17 cărți românești premiate recent

Premiul Observator cultural pentru Proză

Pădurile nu sunt peste tot la fel. Asta, ca orice altceva, are de‑a face cu oamenii. Întâi au fost doar ele, de nepătruns, cât vedeai cu ochii. Pe urmă au venit ei. Tăcuți, supuși. Suspicioși, precauți. Cât timp au fost puțini, echilibrul s‑a păstrat și a fost pace, însă, odată ce s‑au înmulțit, au prins curaj și s‑a pornit măcelul. Ca să scape cu viață, pădurile au încercat lucruri noi. Unele le‑au spus oamenilor că, fără ele, secretele le‑ar ieși la lumină, iar cele mai puternice i‑au convins să‑și ridice casele chiar în miezul lor cel mai întunecat.

Trece o vreme în care eu și tata ne uităm la foc. E tăcerea aceea nenorocită, aia în care realizezi că, pe o rocă minusculă dintr-o galaxie-grăunte-de-nisip, maimuța care a evoluat dintr-un pește a descoperit într-o zi că fructele căzute de ceva vreme pe jos îți dau o senzație ciudată de amorțeală plăcută. Loviturile celorlalți masculi sau faptul că nicio femelă nu îl voia au devenit dintr-odată mai ușor de suportat. Bineînțeles că maimuța a început să construiască vase în care fructele să fermenteze controlat…

În cortul mic din piele și stuf, mama și tata m-au învățat să mă feresc de monștri. Îmi istoriseau despre creaturile sinistre care bântuie împrejurimile. Creaturi ale zilei și creaturi ale nopții. Ziua trebuie să vânezi și să te ascunzi, iar noaptea doar să te ascunzi. Nu ești în siguranță niciodată. De la o vreme am realizat că monștri sunt doar doi. Omul și frigul. Primul bântuie ziua, iar al doilea noaptea.

Tata a plecat într-o noapte și nu s-a mai întors niciodată. Am știut că l-a răpus frigul și nu o bestie cenușie cu trei capete și răsuflarea de foc, așa cum îmi spunea mama.

Intrase în lumea advertisingului după o dezolantă carieră de profesor la un liceu din Militari, când a descoperit că ideile lui de reclame erau mai bune decât ce vedea la televizor, dar studiul istoriei îl contaminase deja – avea tendința să relativizeze și să judece orice situație din perspective diferite. Citindu-l pe Herodot, a observat că perșii nu erau prezentați ca niște barbari ticăloși, în câteva pasaje Herodot îi prezenta binevoitor sau măcar înțelegător, și se întreba cum arătau grecii în ochii perșilor.

Mă numesc Alexandru Robe, dar îmi puteți spune și altfel. Și puteți scădea din numărul anilor. Sau adăuga, depinde. N-ați fi primii care ați încerca să păcăliți timpul. Asta e povestea mea. Mai mult ca sigur și a voastră.

Îmi ratasem meseria. Trebuia să fi fost DJ. Într-o lume paralelă, aș fi hipnotizat mulțimile cu degete de pianist împingând butoanele terminalurilor digitale. Mi-aș fi luat un nume de scenă sforăitor: TranceMental sau NeuroDJ.