Municipiul Miercurea Ciuc a găzduit la începutul lui iulie o nouă ediție a Festivalului de Muzică Veche, un eveniment de referință care reunește sute de interpreți, muzicologi și profesori de specialitate din România, Ungaria, Cehia, Belgia, Franța și Suedia. Programul din acest an a inclus concertele camerale și orchestrale, dar și activități pentru copii și cursuri ale unei școli de vară pentru muzica veche, devenită deja, și ea, o constantă a festivalului. Prin toate acestea, festivalul de la Miercurea Ciuc oferă publicului o perspectivă amplă asupra repertoriilor istorice europene și a devenit o emblemă culturală a Harghitei, cu potențialul de a se transforma într-un puternic brand local.
Cu o istorie de peste 45 de ani de la prima sa ediție, festivalul de la Miercurea Ciuc este în prezent cel mai longeviv și important eveniment de acest profil din România. Statutul său internațional este reconfirmat de integrarea în rețelele europene de festivaluri dedicate muzicii vechi, manifestarea având de la o ediție la alta o vizibilitate tot mai mare.
„Cu Uniunea Europeană, și cu mobilitatea pe care a adus-o, s-a deschis lumea”
Interviu cu Angéla Ferencz, manager al Centrului Cultural Județean Harghita și director al Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc
Nicu Ilie: Atrăgând artiști și public din mai multe țări, de multe etnii și confesiuni, cu un background cultural divers, Festivalul de Muzică Veche este o manifestare deschisă și multiculturală. Totuși, începuturile datează dintr-o perioadă în care ideea europeană nu era încă articulată. Și, cu toate acestea, a reușit să pună în dialog tradiții muzicale diverse și să creeze un spațiu de întâlnire care astăzi pare perfect aliniat cu valorile europene. Care a fost „momentul zero” și cum s-a ajuns aici?
Angéla Ferencz: Cred că punctul zero a fost o expoziție de la Muzeul Județean, în 1979, o aniversare a lui Johannes Caioni. Era o expoziție ex-libris și, pentru că exista în oraș o formație de muzică populară, Barozda, i s-a cerut să cânte piese din Codicele Caioni. Era atunci un revivalism folk în toată Europa.
Codicele Caioni este legat de Șumuleu Ciuc, fiindcă franciscanul Johannes Caioni a lucrat aici, a făcut foarte multe lucruri, a reparat orga, a contribuit la reconstrucția bisericii și la educația populației din Ciuc. Tot el, a cumpărat o tipografie, prima din regiune, și datorită acestei tipografii, a reușit să publice și manuale sau caiete, și cărți de rugăciune. Pentru misiunea educativă a franciscanilor, Caioni a avut un rol deosebit de important, ca lider al grupului de la Șumuleu.
Și așa s-a întâmplat că la expoziția de la Muzeul Județean ei au cântat din codicele Caioni, cu versuri în limba maghiară. Acesta este un manuscris cu transcrieri muzicale, realizat înainte de înființarea tipografiei. Succesul a fost atât de mare încât în anul următor au decis că o să organizeze un întreg festival de muzică veche. S-au consultat foarte mult cu tovarășii din acea epocă, cei din Comitetul de Cultură, și au obținut aviz. În 1980 s-a organizat primul festival care i-a atras nu doar pe cei din localitate, ci din toată zona. În multe centre muzicale sau intelectuale din Transilvania, folkul era atractiv, la fel muzica populară și apăreau mici tendințe de a cânta muzică veche. Aș enumera aici Târgu Mureș, Universitatea Pedagogică și Muzicală de acolo, dar și Brașovul, care redescoperea tradiții săsești, ale comunității germane. Toate aceste direcții s-au întâlnit.
Din 1980 și până în 1986 festivalul a fost organizat cu un succes tot mai mare. Un rol important în acest succes l-a avut Televiziunea Română, prin emisiunea în limba maghiară. Pe durata festivalului, emisiunea a venit aici, cu domnul Boros Zoltán, care era redactorul emisiunii, dar și muzician de jazz și bun cunoscător de muzică. El a făcut emisiunea de pe scenă, în direct, iar concertele s-au difuzat în întreaga țară, în România.
