Moreanu Andrei,
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
O stafie bântuie România, stafia industriei jocurilor de noroc! De la o simplă activitate de nișă la omniprezența cotidiană din zilele noastre, expansiunea agresivă a pariurilor sportive și a cazinourilor schimbă categoric psihologia tinerilor români. România contemporană se află într-un punct critic, mai exact, într-o criză structurală în care industria jocurilor de noroc depășește granițele economice și cele ale legislației în vigoare. Analiza pe care am făăcut-o este una a complicității instituționale, a capcanelor de marketing din social media și a mitului de „joc responsabil”.
Densitatea sufocantă a sălilor de jocuri de noroc și a agențiilor de pariuri pe care o resimțim tot mai mult în ultimul timp nu mai poate fi considerată drept un fenomen straniu, a devenit poate chiar elementul central al procesului de normalizare a parierii, fenomen care transformă pe termen lung divertismentul în adicție colectivă. Tranziția industriei de la spațiile exclusiviste de acum câteva decenii la aplicațiile mobile care oferă accesibilitate indiferent de spațiu sau timp nu a fost instantă, iar ea este dovada clară că a avut loc o evoluție agresivă, care în prezent țintește către una dintre cele mai vulnerabile segmente: tinerii.
Fundamentul cercetării realizate este construit pe baza a opt interviuri semi-structurate pentru trei categorii diferite de persoane, ale căror perspective sunt esențiale pentru a înțelege amploarea fenomenului. Am intervievat patru tineri cu vârstele cuprinse între 18-29 de ani, pentru a analiza activitatea de pe platformele sociale, presiunea de grup, impactul gamificării și eficiența autoexcluderii. Pentru a menține anonimitatea, aceștia vor fi notați cu respondent 1, 2, 3 și 4. De asemenea, influencerii Bogdan Munteanu și George Mesaroș, recunoscuți pentru pozițiile lor vocale împotriva industriei jocurilor de noroc, au discutat despre etica promovării online și impactul colaborării cu festivalele dedicate tinerilor. În final, experții intervievați sunt Vlad-Bujdei Tebeica (coordonatorul proiectului CeSIP – „Betting on a better future”) și Raluca Durbacă (coordonatoarea proiectului „Algoritmi și Adicție”), expertiza acestora completând cele două perspective anterioare cu informații despre validarea adicției, analiza publicității și demontarea conceptului de „joc responsabil”.
Monopol de stat și paradox fiscal
Din punct de vedere legislativ, organizarea jocurilor de noroc în România este clasificată ca fiind monopol de stat, adică statul are dreptul de a controla și stabili accesul și condițiile de desfășurare. Prin intermediul Oficiului Național pentru Jocurile de Noroc (ONJN), statul român nu se ocupă doar cu gestionarea unui flux uriaș de bani, ci și cu măsurile de prevenire a dependenței, protecția minorilor și promovarea jocurilor de noroc în spațiul public și digital. Dimensiunea financiară a sectorului este fascinantă, deoarece taxele anuale de licențiere pot varia de la 200.000, pentru pariurile în cotă fixă sau loterie, și pot ajunge până la 500.000 de euro pentru operatorii de clasa I. Până și aparatele electronice de tip slot-machines („păcănelele”) sunt taxate individual cu 500 de euro. Totuși, aici intervine paradoxul, 85% din taxele colectate se varsă direct în bugetul de stat, iar numai 15% din aceste sume sunt reținute pentru prevenirea dependenței și protecția minorilor. Din acest punct ia naștere un conflict de interese, statul este plasat între dependența de venituri și datoria de a proteja sănătatea mintală a cetățenilor. Putem percepe statul ca fiind un „complice tăcut”. Aici este pusă sub semnul întrebării importanța pe care statul român o acordă categoriilor vulnerabile. Este oare suficient acest procent pentru a proteja viitoarele generații?
