe de tâmplari, de zidari, de restauratori, pentru că nu găseam meseriași. Apoi am terminat banii și am vândut afacerea pe care o aveam, un abator. Uite așa – mai mereu fără bani și câteodată cu bani foarte mulți – am reușit să îl ducem la bun sfârșit. Greu a fost ca meseriașii să respecte proiectul și să avem bani pentru materiale. Acum ne bucurăm de munca noastră.

Conacul funcționează și în regim turistic. Cu ce mentalitate vă calcă turiștii pragul?

Turiștii sunt din ce în ce mai mulți oameni care au fost în mai multe locuri, vânătorii de conace le spun eu. Noi am dat tot ce e mai bun turiștilor, adică tot corpul istoric e făcut la 4-5 stele. Avem și rețete culinare cum erau pe vremuri, avem o bucătărie selecționată, cu un chef bucătar care e cu noi de 10 ani. Ne dăm interesul ca cei care vin la noi să meargă și la Cucuteni, și la Cotnari, să facă un tur istoric și să vadă cramele, culturile de vie, care datează de pe vremea lui Ștefan cel Mare.

Ce importanță are grădina în economia locului și a peisajului, atât pentru dumneavoastră, cât și pentru turiști?

Grădina era într-un stadiu jalnic. Nu se mai cunoștea nicio tufă de brustur. Eu, fiind inginer silvic de profesie, cunosc fiecare arbore, arbust, în amănunt. Am toaletat arborii vechi. Sunt 4-5 hectare pe care le-am reabilitat, avem livezi de cireși, avem pini, avem stejari seculari, brazi seculari. Grădina a avut un stil franțuzesc, iar noi am restaurat-o. Curtea e pavată cu piatră, o curte de trei-patru mii de metri pătrați.
Conacul are în corpul istoric 8 camere. Noi am mai făcut încă 28 pe lângă astea. Am transformat zona unde erau locuințele bucătarului, grădinarului, vizitiului. Am mai făcut încă un corp din cărămidă care a rezultat de la demolarea unui grajd care era în paragină. Avem, în total, 38 camere. Unele camere sunt foarte mari, 60 m², dar nu le-am recompartimentat, am păstrat aceeași configurație inițială. Încercăm să nu intervenim prea mult în istorie.

Constantin Ștefănucă este proprietarul Conacului Polizu, din satul Maxut, județul Iași, construit în secolul al XIX-lea de omul politic Constantin Ghica-Deleni. Clădirea funcționează astăzi în circuitul turistic.