Inițial, opțiunile profesionale ale lui lui Augustin Buzura n-au vizat nici scrisul, nici medicina, ci mai degrabă pictura sau sculptura. Scrisul a venit mult mai târziu, în perioada studenției clujene.
De altfel, scriitorul mărturisește acest fapt în „Teroarea iluziei. Convorbiri cu Crisula Ștefănescu”: „Eu visam să mă fac sculptor, visam la artele plastice. Trăiam într-o zonă argiloasă şi, cum misiunea mea principală de primăvara până toamna era să îngrijesc vacile, toată ziua păzeam animalele şi modelam. Aveam sute de modelaje. Figuri omeneşti. (…) Dar nici cu sculptura n-a fost să fie. Şcoala de pictură din Baia Mare s-a desfiinţat, bani să-mi plătesc lecţiile particulare nu aveam, iar mamei i se părea profund neserioasă o asemenea meserie. Tata şi-a dat şi el cu părerea. I-ar fi plăcut să mă vadă preot, dar nici agricultor n-ar fi fost rău. Oricum, el nu s-a amestecat prea mult şi m-a lăsat pe mine să hotărăsc. În schimb, mama avea o idee fixă: medicina. Dar nu orice fel de medicină, ci cea veterinară.”
La maturitate Augustin Buzura recunoaște că a visat să scrie o carte, să facă o expoziție de pictură, una de sculptură și că și-ar fi dorit să scrie o simfonie.
O parte din schițele sale, în special autoportrete, s-au păstrat, ele fiind prezentate în cadrul expoziției „Augustin Buzura – Conștiința scrisului”, vernisată în cadrul sesiunii omagiale organizată de Academia Română la doi ani de la dispariția sa.
- Stelian Blagoslov, omul care face din metal altceva decât a învățat la școală și acum vizează un festival de artă la Baia Mare - 12 decembrie 2022
- O perioadă în care cuvântul de ordine este „frica” - 27 iulie 2022
- Între Gogol și Buhnici… - 21 iulie 2022