TEMA GENERALĂ: eveniment artistic / vernisaj, expoziție de grup.
TEMA SPECIFICĂ: „AEROSOLI” — incursiune în universul Mării Negre.
CARACTERISTICI: private view, pe invitație, treizeci și trei de artiști.
DATA ȘI LOCUL: București, vineri, 17 iulie 2026, ora 19:00, Vila Catena, str. Radu Calomfirescu 15.
Subsemnatul, polițist al galeriilor, a primit o invitație oficială pentru un private view și aduce la cunoștința publicului următoarele:
CĂ subsemnatul s-a prezentat punctual, la ora 19:00, la Vila Catena — casă cu geamuri bombate, ridicată în 1861 de negustorul Petrache Dancovici, restaurată și redeschisă publicului abia în 2025 — și, având în vedere lista celor treizeci și trei de artiști expuși, se aștepta ca aroma de sare să plutească prin încăperi, să umple curtea și să ajungă până pe strada Radu Calomfirescu.
CĂ subsemnatul a constatat cu regret că până la intrarea în expoziție l-a însoțit doar un București încins, în care trecătorii sfârâiau pe trotuare ca micii pe grătar, iar briza marină și-a făcut apariția abia dincolo de ușa galeriei.
CĂ subsemnatul avusese aceste așteptări mai ales pentru că, potrivit curatorilor Maria Bîrsan și Alexandru Niculescu de la Galeria Sandwich, expoziția fusese concepută drept o dublă cură — una pentru trup, prin metafora aerosolilor marini, particule fine de sare, iod și minerale, și una pentru suflet, prin lucrările de artă însele, recomandate spre inhalare lentă.
CĂ subsemnatul a verificat prezențele și a constatat o listă de treizeci și trei de artiști, de la clasici precum George Apostu, Theodor Pallady și Gheorghe Petrașcu până la artiști precum Daniel Spoerri, Decebal Scriba, Teodor Graur, Ramon Sadîc, Ioana Gorzo și Nadina Stoica. Dialogul dintre generații s-a desfășurat firesc, fără incidente și fără obiecții din partea subsemnatului.
CĂ tabloul lui Gheorghe Petrașcu, cu două femei purtate leneș de sunetul valurilor sub o umbrelă roșie, și-a găsit contrapunctul în siluetele Ioanei Gorzo, aproape topite în peisaj, parcă alcătuite din nisip, sare și lumină. Fotografia Nadinei Stoica a venit apoi să rupă orice nostalgie de plajă, prin realismul ei aspru, în care sălbăticia își revendică fără menajamente teritoriul.
CĂ subsemnatul a mai remarcat, în camera dedicată artistelor contemporane, un ansamblu de optsprezece lucrări semnate de Irina Cristescu, realizate în 2023 și reunite sub titlul „Morphologies of the Self” — o serie în care corpul apare ca teritoriu în continuă transformare, prin forme organice și stratificate care propun memoria, identitatea și percepția drept procese aflate într-o permanentă renegociere, refuzând orice imagine stabilă a sinelui.
CĂ subsemnatul a constatat, cu oarecare surprindere, că litoralul din „AEROSOLI” ocolește imaginea turistică saturată a verii — umbrelele, prosoapele și apusurile de Instagram — pentru a explora teme precum legenda, exilul, refugiul sau dorința, pe plaje aproape golite de oameni.
CĂ subsemnatul a remarcat că unele lucrări funcționează aproape ca niște laboratoare mobile, documentând tensiunea dintre organic și anorganic, dintre aglomerația verii și liniștea aproape abandonată a extrasezonului — betoane erodate de sare, structuri abandonate și urme de pași care se șterg înainte să apuce cineva să le fotografieze.
CĂ, potrivit constatărilor subsemnatului, expoziția suspendă cronologia și apropie lucrări despărțite de decenii sau chiar de secole, lăsându-le să urmeze ritmul ciclic al valurilor — venind, retrăgându-se și revenind — indiferent de momentul în care au fost create.
CĂ, din acest motiv, Marea Neagră din „AEROSOLI” seamănă mai puțin cu marea de pe cărțile poștale și mai mult cu una păstrată în memorie — parțial reală, parțial reconstruită, cu detalii care se schimbă de fiecare dată când cineva încearcă să și-o amintească exact.
CĂ, în opinia subsemnatului, riscul unei expoziții cu treizeci și trei de artiști rămâne real. Camerele Vilei Catena, mici și separate, au funcționat însă exact ca niște doze — iar o cură nu se administrează niciodată dintr-odată.
CĂ subsemnatul a identificat mai multe piste de interpretare și refuză, pentru moment, să închidă ancheta asupra intenției curatoriale. Dacă „AEROSOLI” este un pretext estival, o strategie curatorială mai amplă sau combinația dintre cele două, dosarul rămâne deschis.
CĂ subsemnatul bănuiește totuși că „AEROSOLI” funcționează și ca o discretă invitație adresată artiștilor de a readuce Marea Neagră în centrul imaginarului artistic românesc, un teritoriu care, în ultimele decenii, a rămas surprinzător de puțin explorat în raport cu potențialul său simbolic și cultural.
CĂ această impresie capătă greutate suplimentară în contextul mai larg al anului: Pavilionul României la Bienala de Artă de la Veneția 2026 este ocupat, în acest sezon, tot de Marea Neagră, prin instalația video-sonoră „Black Seas – Scores for the Sonic Eye”, semnată de Anca Benera și Arnold Estefán și curatoriată de Corina Oprea și Diana Marincu, care transformă aceeași mare într-o prismă pentru reflecția asupra crizelor ecologice, geopolitice și umane ale prezentului.
CĂ subsemnatul a constatat că „AEROSOLI” avea companie în aceeași clădire: în Pavilionul Muzeal al Vilei Catena, expoziția „Dincolo de Privire”, dedicată lui Nicolae Tonitza — peste douăzeci de lucrări din Colecția AVARTE, cu portrete de copii, naturi statice cu peisaje dobrogene și nuduri — flanca discret expoziția principală. Vizitatorul putea trece astfel, în aceeași seară și fără să părăsească aceeași casă, de la litoralul contemporan la cel interbelic.
CĂ, în consecință, subsemnatul propune consemnarea provizorie a anului 2026 drept anul în care Marea Neagră a început să circule prin arta românească asemenea aerosolilor: invizibilă, persistentă și imposibil de ignorat. De la Giardini della Biennale până la o vilă restaurată de pe o stradă liniștită din București, aceeași mare își face loc în imaginarul artistic românesc. Ancheta rămâne deschisă.
Semnat: Sergentul Galeriilor.
Datoria mai presus de orice! Arta să vă seducă.
Raport trimis revistei Cultura. Copia: 1.
vezi imaginile la rezoluție mare pe Facebook: Galeria 1, Galeria 2
