Conținutul pe care îl consumăm, fie că vorbim de postările din social media sau filmele de pe platformele preferate de streaming, a transformat vizionarea într-o încercare de multitasking, unde atenția noastră este distribuită. Inevitabil, notificările constante de pe telefon, reflexul de a accesa platformele sociale în timp ce ne uităm în paralel la un film sau un serial și volumul imens de conținut de scurtă durată fac parte din viața noastră cotidiană. Astfel, capacitatea noastră de a urmări o narațiune vizuală în întregime și fără întreruperi este mult mai diminuată. Peisajul actual este cuprins de algoritmi personalizați și de cinematografele comerciale din marile centre comerciale, unde experiența de a viziona un film este amestecată cu zgomotul celorlalți indivizi, mirosul de popcorn și sunetul notificărilor. Pe plan opus, cinematografele de artă sunt adesea considerate ca fiind spații pretențioase și ermetice, adică obscure.
Realitatea este însă diferită. De exemplu, prin restricțiile clar stabilite și prin respectul sălii de proiecție, Cinema Muzeul Țăranului Român nu funcționează ca un cinematograf comercial, ci mai degrabă ca un spațiu unde spectatorii pot resimți cu adevărat ce înseamnă să fii atent la un film. Este chiar unul dintre puținele locuri unde tinerii sunt invitați nu pentru a consuma pasiv conținut, ci pentru a înțelege, gândi și decodifica o narațiune vizuală. „Ascuns” aproape de inima Bucureștiului, la doar câțiva pași de aglomerația din Piața Victoriei, pe Strada Monetăriei 3, Cinema Muzeul Țăranului Român funcționează ca un punct de refugiu. În spatele zidurilor de cărămidă ale muzeului, sala oferă o mică scăpare din ritmul sufocant al vieții cotidiene.
Cum simțim filmul?
În contextul consumului digital zilnic, imaginile sunt deseori percepute superficial, pe grabă, fără să acordăm prea multă atenție asupra conținutului pe care îl primim. Însă experiența unui cinematograf de artă este complet diferită față de micile ecrane. Aceasta pornește chiar din corpul nostru, încă înainte să treacă prin firul gândirii. Cel puțin acesta este punctul de plecare al teoriei lui Vivian Sobchack, din cartea „Carnal Thoughts: Embodiment and Moving Image Culture”, care susține că experiența vizionării unui film nu se rezumă doar la ceea ce vedem. Mai precis, înțelegem și simțim filmul cu întregul corp, iar această abilitate ne permite să percepem totul dincolo de ecran. Înțelegerea filmului și a cinematografului este o experiență senzorială complexă, din care reacțiile provocate de imagine și sunet sunt doar o parte.
Convenția sălii de cinema. Contrastul cu cinematografele comerciale
Spre deosebire de marile centre comerciale, unde experiența vizionării unui film este întreruptă de telefoane, mirosuri stridente și zgomot, sala unui cinematograf de artă funcționează cu o rigoare strictă, legată de experiența spectatorilor. În eseul „Leaving the Movie Theater”, Roland Barthes descrie întunericul sălii de cinematograf ca fiind asemănător unei stări de hipnoză care conduce spectatorul de pe stradă spre un „cub” anonim și discret. Barthes subliniază că senzația de obscuritate generează puterea de fascinație a cinematografului, care este un spațiu unde spectatorii simt că se așează într-un fotoliu și se lasă pătrunși de artă. Întunericul sălii elimină complet simțul timpului, distragerile cotidiene și obligă privirea spectatorului să rămână fixată. Mai mult decât atât, cinematograful de artă oferă spectatorilor posibilitatea de a se întruni în cadrul unui dialog. Filmele de artă sunt categoric diferite de tiparele clasice ale filmelor comerciale, fiindcă există spațiu de interpretare și momente de tăcere. Astfel, vizionarea filmului devine un act prin care spectatorul este supus unui proces de recalibrare cognitivă.
Ce cred tinerii despre cinematograful de artă?
Pentru a putea înțelege mult mai bine care este perspectiva tinerilor cu privire la cinematograful de artă, am luat legătura cu voluntarii de la Cinema Muzeul Țăranului Român, majoritatea fiind elevi de liceu. Implicarea lor directă în viața acestui cinematograf oferă o perspectivă unică asupra felului în care tinerii se raportează la un spațiu cultural care presupune un alt tip de consum vizual, care este dincolo de algoritmii platformelor sociale cu care suntem obișnuiți sau de experiența regăsită în mall-uri.
În prima parte a interviului, tinerii au fost întrebați despre motivația din spatele voluntariatului lor și ce îi atrage pe aceștia la un spațiu cultural. Dincolo de accesul gratuit pe care îl au la proiecția filmelor, răspunsurile tinerilor voluntari spun un lucru clar, și anume că își doresc să își petreacă timpul liber făcând lucruri utile pentru societate. Tinerii au descris Cinema Muzeul Țăranului Român drept fiind cinematograful cu „cele mai bune filme” din București. Lăsând la o parte posibilitatea de networking și practică profesională, elementul care îi leagă este sentimentul de apartenență la o comunitate unită, formată din oameni care iubesc cinematografia și cultura.