Invadarea spațiului urban și limita celor 300 de metri
În centrele urbane populate, expansiunea industriei jocurilor de noroc indică o disponibiltiate fără precedent. Această saturație transformă fenomenul într-o activitate obișnuită, practicată de un număr semnificativ de indivizi, printre care și tineri. Putem lua drept exemplu panourile stradale (OOH-uri), care devin un reper vizual ce destabilizează percepțiile tinerilor cu privire la jocurile de noroc, deoarece sunt pline de mesaje care încurajează jocul și promit câștigurile uriașe și rapide, fără riscuri. Un studiu din anul 2023 al organizației Salvați Copiii arată că 67% dintre copiii cu vârste între 10 și 17 ani interacționează constant cu aceste panouri, iar aproximativ 60% văd zilnic în medie 2-3 astfel de panouri în drumul lor către școală.
Încercarea de a reglementa fenomenul nu a avut însă foarte mult success, interdicția de a amplasa săli de jocuri de noroc în proximitatea unităților de învățământ constă într-o distanță mai mult „fictivă” de 300 de metri pietonali. Ce înseamnă acest lucru? În realitate, o agenție poate fi situată chiar în fața unei școli, la o distanță vizuală de doar 30 de metri. Reglementarea presupune măsurarea traseului pietonal prin ocoluri până la prima trecere de pietoni dintre unitatea de învățământ și agenție.
Mai mult decât atât, este important de menționat și modul în care a funcționat procesul de autoexcludere. Având în vedere că ne aflăm într-o eră unde tehnologia domină, un individ vulnerabil în fața industriei care dorește să își restricționeze accesul este obligat să depună o cerere fizică, exclusiv la sediile ONJN din țară, acestea fiind doar șapte. Raluca Durbacă spune despre cum procesul de autoexcludere prezintă lacune tehnice:
„Pare că acest proces de operaționalizare a registrului este extrem de anevoios și ultra birocratic. Jucătorii vulnerabili în continuare trebuie să depună cerere fizică, scrisă și semnată olograf, la sediile teritoriale ale ONJN din țară pentru a fi incluși în registru. Asta înseamnă că cei care locuiesc în orașe mici trebuie să facă o călătorie până la cel mai apropiat sediu teritorial (sunt 7 în toată țara) pentru a depune cererea. Dincolo de asta, verificările în sălile fizice nu sunt întotdeauna eficiente și dependenții riscă să poată fi primiți în continuare în sălile de joc. Deci cred că aici vorbim despre o combinație de incompetență administrativă și zeitgeist național de complicare a procedurilor birocratice. Nu știu cât e rea-voință la mijloc.” (Raluca Durbacă)
Tinerii intervievați au fost întrebați unde au observat cel mai des reclame la jocurile de noroc, toți au confirmat prezența acestora din spațiul public:
„Am observat cel mai des asemenea reclame pe panourile publicitare care sunt plasate la marginile drumurilor. Îmi imaginez că pe Internet sau în televiziune apar mai frecvent, dar folosesc programe de blocare a reclamelor și nu mă uit prea des la televizor.” (R1)
Cazul Beach, Please! Interese vs. datorie morală
Probabil una dintre cele mai periculoase strategii pe care industria jocurilor de noroc le-a adoptat este colaborarea cu festivalurile dedicate tinerilor. Asocierea strategică dintre Superbet și festivalul Beach, Please! este cel mai bun exemplu în această situație. Prin infiltrarea mesajelor agresive într-un spațiu în care se presupune că tinerii trebuie să se relaxeze și distreze, industria realizează un transfer de încredere și credibilitate. Creatorul de conținut George Mesaroș și Raluca Durbacă atrag atenția asupra riscurilor majore:
„Cred că e făcut intenționat ca să expună copiii la jocuri de noroc. Cred că autoritățile ar trebui să retragă licența de operare a Beach, Please! pentru asta, să le interzică colaborarea sau prezența minorilor.” (George Mesaroș)
„Toxic! Publicul festivalului e alcătuit în mare parte din minori. Sunt doar tactici de normalizare a jocurilor de noroc în rândul tinerilor, un lung proces de creare a unor viitori jucători prin asocierea jocurilor de noroc cu experiențe formative și relaxante pentru aceștia.” (Raluca Durbacă)
Algoritmii personalizați și gamificarea
Pe langă publicitatea care ne încarcă orașele, în mediul digital fenomenul este semnificativ mult mai greu de reglementat și extrem de personalizat. Platformele sociale funcționează ca un spațiu de socializare pentru 93% dintre elevii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani care accesează zilnic internetul, conform studiului „Setează siguranța copilului tău”, realizat de către Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, din cadrul Poliției Române. Algoritmii platformelor sociale funcționează prin colectarea datelor comportamentale ale utilizatorilor pentru a livra recomandări specifice care promovează conținut despre jocurile de noroc și au principalul scop de a maximiza timpul de retenție online.
