Linia de producţie

 

A apărut volumul Linia de producţie. Lucrând cu arta în care Bogdan Ghiu are în vedere practicile artistice actuale, pe care le analizează şi le conceptualizează dintr-o perspectivă teoretică integratoare „cu totul neaşteptată“ – cea a traducerii generalizate. „Bogdan Ghiu propune metafora transversală a liniei de producţie de-a lungul căreia ne producem unii pe alţii ca societate împreună cu şi prin intermediul artefactelor noastre, în rândul cărora arta ocupă un loc decisiv, strategic“, se spune în comunicatul de lansare a cărţii (se pare că nu cea mai recentă, pentru că Bogdan Ghiu a mai lansat în aceste zile şi un manifest, Totul trebuie tradus. Noua paradigmă, la Cartea Românească, în acelaşi câmp teoretic, „care prelungeşte reflecţia asupra noţiunii de traducere, pe care o propune drept cheie de înţelegere a lumii contemporane).