„Cred că publicul este cucerit de muzica veche pentru că ea are o sonoritate mai intimă”

| Interviu cu Filip Ignác Csaba, directorul artistic al Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc |

(Foto: Szigeti Vajk-István)

Suntem în 2026 și muzica de la 1500 continuă să ne placă. Cum se explică asta? Prin ce e ea atât de specială?

Omul în sine nu s-au schimbat de-a lungul secolelor, ne confruntăm cu aceleași probleme ca acum 300-400 de ani sau chiar la începutul istoriei omenirii: ne naștem, trăim în familie, iubim, îmbătrânim, suntem fericiți sau triști, așteptăm moartea etc., deci problemele de bază ale vieții nu s-au schimbat. Exact aceste lucruri sunt tratate și în muzica veche, de fapt în toate muzicile tuturor timpurilor. În acest fel, muzica își păstrează valabilitatea, este eternă. Atât timp cât există și va exista omul.

În viața muzicală europeană contemporană asistăm la reînvierea „muzicii vechi” și la răspândirea interpretării istorice (autentice). Pe scenele de concert se cântă preponderent muzică „veche”, acea muzică a compozitorilor din epoci și stiluri din trecutul istoriei muzicii. Publicul larg contemporan dorește să asculte muzica pe care o cunoaște deja. Dar lucrarea muzicală în sine are mai puțină importanță, rolul hotărâtor îl joacă astăzi actul de interpretare. Muzicologii, teoreticienii şi interpreții desfășoară cercetări în ceea ce privește redarea fidelă a lucrărilor din punct de vedere stilistic, pe baza tratatelor, a surselor teoretice din epocă. Instrumentele muzicale de tip medieval, renascentist, baroc și clasic sunt reintroduse în circuitul vieţii muzicale profesioniste din Europa, bucurându-se astăzi de o mare popularitate. Sunt festivaluri, concerte de muzică veche. Și aceste instrumente sunt predate la fiecare nivel al învățământului muzical. De aceea interpretarea în manieră istorică, autentică, începe să aibă un rol din ce în ce mai accentuat. Acest curent de interpretare muzicală are punctul de plecare în Europa la începutul secolului XX. În România, primele formații de muzică veche apar în anii 1970. Predarea instrumentelor de tip istoric este prea puțin prezentă în oferta învățământului muzical din țară, dar interesul publicului a făcut să asistăm și în România la o popularitate din ce în ce mai accentuată.

O constatate: până în secolul douăzeci, oamenii veneau la concert să asculte o lucrare nouă, dar acum publicului îi place să reasculte lucrări cunoscute deja. Ăsta este un fenomen caracteristic secolului douăzeci. Și cred că publicul este cucerit de muzica veche pentru că ea are o sonoritate mai intimă, cum este, de exemplu, cea a flautului de lemn, a clavecinului, a lăutei, a instrumentelor cu corzi de maț.

Pe dumneavoastră ce v-a atras către această muzică?

Am descoperit întâmplător, deși eu nu cred că a fost doar o simplă întâmplare, această nouă posibilitate de exprimare. Am învățat flautul modern într-un liceu de muzică și descoperirea flautelor de tip baroc și renascentist mi-a produs o revelație. A interpreta, de exemplu, sonatele de J.S. Bach pe un flaut modern și pe un flaut baroc este mult diferit. Sunetul moale, rotund al flautului vechi mi-a fost mult mai aproape de suflet, decât cel al flautului modern. În paralel, am descoperit și literatura specifică, cea care funcționează doar la flaute drepte și oblice din barocul timpuriu, renaștere și evul mediu. Bineînțeles îmi place foarte mult și repertoriul romantic, impresionist dedicat flautului modern.

Ce anume căutați atunci când selectați repertoriul sau artiștii? Rigoarea istorică a interpretării sau capacitatea artiștilor de a crea o conexiune emoțională cu publicul contemporan?

Ambele aspecte sunt foarte importante. Muzica veche este definită ca fiind totalitatea creațiilor muzicale din epocile trecute – Evul Mediu, Renașterea și Barocul și Clasicism –, interpretate pe instrumente originale sau pe replici fidele ale unor astfel de instrumente, după principii de interpretare caracteristice pentru epoca când a fost scrisă muzica. Însă expresivitatea emoțională, legătura cu publicul trebuie să fie la un nivel superior.

Castelul Mikó și celelalte spații istorice din Miercurea Ciuc și împrejurimi. Cum influențează acustica și arhitectura acestor locuri sacre sau laice emoția participării?

În curtea cetății Mikó putem asculta și o lăută solo, neavând nevoie de amplificarea sunetului, fiindcă acolo e o acustică ideală pentru muzică. Bisericile asemenea oferă un spațiu sonor adecvat unor lucrări de muzică de cameră sau chiar și orchestrale.

Devine Miercurea Ciuc o „capitală” a muzicii vechi din Europa? În ce măsură vedeți acest festival ca pe un spațiu de dialog intercultural?

Anual avem invitați din 6-8 țări. În 2008, Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc a devenit membru al Rețelei Europene de Muzică Veche (REMA) și a primit Eticheta EFFE – Europe For Festivals, marca de calitate a festivalurilor artistice excepționale din Europa, iar începând din 2020 este membru al Asociației Maghiare pentru Festivaluri din Transilvania.

Prin Universitatea de Vară de Muzică Veche festivalul este totodată un important atelier. Cat de relevantă este această componentă pedagogică?

Universitatea de Vară de Muzică Veche oferă posibilitatea pentru generația tânără să învețe instrumente pe care nu le regăsește în oferta învățământului liceal sau universitar. Cum ar fi vioară barocă, violoncel baroc, lăută, clavecin și alte tipuri de instrumente specifice Renașterii și Evului mediu. Universitatea de Vară de Muzică Veche vine în întâmpinarea și compensarea acestor lipsuri. Pentru că vorbim de o literatură muzicală de peste o mie de ani, care este foarte puțin sau deloc cunoscută și predată în învățământul de specialitate din România.