În momentul în care un tânăr interacționează cu un conținut de tip sportiv sau de gaming, algoritmul începe să livreze conținut asemănător, dar care promovează postări cu link-uri sponsorizate, concursuri de tip giveaway sau chiar rotiri gratuite. Interzicerea vedetelor în promovarea jocurilor de noroc a determinat industria să migreze către micro-influenceri. Aceștia acționează într-o „zonă gri”, unde nu sunt prezente criterii legate de numărul de urmăritori. Astfel, există mulți micro-influenceri care promovează platformele de pariuri, mascate adesea prin diferite forme de divertisment. Așadar, mesajele promovate în online nu mai sunt percepute ca publicitate, ci mai mult ca niște recomandări personale, care vin din urma relației parasociale care se formează între cele două tabere. Un tânăr intervievat a mărturisit cum privește amploarea fenomenului în mediul online:
„Fenomenul, în general, mi se pare un lucru negativ pentru internet și pentru oamenii care consumă conținut pe internet pentru că oamenii interesați vor fi atrași în această capcană, iar oamenii care nu sunt interesați sunt obligați să vadă cum influencerii lor preferați se mută de la conținutul pentru care au început să-i urmărească. În cele din urmă, fenomenul este doar o consecință a căutării neîncetate a profitului de către influenceri și companii, ceea ce platformele de jocuri de noroc pot oferi prin sponsorizări cu sume foarte generoase de bani.” (R1)
Mai mult decât atât, Vlad-Bujdei Tebeica confirmă în cadrul interviului cum influencerii mici „ocolesc” reglementările privind statutul de notorietate și lipsa unui prag stabilit de urmăritori:
„În general campaniile pe TikTok funcționează «la-firul-ierbii», deci orice inițiativă legislativă menită să acționeze mai degrabă la nivel macro, își va rata ținta complet în TikTok. Un alt element important este dificultatea ONJN sau CNA de a reglementa ce se întâmplă în mediul online per total. Statul român în continuare are dificultăți în a reglementa ce se întâmplă în online ; și rareori a dat semnale că este interesat să o facă.” (Vlad-Bujdei Tebeica)
O altă componentă relevantă pentru a înțelege impactul industriei asupra societății este estomparea graniței dintre jocurile video și mecanismele specifice parierii. Introducerea tinerilor la microtranzacții, recompense zilnice de conectare și sisteme de tip loot box (cutii virtuale achiziționate cu bani reali care conțin premii surpriză) îi antrenează pentru răspunsuri compulsive la dopamină, specifice vârstei. Deși sunt identice cu mecanismele jocurilor de noroc, sistemele de tip loot box nu sunt reglementate în România, spre deosebire de Belgia sau Olanda, unde sunt interzise explicit și sunt menționate în legislație. Practic, putem trage concluzia că telefoanele mobile ale tinerilor devin treptat niște mini-cazinouri ascunse în buzunarele lor. Declarațiile tinerilor confirmă această amenințare ascunsă în jocurile video populare:
„Bineînțeles, existența acestor mecanici, chiar dacă nu este necesar să interacționăm cu ele, pot reprezenta o problemă, de exemplu, în cazul copiilor nesupravegheați care cheltuie banii parinților pentru loot boxes. Acesta este unul dintre motivele pentru care legislația internațională încearcă să restricționeze dezvoltatorii din a implementa asemenea mecanici.” (R1)
„Aceste elemente ascund diferența dintre jocurile video și cele de noroc, făcând riscul să pară mult mai mic.” (R3)
Este „Jocul Responsabil” eficient sau doar un mit?