Cunoașteți, probabil, că în anii 1970-80, oamenii știau că dacă e luni, ora 4, este emisiunea în limba maghiară. Era foarte urmărită. Iar televizarea festivalului a avut un mare impact. A intrat astfel în orizontul comunității maghiare, chiar în identitatea maghiarimii. Oamenii și-au zis „asta ne aparține nouă”. A fost ceva la modă, a fost ceva interesant și cred că aici putem să definim punctul zero.
Nicu Ilie: Informațiile mele erau că totul a început ca o mișcare academică, care s-a dezvoltat treptat. Dar văd că a avut o bună susținere mediatică încă de la început. TVR-ul a ajutat din start la o bună lansare.
Angéla Ferencz: Da, au venit cu car de emisie, ceea ce însemna multe mașini în epoca aceea… Și radioul din Târgu Mureș a venit cu propria echipă și a difuzat festivalul. Deci cred că media din anii ’80 a contribuit foarte mult la notorietatea festivalului.
Nicu Ilie: Au fost ediții anuale în tot timpul ăsta, fără întrerupere?
Angéla Ferencz: Până în 1986, când – povestesc cei din Barozda – a fost brusc interzis. Ediția era pregătită, toată organizarea făcută, programul afișat, dar totul a fost oprit.
Cred că a existat o teamă din partea comuniștilor de oamenii care veneau în curtea castelului Mikó. Era o minoritate de altă limbă, altă cultură, iar mulți dintre cei care participau erau intelectuali. Au decis să interzică festivalul. Dar au urmat și multe abuzuri după aceea. Percheziții în casele organizatorilor, au fost chemați la București pentru investigații, au fost atâtea presiuni încât cei din Barozda au plecat din țară oriunde au putut. În Suedia, Germania, Ungaria. Dictatura devenise tot mai restrictivă spre finalul anilor ’80. Și cred că și emisiunea în limba maghiară s-a restrâns mult sau poate a fost scoasă cu totul, chiar nu îmi mai amintesc.
Abia după 1990 s-a putut relua din nou festivalul.
Nicu Ilie: Cum este publicul de azi?
Angéla Ferencz: Foarte interesat și înțelegător. De multe ori, muzicienii zic că ei simt acest lucru. Sunt mulți tineri, dar sunt și vârstnicii, care participă de la primele ediții… Și cei care au emigrat, revin și ei, își planifică concediile în funcție de calendarul festivalului. E și o formă de nostalgie, pentru că acei cinci ani de întrerupere au marcat oamenii și au rămas în amintirea colectivă.
Festivalul s-a reluat prin invitarea unor formații de muzică veche din Ungaria. Acolo fusese același val de revivalism folk și de muzică veche. Și după aceea a urmat noua deschidere spre Europa.
Când am venit eu – în 2008 am câștigat concursul de manager al instituției –, împreună cu Filip Ignác, care este directorul artistic al festivalului, ne-am gândit să organizăm în paralel și o universitate de muzică veche. Ne-am zis să profităm că vin artiști care pot susține masterclass-uri, pentru că sunt tineri dornici să învețe. De atunci, am avut 60-80 de cursanți în fiecare an, cu 9, 10, 8 masterclass-uri în fiecare ediție. Vin cursanți din Miercurea Ciuc, Odorhei, deci din județ, dar și din Transilvania. Și vin din Ungaria, mai recent și din Cehia. Deci există o deschidere importantă.
Nicu Ilie: Spuneați în deschiderea festivalului că muzica veche poate deveni un brand local pentru Miercurea Ciuc. Mergeți pe urma unor festivaluri de mare prestigiu din zona flamandă sau din centrul Europei: Groningen, Utrecht, Innsbruck, Basel, York, Anvers. Cum este relația cu celelalte festivaluri similare?
Angéla Ferencz: Am intrat în rețeaua festivalurilor europene de muzică veche, REMA, Réseau Européen de Musique Ancienne, și suntem destul de activi. A fost o întâlnire la București, acum doi ani, și am început să facem legături, să creăm parteneriate noi cu festivaluri sau evenimente de muzică veche. Cu Laurențiu Constantin, care este managerul festivalului de muzică veche din București, avem o relație foarte bună, amicală, ne ajutăm reciproc și muzicienii participă la ambele festivaluri.
