O ipoteză: un independent la Cotroceni

Ipoteza unui om politic independent în funcția de Președinte al Republicii în România se impune a fi explorată cu seriozitate, dacă avem în vedere atât un trend recent din politica europeană, precum și atitudinea prezentă a liderilor PSD și PNL, care nu par a-și asuma candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor. Pentru un cititor atent la nuanțele constituționale, ideea unui „președinte independent” este de la sine înțeleasă, deoarece în acest fel este descrisă funcția prezidențială chiar de Constituția României. Însă, pentru a elimina ambiguitatea, precizez că am în vedere faptul că „independentul” este o personalitate care candidează și este ales nu doar în numele unui partid politic sau coaliții electorale, ci își asumă o bază politică mai largă, care depășește clivajele politice.

Ascensiunea independenților în Europa

Primul dintr-un succint inventar al independenților din fruntea republicilor europene este Gitanas Nausėda (n. 1964). Acesta a devenit președinte al Lituaniei, ales prin vot direct în 26 mai 2019, fără a avea în spate o carieră politică, ci doar experiența de economist în mediul bancar. Angajamentul său a fost acela de a unifica societatea lituaniană, divizată de diferențe economice și socio-culturale.

Al doilea pe lista independenților este Sergio Mattarella (n. 1941), acesta fiind reales președinte al Italiei de către un colegiu electoral în 29 ianuarie 2022, deși inițial nu a dorit să candideze pentru un nou mandat prezidențial. Însă imposibilitatea de a se obține majoritatea constituțională pentru alegerea Președintelui Republicii Italiene a determinat realegerea independentului Mattarella, pentru că el oferea încrederea că va fi deasupra confruntărilor dintre partide.

În Austria, Alexander Van der Bellen (n. 1944) a fost reales în 9 octombrie 2022 Președinte al Republicii, printr-un scrutin popular, candidând independent. Principalele partide ale țării, popularii și social-democrații au susținut un fost lider al Partidului Verde, pentru a evita o confruntare inutilă care ar fi permis ascensiunea extremei drepte.

În Cehia, în cadrul scrutinului prezidențial din 27-28 ianuarie 2023 majoritatea votanților l-au susținut pe fostul general Petr Pavel (n. 1961), care a candidat drept independent. Pavel a fost Șef al Comitetului Militar al NATO, ales în 2014, iar după retragerea din cariera militară a intrat în viața politică. Esența programului său electoral a fost aceea de a oferi Cehiei „un președinte demn”.

În sfârșit, câștigătorul turului al II-lea al alegerilor prezidențiale din Cipru din 12 februarie 2023 este Nikos Christodoulides (n. 1973). Între 2014-2018 acesta a fost purtător de cuvânt al guvernului, ulterior ministru de Externe (2018-2022). A fost ales președinte al țării împotriva opoziției partidului de guvernământ și a președintelui în funcție.

Ce înseamnă a fi „independent”?

Acest șir de victorii politice ale independenților nu pot fi, cred, interpretate ca simple coincidențe, ci ele sunt o consecință a crizei democrației europene. Încrederea în partidele politice este la cote reduse pretutindeni în Uniunea Europeană, iar cetățenii speră că independenții nu sunt captivi partidelor politice, ci sunt în măsură să regenereze democrația.

Istoria recentă europeană indică faptul că prin „independent” nu trebuie să înțelegem o persoană care nu a făcut niciodată politică sau nu este chiar din rândul actualilor oameni politici. „Independentul” este un tip de profil politico-psihologic: o persoană cu un sistem de valori și credințe bine conturate, care are curajul de a merge inclusiv împotriva unor „sminteli colective” și, mai ales, nu este captiv unor grupuri politice și afaceri cu influență nocivă asupra funcționării statului. De asemenea, este o persoană cu recunoaștere profesională, un lider în domeniul său de activitate, oricare ar fi acela. Niciunul dintre președinții aleși ca independenți nu a fost implicat în cazuri de corupție, toți au o carieră profesională respectabilă, inclusiv în domeniul academic (de exemplu, președinții Austriei și Italiei sunt foști profesori universitari). Președinții aleși din postura de independenți sunt oameni cu experiență politică sau cu responsabilități de stat ori instituționale anterioare, dar fără a se remarca prin discursuri ideologizate, ceea ce a și permis depășirea barierelor electorale clasice ale partidelor.

Liderii politici independenți nu sunt creații ale marketingului politic, ci sunt personalități care au transmis electorilor credința că ei sunt suficient de puternici pentru a revitaliza instituția prezidențială, nu în calitate de sediu al puterii executive, ci de instituție-simbol pentru națiune.

Au șanse independenții în politica românească?

Politica românească nu a dus lipsă de independenți, unii fiind personalități autentice, care nu au fost neacceptate de partidele politice, alții simpli veleitari, cu o traiectorie politică meteorică.

Cei patru președinți ai României de după 1989 au fost, cu toții, liderii unor partide sau largi coaliții. Chiar și Emil Constantinescu, care nu a fost conducătorul nemijlocit al unui partid politic, a fost ales în 1996 pentru că a fost candidatul unei largi coaliții politice împotriva lui Ion Iliescu și PDSR. Mai mult, în finalele prezidențiale au intrat doar liderii politici ce au fost președinți de partide. Prin urmare, un candidat independent fără susținerea unor partide politice nu are mari șanse de reușită, dacă avem în vedere istoria electorală postcomunistă.

Ipoteza unui candidat independent care să intre în finala prezidențială și care să nu fie susținut de principalele partide nu poate fi în întregime eliminată deoarece, în acest moment, angajamentele politice ale PSD și PNL sunt de a guverna împreună cel puțin până în 2024. Ar fi o noutate ca principalele două partide să intre împreună în campania electorală, din postura de partide guvernamentale. Erodarea politică și costul guvernării le-ar afecta pe ambele, ceea ce deschide ipoteza unui vot masiv de protest, catalizat de o personalitate politică aptă să transgreseze clivajele politice. Pentru acest scenariu au fost enunțate diverse nume, lista acestora fiind lungă și, uneori, comică. Însă ipoteza unui vot masiv de protest se poate transforma rapid în realitate dacă problema inflației nu va fi rezolvată pentru majoritatea populației iar imaginea unei guvernări a stagnării, propusă de Opoziție, va deveni tot mai vibrantă.

Dintr-o altă perspectivă, ipoteza unui președinte independent ar putea fi dezvoltată de cei interesați și în varianta testată în opinia publică de președintele PSD, formulată sub formula „candidatului-intelectual”. În fapt, aparent paradoxal, un Președinte al Republicii, care nu provine din primul rând al liderilor PSD și PNL, poate deveni cea mai puternică garanție pentru continuarea unei guvernări de mare coaliție. Un Președinte al Republicii care să nu fie președintele de facto al unui partid politic parlamentar se va simți mai puțin dator să fie partizan față de partidul din care provine și ar putea asigura mai eficient atributul constituțional al medierii.

Pentru a fi în mod autentic funcțională instituția prezidențială ar avea nevoie de ieșirea din zodia paternalismului și a voluntarismului prezidențial: titularul celei mai înalte magistraturi în statul român nu trebuie să guverneze, fie și prin proxy, ci să medieze între instituții și între acestea și societate. Un președinte cu autoritatea politică oferită de votul popular poate juca un rol benefic pentru democrație, prin faptul că va putea pune în fața partidelor politice problemele esențiale ale societății, fără spaima că-și va ostiliza militanții de partid.