Prin intermediul verilor mei primari, olteano-transilvănenii Mihai și Valentin Drăgoescu, avui întotdeauna cale deschisă spre mediile culturale din capitala Olteniei – o urbe de certă reprezentativitate pentru potențialul nesecat al intelectualității române. În anii 1970, pe când era student la Facultatea de Medicină a Universității Craiovene, Mihai se împlicase, în postură de quasi-impresar, în promovarea formației rock locale Redivivus. Amicii săi – în curs de afirmare ca talentați muzicieni și, totodată, conștiincioși studenți la medicină, arhitectură, politehnică… – n-avură reticențe în a se împrieteni cu Horațiu, fratele meu, și cu subsemnatul. În timpul descinderilor pe care le întreprindeam în Craiova anilor 70-80, mă familiarizasem cu numele făuritorilor rock-ului și jazz-rock-ului de coloratură olteană: Iulian Vrabete, Eduard Bălașa, Erwin Surin, Gabriel Cotabiță, Nikos Themistocle, Relu Bițulescu, Gelu Moraru, Doru Căplescu, Leopold Reisenauer et comp.
După eliberarea din 1989 constatai, cu satisfacție, că toți și-au menținut și consolidat statutul de muzicieni, chiar dacă unii au excelat și în profesiunile mai pragmatice, validate prin diplome universitare. În cazul lui Eduard Bălașa, rangul de apreciat medic ginecolog în județul Constanța i-a conferit un binemeritat prestigiu social. Totuși, de-a lungul ultimelor patru decenii, înzestratul ghitarist afirmat cu formația Basorelief în perioada studenției nu a încetat să-și cultive talentul interpretativ și componistic. Așa se face că perioada restricțiilor mondializate, începută în 2020, fu utilizată de medicul-muzician în scopuri creative. Principalul rezultat îl constituie proiectul discografic Trinity, pe care Bălașa îl co-semnează alături de keyboardistul/compozitorul Dan Stesco.
E vorba de un album eminamente conceptual, fasonat pe baza afinităților celor doi autori pentru stiluri derivate din rock-ul progresiv și fusion-ul consecutiv virajului spre „jazzul electric” girat de Miles Davis. De fapt, cea mai frapantă caracteristică a muzicii de pe Trinity e similitudinea cu procedurile de tip colaj, prin care Miles realizase capodoperele noii trendințe (In A Silent Way, Bitches Brew, Live Evil…). Subtitlul adoptat de tandemul Bălașa/Stesco este: „un proiect Basorelief realizat prin colaborări online în perioada 2015-2022”. În pofida dimensiunii micronice a literelor cu care e culeasă, explicațiunea din interiorul CD-ului merită a fi citită/citată, spre edificarea ascultătorilor: „Basorelief a fost mai degrabă un proiect decât o formație. Între 1978-1982, anii studenției, prin trupă au trecut 24 de muzicieni. Astfel, Trinity se poate considera o experiență importantă în parcursul formației. Trăim într-o perioadă decadentă, în care trecem prea des unii pe lângă alții fără să ne privim. Dar tocmai în această perioadă, între gânduri și vise, s-a creat cea mai mare parte din Trinity. Albumul conține câteva inserții sub licență sau royalty free ale unor muzicieni necunoscuți, alături de care suntem onorați să fim, chiar fără să ne cunoaștem. A ști să alegi este o magie. Așezarea față de valori este șansa de a nu parcurge viața orizontal. Dacă muzica noastră face un singur om fericit, acest album are sens.”
Contribuțiile celor doi corifei la reușita proiectului sunt decisive, atât la nivel strict muzical, cât și ca viziune principială, cu implicații existențiale. Pe această direcție e impresionantă confluența dintre cele două pasiuni de-o viață ale lui Eduard Bălașa – muzica și medicina. Într-o străfulgerare confesivă de pe internet, el mărturisește că momentul nașterii e un fenomen ce l-a fascinat de-a lungul întregii vieți. Iar piesele conținute pe disc par inspirate, în bună măsură, tocmai din această convingere. Fără să privilegieze elementului melodic, ele reușesc să capteze emoția auditorilor prin inefabile acumulări – duse uneori până la grandoare – ale … (baso)reliefurilor sonore. Aci intervin și contribuțiile companionilor, optim adecvate muzicii – pregnante, comunicative, funciarmente deschise unui public avid de o artă opusă non-sensului: Iulian Vrabete – căutător (și descoperitor) de învăluitoare linii bassistice; cei doi însuflețiți suflători (dacă mi se permite jocul de cuvinte), Vincențiu Manu/sax & flaut și Viorel Sîrbu/trompetă; vitalistul baterist Andrei Ilie; șarmanta vocalistă româno-congoleză Julie Mayaya, intonând o urare pentru noii-născuți formulată în limba lingala (specifică zonei Kinshasa, idiom ce conferă o nuanță afro acestei prime piese vocale din repertoriul trupei Basorelief).
Iar, pentru final, cireașa de pe tort: impecabila calitate sonoră a discului poartă marca faimosului Real World Studios de lângă Bath/Anglia, condus de Peter Gabriel, un imbatabil connaisseur al scenei muzicale mondiale. Girul său validează reușita unor muzicieni consecvent dedicați jazzului de fuziune. Mixajul și masterizarea albumului Trinity fură coordonate de inginera de sunet Katie May, a cărei experiență profesională include colaborări cu Roger Waters, Van Morrison Harry Styles etc. Audiție plăcută!