Nicu Ilie: Unele dintre festivaluri nu doar au conturat un brand cultural, ci s-au transformat în mari atracții turistice. Aici se simte un asemenea flux? Sau îl așteptați?
Angéla Ferencz: Și noi suntem pe această idee, fiindcă știm că turismul cultural este foarte important și interesant, iar noi avem atracții și destinații pe care le putem promova în acest mod. Iar oamenii vin, vin. În acest an am avut și din Suedia, și din Elveția, dar și din regiune.
Majoritatea publicului este local, dar văd că zona este deja pe harta turismului cultural și asta încercăm să construim, să dezvoltăm. Despre Miercurea Ciuc văd că se vorbește mult din punct de vedere sportiv, despre hochei, că este frig și hochei. Dar eu cred că muzica veche este cea care definește cel mai bine orașul nostru.
Nicu Ilie: Aveți ansambluri importante, cum e Codex. Înainte a fost Barozda. În ce măsură festivalul stimulează dezvoltarea de muzicieni locali și de ansambluri locale? Pentru că nu e foarte simplu să înveți instrumente care nu mai există sau tehnici muzicale care nu mai există…
Angéla Ferencz: Codex este foarte popular și se merge și în sate. Și noi organizăm foarte multe concerte pentru ei. Deși ei au un repertoriu cult, specific vechii aristocrații maghiare. Dar este foarte interesant. Pun deseori în paralel muzica populară cu muzica de curte.
Și în școala de artă sunt foarte mulți tineri care s-au întâlnit cu muzica veche și au ales ca drum acest gen. De exemplu, Gábor Előd, care e acum la Brașov, predă și cântă la filarmonică, are și el o formație barocă cu care a cântat la Odorhei acum. Deci tinerii talentați. Cei care învață aici, la Miercurea Ciuc, au fost și la Viena, la masterclass-uri, dar vin în continuare și aici. Încep să intre, să integreze în viața muzicală. Și să nu uit că la Siculeni există o școală pentru copii, dirijorul este Ványolós András, iar ei au fost deja prezenți la Festivalul de Muzică Veche. Este ceva rar ca într-un sat să fie un asemenea ansamblu, care să fi debutat deja pe scenă. Este meritul profesorului. Ványolós András a cântat la Cluj, când a fost student, și iată că a format un ansamblu vocal pentru copii, care sunt foarte, foarte drăguți. Noi, la Centrul Cultural, am făcut pentru ei un film de promovare pe care l-am pus pe YouTube și a avut un foarte mare succes. Sunt invitați să cânte și în străinătate, au fost în Ungaria și în mai multe locuri. Deci, cu eforturi, este posibil ca într-un sătuc să ai un cor de copii care să cânte ca niște îngeri. Suntem mândri când se întâmplă așa ceva.
Nicu Ilie: Am observat multe evenimente muzicale pe agenda culturală din oraș. Urmează, am văzut, un festival de jazz. Este Miercurea Ciuc un oraș mai muzical decât altele? Pentru că densitatea evenimentelor cultural-muzicale este sensibil mai mare.
Angéla Ferencz: Nu știu, nu pot compara, dar aș zice că și muzica populară contribuie la acest lucru. Copiii se întâlnesc cu muzica și cu dansul de când sunt mici și în mod organic se cântă, se dansează în familie, dar și în mod organizat. Fiindcă în fiecare sat, prin sistemul educațional, sunt cluburi de dans, de muzică, există și așa-zise șezători, când se cântă împreună. Și cred că această limbă maternă, muzicală, pune o bază importantă.
Nicu Ilie: Deci e o predispoziție?
Angéla Ferencz: Eu așa cred. Când vin, de exemplu, de la Budapesta, formația Muzica Historica – ei sunt profesori în Universitatea de Vară – spun că aici copiii sunt atât de muzicali și se simt atât de confortabil în mediul muzical, încât, probabil, asta este o explicație.
Și sunt foarte multe evenimente comunitare care pun în prim-plan muzica și dansul. La zilele satului, comunitățile sunt foarte atașate de muzică, de portul popular, care este foarte la modă, cum a fost la întâlnirea a o mie de fete secuience.