„Îmi doream să fiu voluntară pentru a avea sentimentul de apartenență și contribuție într-o comunitate și pentru a cunoaște oameni noi cu interese similare. Am văzut din întâmplare anunțul pentru Cinema Muzeul Țăranului și m-a atras din mai multe motive: faptul că e un cinema mic, independent, dar și pentru că îmi plac filmele și atmosfera din astfel de spații, prin comparație cu cele din mall-uri. M-a motivat, de asemenea, faptul că se căutau voluntari pe partea de social media, ceea ce îmi oferă oportunitatea să îmi dezvolt mai multe abilități creative; aș vrea să învăț mai multe despre design, crearea de postări, review-uri și strategie de social media. Și, ca să fiu sinceră, m-a motivat și faptul că voluntarii au acces gratuit la filme.” (Ilinca)
„Am copilărit în incinta muzeului, am făcut pictură, așa că vizitele în cadrul muzeului erau respectate cu regularitate. Mi-am dorit să continui tradiția, dar într-un mod diferit. Printr-un praf de magie al algoritmului Instagram, am ajuns la ei pe pagină. Am văzut, am admirat, m-am implicat.” (Maria)
A doua parte a interviului prezintă o preconcepție destul de comună, mai ales în rândul tinerilor, și anume că cinematograful de artă presupune filme „bizare”. I-am întrebat pe tineri cum ar demonta acest mit în discuțiile pe care le au cu prietenii lor, iar raspunsul lor a fost unul realist, care presupune ieșirea din zona de confort. Voluntarii cinematografului spun că cinematograful de artă nu înseamnă automat imposibil de descifrat, iar producțiile independente devin mult mai interesante fiindcă abordează teme profunde și nu se încadrează într-un scenariu tipic Hollywoodian. În viziunea tinerilor de la CMȚR, un film care reușește să te țină atent merită efortul de a „mai lăsa TikTok-ul” și de a încerca „să trăim o experiență colectivă”, mai ales că biletele sunt foarte accesibile pentru public, în special pentru studenți. Cel mai convingător argument este cel legat de lipsa elitismului, fiindcă în cadrul unui cinematograf de artă spectatorul are completă libertate să simtă și să interpreteze după cum dorește. Maria ne spune că singurul compromis pe care ar trebui să îl facă un spectator care frecventează cinematografele comerciale este să accepte lipsa popcornului, un sacrificiu nesemnificativ pentru a trăi experiența adevărată a vizionării de film.
Așadar, ce le-ar spune voluntarii cinematografului celor care cred că la cinematografele de artă rulează filme dificile?
„Le-aș spune că «Cinema de artă» și «filme experimentale» sunt lucruri total diferite și că merită să ieșim pe Victoriei și pentru ceva mai educativ, nu doar pentru cafeluță. Filmele de la un cinema de artă sunt admirate pentru temele pe care le tratează și, de cele mai multe ori, le tratează cu multă umanitate. Și nu ți se pretinde să le înțelegi din prima sau să fii de acord cu ele. Ideea comunității de cinema de artă este că putem discuta liber despre filme și să privim lucrurile din perspective noi. Nu stă nimeni la ieșire să ne «asculte din analiza literară» a filmului pe care tocmai l-am văzut.” (Adelina)
„Să-și dea voie să iasă din zona de confort! Un film care te pune pe gânduri va fi întotdeauna mai bun decât unul care iți oferă totul pe tavă. Trebuie să ieșim din bula noastră, altfel nu creștem în niciun fel.” (Daria)
„Pofta vine mâncând… filme de artă pe pâine. Niciun film independent nu este și nu va fi atât de predictibil precum un blockbuster Hollywoodian. Deci nu ai cum să pleci dezamăgit că ai ghicit din primele 30 de minute finalul. Poate doar puțin dezamăgit – pentru că popcornul de la Cinema Muzeul Țăranului nu este nici cu unt și nici cu margarină!” (Maria)
Completând perspectivele tinerilor voluntari, trebuie să aflăm câte ceva și de la persoana care stă în spatele acestora, Camelia Popa, managerul cinematografului. Am întrebat-o care este factorul care diferențiază atmosfera de la CMȚR de alte spații culturale sau cinematografe comerciale:
„Atmosfera este mai intimă și totuși solemnă, creându-ți o senzație de izolare în momentul în care rulează filmul pe ecran, chiar dacă spațiul este generos, cu multe locuri. Îți permite, datorită condițiilor tehnice, dar și arhitecturale, să te angajezi într-o «călătorie» personală cu fiecare film vizionat.”
În final, am fost curios care este experiența spectatorilor, iar răspunsul a fost legat tocmai de această senzație de izolare care transformă complet divertismentul într-o experiență unică:
„Reprezintă, într-un procent considerabil, experiența micului Toto (Salvatore), din celebrul film «Cinema Paradiso»: conectarea cu un univers care oricând poate deveni realitate.”
Ilustrație: Cinema Muzeul Țăranului, premiera filmului „Fjord” (sursa: pagina oficială a cinematografului)