Cu toții am observat că este menționat cu un font foarte mic următorul mesaj pe panourile publicitare și în unele postări online: „Joc Responsabil”. Dar ce reprezintă de fapt și cu ce ne ajută societatea? Utilizarea sloganului este doar o strategie de spălare a imaginii industriei, acesta neavând un efect real de protecție, dimpotrivă, sloganul îndeamnă la joc. Mesajul adoptat de către industrie transferă responsabilitatea morală, financiară și medicală pe umerii jucătorilor. Astfel, este creată falsa impresie cu privire la cum este percepută de fapt adicția, respectiv ca o simplă lipsă de autocontrol a individului. Raluca Durbacă e cât se poate de clară:
„Eu mă opun complet conceptului de «joc responsabil». Personal, aș pleda pentru înlăturarea conceptului din spațiul public… este doar o tehnică a industriei de a muta responsabilitatea pe umerii jucătorilor, argumentând că jocurile de noroc sunt doar o altă activitate economică ca oricare alta, ignorând faptul că acestea provoacă dependență în aceeași măsură ca alcoolul, tutunul și drogurile.”
La nivel neurologic, creierul tinerilor este într-o perioadă de dezvoltare unde sistemul socio-emoțional prezintă o sensibilitate crescută la dopamină. Astfel, pentru tineri obținerea unei recompense financiare rapide este resimțită mult mai intens decât la adulți, iar abilitatea de a evalua riscurile este mult mai diminuată, fapt care stimulează un comportament compulsiv de joc. Având în vedere contextul socio-economic actual, tinerilor din mediile defavorizate le este erodată complet ideea că munca cinstită reprezintă succes și le este vândută iluzia câștigurilor rapide și ușoare, lipsite complet de riscuri. Iluzia poate porni chiar și de la influencerii lor preferați, care promovează jocurile de noroc și un stil de viață extravagant. Tinerii intervievați spun că nu cunosc campanii de conștientizare venite din partea industriei:
„Eu nu cunosc campanii de conștientizare pe tema asta, dar mi se par mai convingătoare cele făcute de ONG-uri dintr-un simplu motiv: o campanie făcută de o companie din industrie este un conflict la nivel fundamental de interes. O platformă de pariuri vrea să aibă cât mai mulți jucători posibil, pentru a face profit… orice efort pe care îl fac aceștia în vederea conștientizării publicului, cerința este impusă de lege și nu reprezintă sub nicio formă interesele companiilor.” (R1)
„Am jucat pe o platformă online, dar mi se pare că mecanismele actuale de auto-excludere nu sunt suficiente sau corect implementate pentru tinerii care simt că au pierdut controlul. Aceste mecanisme sunt menite să te oprească din a mai juca, dar problema este că acestea pot fi ocolite relativ ușor… sunt aproape inutile și reprezintă o risipă a resurselor.” (R4)
Concluzie. De la simplu spectator la jucător dependent
Fenomenul jocurilor de noroc în România nu mai reprezintă deloc un simplu viciu, ci a devenit o problemă sistemică care pare că nu are încă o rezolvare. Parcursul unui tânăr care descoperă jocurile de noroc este definit de trei etape clare: familiarizarea (expunerea stradală și digitală care normalizează jocul), inițierea (tranziția de la spectator la participant activ, pornind din curiozitate sau iluzia controlului) și adicția (instalarea comportamentului de joc compulsiv, alimentat de mecanismele de recompensă, vulnerabilitate emoțională și instabilitate economică). Evident, gestionarea întregului fenomen nu poate fi lăsat doar în seama autoreglementării industriei – a se vedea exemplul sloganului „Joc Responsabil”. Dacă în România nu vor fi adoptate reforme legislative reale și nu vor exista finanțări ale programelor de sprijin psihologic, statul va continua, în mod conștient, să asiste la cum se distrug următoarele generații, alegând profitul în schimbul prevenției.
[i] Textul de față reprezintă o sinteză a lucrării mele de licență intitulată „Consumul media, publicitatea pentru jocurile de noroc și comportamentul de joc în rândul tinerilor din România”, prezentată în anul 2026, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Doresc să îi mulțumesc doamnei profesoare Dr. Ruxandra Gubernat-Rammelt pentru îndrumarea și sprijinul oferit pe tot parcursul cercetării.