Nicu Ilie: În comunitățile din jurul orașului, folclorul a rămas neînnoit, ca să spun așa? În multe dintre comunități s-a deteriorat, nu se mai ascultă un folclor autentic. Nu știu cum este în zona aceasta, a secuimii. S-au păstrat tradițiile sau sunt foarte adaptate?
Angéla Ferencz: S-au păstrat și acum suntem într-o fază în care s-au digitalizat toate colecțiile făcute de Bartók Béla, Sárosi Bálint, care în secolul a XX-lea au venit aici cu instrumentele încă simple, cu fonograf etc. Aceste colecții pot fi accesate și este acum o modă de a învăța cântecele populare în stil vechi, fiindcă există și în stil nou, care pot fi învățate mai ușor, deci acum înflorește această modă, prin care e apreciat cântecul popular vechi, care este mai complicat, cu multe ornamentații, dar mai valoros. Însă există și fenomenul că în sate tinerii maghiari ascultă manele în limba română, le place. Cred că sunt diferite registre sau diferite gusturi și straturi sociale, fiecare cu zone proprii de interes. Diversitatea e destul de mare.
Nicu Ilie: Festivalul include și numeroase programe pentru copii, în fiecare dimineață, pe toată durata. Am văzut și o zi dedicată jocurilor din perioada Renașterii. Cum se regăsesc copiii de astăzi, destul de dependenți de mijloacele digitale, în aceste jocuri din vremuri vechi?
Angéla Ferencz: Programele au un succes enorm. Cheia este, ca și la jocurile pe internet, că au ceva de câștigat. Intră în joc cu pitacuri, cu bănuți, și trebuie să recupereze cât mai mulți. Asta este întotdeauna o motivație. Iar jocurile sunt simple: de tras în mere, de pescuit ceva din apă, de prins ceva ce se balansează, jocuri foarte simple și pe care le vedem în picturile vechi.
Nicu Ilie: Și părinții au reacționat foarte bine, sunt foarte dispuși să participe cu copiii. Sunt și destul de mulți copii în zonă, cred că e natalitatea mai mare decât în alte părți.
Angéla Ferencz: Da, sunt mulți copii. Statistic, există foarte multe familii cu trei copii.
Într-adevăr, sunt mulți copii la evenimentele din festival. Și există o asociație a femeilor din zona Ciuc, mămici, care insistă să înceapă educația muzicală de pe când copiii sunt încă în brațe. Câteodată, nouă, organizatorilor, ne pun probleme, fiindcă în liniștea unui concert uneori un copil începe să plângă sau face zgomot. Dar am zis că așa putem să îi aducem mai aproape de muzică. Știm că în Occident se organizează concerte unde cei mici pot veni pe scenă să atingă instrumentele. Ne-am gândit să facem și noi la fel.
Nicu Ilie: Cum vedeți brandul cultural peste 10 ani și ce direcții artistice ar putea defini viitorul festivalului?
Angéla Ferencz: Festivalul este deja o parte integrantă a comunității. E de neimaginat să nu se organizeze în continuare. Comunitatea se identifică cu acest festival, iar asta e foarte important, pentru că în construirea brandului baza este să fie adoptat și iubit.
Încercăm să creăm sinergii: serate medievale cu muzică și gastronomie în restaurante. Am avut și degustări de vinuri în anii precedenți. Testăm publicul și posibilitățile. Implicăm și monumentele din împrejurimi. Câteodată organizăm un concert într-o biserică care s-a restaurat, sunt frescele noi și putem să le prezentăm. Îmbinăm muzica și vizualul.
Nicu Ilie: Este, practic, contextul originar în care muzica respectivă era creată și ascultată.
Angéla Ferencz: Da.Am fost și la Henter-kúria, un conac recent restaurat. Am organizat o seară de dans renascentist și concert în aer liber. A fost foarte frumos. Am organizat transport până acolo, deci a putut să vină publicul. Prin această muzică veche putem pune în evidență multe monumente locale. Frumusețile, valorile locale, patrimoniul construit. Și intră în ideea de turism cultural.
Am organizat și excursii cu muzicieni sus, pe deal, în aer liber, în peisajul frumos din Ciuc. Munți și muzică. Am fost la Frumoasa, un lieu de mémoire, legat de Sfântul Ladislau. Deci încercăm să conectăm și comunitățile locale… Oamenii știu despre această muzică, dar uneori se gândesc că nu este pentru ei. Iar noi îi ajutăm să o descopere. Vrem să arătăm că este pentru toată lumea.
