Artă decorativă persană

 

Biblioteca Academiei Române şi Ambasada Republicii Islamice Iran în România organizează în sala „Th. Pallady“ a bibliotecii expoziţia Comori ale artei decorative persane. Caligrafie, miniaturi, legături de carte, emailuri, ceramică, tapiserie. Caligrafia, în prezent o artă înfloritoare, a început să se dezvolte la scurt timp dupa invazia arabă. Valoarea estetică a scrisului a fost totdeauna preţuită în Iran, însă doar în perioada Islamului caligrafia a devenit treptat o preocupare majoră, la fel de apreciată în timpul timurizilor şi safavizilor (secolele XV- XVI), ca şi arhitectura şi pictarea miniaturilor de care este strâns legată. Între aceste trei forme de exprimare artistică au existat raporturi de natură matematică, geometrică şi simbolică. Creaţiile se remarcă prin atitudini îndrãzneţ de expresive, prin bogăţia paletei coloristice şi subtila armonie a culorilor. Pe pagini de mari dimensiuni, se înşiră numeroase personaje iar distanţele sunt sugerate prin suprapunerea obiectelor. Lumina este distribuită uniform, ansamblul păstrându-şi întreaga gingăşie; culorile strălucesc în toată splendoarea lor pe întreaga pagină.