În fiecare an încercăm ceva nou.
Și în fiecare an avem o altă tematică. Anul trecut am avut Bach. „Missa în si minor” a fost proiectul major, cu Steffen Schlandt, dirijorul corului Bach din Brașov, al Bisericii Negre, și corul Lux Aurumque din Miercurea Ciuc. Am cântat și eu în acest cor… Am învățat să cânt. Și particip și eu la acest cor, unde este o foarte mare energie. Am cântat aici, la Miercurea Ciuc, iar a doua zi ne-am dus la Biserica Neagră. A fost un proiect intercultural, interconfesional, cred eu, foarte frumos, români, maghiari și sași cântând împreună. Au fost multe repetiții, cu foarte multă muncă, pentru că sunt coruri amatoare, de fapt, dar am reușit să cântăm… A fost o experiență nemaipomenită. Concertul din Brașov este pe YouTube, dacă doriți să vă uitați.
Anul acesta festivalul a fost dedicat lăutei.
Nicu Ilie: Am remarcat diversitatea repertoriului și colaborările internaționale. Simțiți că vă avantajează faptul că suntem în Uniunea Europeană acum?
Angéla Ferencz: Cu Uniunea Europeană, și cu mobilitatea pe care a adus-o, s-a deschis lumea. Și dau un exemplu. Înainte, un ansamblu venea împreună și din același loc. Acum, un ansamblu are membri din mai multe țări, vin din toate direcțiile. Nu poți să îi iei pe toți cu același microbuz de la un aeroport. Iar asta deja arată ceva: că relațiile și simpatiile și proiectele se formează mult mai ușor.
Oamenii pot să se miște și să se întâlnească și să facă lucruri minunate. Și pot studia în cele mai bune locuri, la Basel, de exemplu. Cred că această mobilitate este benefică pentru muzicieni. Au posibilitatea să se dezvolte, să aibă contacte și să cunoască lumea și totuși să se regăsească în aceeași cultură europeană, fiindcă sunt foarte multe paralele.
Eu nu sunt muzician, sunt etnograf și am terminat Comunicare. Deci un fel de cercetător, sociolog. Văd fenomenele care ne înconjoară, așa analizez – de aceea pentru programul festivalului ne bazăm pe Filip Ignác, care este muzician, dar am învățat foarte mult și eu.
Am, de asemenea, o diplomă în filologie, fiindcă odată am vrut să fiu profesoară de limba maghiară, iar atunci am studiat literatură veche, literatura medievală, și apreciez altfel tot ce ascult aici, tot ce aud, pot înțelege și pot interpreta. Și îmi place să văd conexiunile: între arte, dar și între culturi.
Nicu Ilie: Ultima întrebare, pornind și de la experiența dumneavoastră în acel cor, dar și de la cursurile de muzică veche din cadrul festivalului: mi se pare foarte interesantă oferta participativă, pentru amatori. Pentru că, din păcate, la noi sunt subdezvoltate practicile de amatori și adesea sunt privite cu superioritate, pe când ele, de fapt, antrenează un public esențial pentru un consum cultural cât mai larg.
Cine sunt oamenii care își fac timp să participe la asemenea coruri sau la alte cursuri pentru amatori?
Angéla Ferencz: Da, avem și dans popular și mai multe coruri. Există și coruri bisericești care sunt active, cu cantorii lor, dar corul în care cânt eu este format din profesori, filologi, oameni care lucrează în administrație, dar au o afinitate pentru muzică. Sunt și profesori de muzică în cor, dar cred că jumătate nu suntem cunoscători de note muzicale. Dacă avem un ajutor, putem urmări. Și am putut învăța.
În fiecare miercuri avem repetiții. Le luăm în serios. Și, când suntem invitați, mergem și cântăm. Cred că e o modalitate înțeleaptă de a face ceva în timpul liber, care să te dezvolte. Și s-a constituit o comunitate, facem sărbători, excursii. Cred că asta este foarte important.
Probabil că, nefiind un oraș foarte mare, unde să fie instituții profesionale de mare prestigiu, avem și noi locul nostru pe hartă aici.
