Joi, 26 martie, ora 18.30
„Fotografie și Invizibil: o incursiune teoretică și vizuală”, cu Vlad Eftenie. Coordonatorul Conferințelor de Joi: Cătălin D. Constantin
Lumea dimprejur?… un aparent haos, o infinitate de planuri toxice care se bruiază reciproc și care ne solicită zi de zi, care ne golesc de energie, de care mai degrabă ne ferim, retrăgându-ne privirile în ecranele telefoanelor sau stând la nesfârșit în traficul blocat, așteptând să se întâmple ceva, imaginându-ne o lume și o viață mai bună. Și totuși, mai este ceva. Ceva care ne poate salva de lumea dimprejur și chiar de noi înșine, cu puțină voință și curaj.
O scurtă trecere în revistă a teoriilor contemporane care abordează problematica „realității” și a percepției a ceea ce „pare a fi real” află o convergență către un plan eminamente subiectiv: percepem ceea ce ne antrenăm zi de zi să vedem. Puterea obiceiului și afirmarea propriilor filtre selective, ca gesturi conștiente și privite ca un „mușchi” care se poate antrena prin exercițiu zilnic, vin acum să reașeze puterea adevărului personal în ceea ce privește o perspectivă asupra lumii exterioare. Nu credem că poate exista un instrument de notare a propriei viziuni mai adecvat decât cel fotografic. Fotografia privește deopotrivă înspre interior și înspre exterior și devine o oglindă spontană a momentului de Acum, păstrat pentru totdeauna.
Vom declina componentele exercițiului fotografic prin prisma a ceea ce am denumit Elementele de Cod Vizual: punctul de stație devine palpabil prin implicarea mecanismelor Observării, utilizarea creativă a Luminii și a componentelor de Gramatică Vizuală (activate prin implicarea inteligenței vizuale), implicarea emoțională, în căutarea Momentului și a consumării sale cu grație, prin declanșarea decisivă, spontană, irepetabilă.
Planuri ale unei realități invizibile până atunci, dar aflate într-o stare de latență cuantică, sunt trezite prin observarea Semnelor și a reiterării simbolice a acestora, deloc întâmplătoare. Apare efectul „wow, dar trec pe acolo în fiecare zi, nu văzusem până acum”…, care începe, clic cu clic, să deseneze un adevărat puzzle al unei realități posibile, încă neștiute, care acum are sens, care trezește emoții, care dovedește că este și suntem vii pe interior, care trezește pofta de joacă și uimirea copilului interior. Începem să ne aducem aminte ceea ce s-a pierdut pe drum, prin procesul iremediabil al maturizării, captivi ai vieții cotidiene.
Orașul, lumea dimprejur, devin un adevărat loc de explorare, de regăsire, de aflare a unei identități. Spațiul devine Loc, prin investire emoțională și apropiere; orașul devine experiență trăită prin implicarea activă a Intuiției, prin Conștientizare, Prezență, cu Viziune și Reacție. Prin Repetiție, simțurile încep să se antreneze, ceva dinăuntru se trezește și vrea din nou, cu acea Curiozitate și Mirare benefice, care trezesc acel „sclipici” din priviri.
Lumea știută rămâne în urmă. O lume nouă, trezită din Invizibil, începe să se arate și să arate diferit.
Vlad Eftinie:
Am onoarea să fiu invitatul lui Catalin D. Constantin în cadrul „Întâlnirilor de joi” de la Muzeul Municipiului București, ora 18.30.
Am propus tema „Fotografie și Invizibil”, un subiect care mă fascinează în ultima perioadă, mai ales prin prisma căutărilor zilnice și reflectării acestora la nivelul transformării comportamentului și vieții cotidiene.
Lumea dimprejur?… un aparent haos, o infinitate de planuri toxice care se bruiază reciproc și care ne solicită zi de zi, care ne golesc de energie, de care mai degrabă ne ferim, retrăgându-ne privirile în ecranele telefoanelor sau stând la nesfârșit în traficul blocat, așteptând să se întâmple ceva, imaginându-ne o lume și o viață mai bună. Și totuși, mai este ceva. Ceva care ne poate salva de lumea dimprejur și chiar de noi înșine, cu puțină voință și curaj.
O scurtă trecere în revista a teoriilor contemporane care abordează problematica “realității” și percepției a ceea ce “pare a fi real” află o convergență către un plan eminamente subiectiv: percepem ceea ce ne antrenăm zi de zi să vedem. Puterea obiceiului și a afirmării propriilor filtre selective, ca gesturi conștiente și privite ca un “mușchi” care se poate antrena prin exercițiu zilnic, vin acum să reaşeze puterea adevărului personal în ceea ce privește o perspectivă asupra lumii exterioare. Nu credem că poate exista un instrument de notare a propriei viziuni mai adecvat ca cel Fotografic. Fotografia privește deopotrivă înspre interior și înspre exterior și devine o oglindă spontană a momentului de Acum, păstrat pentru totdeauna.
Vom declina componentele exercițiului fotografic prin prisma a ceea ce am denumit prin Elementele de Cod Vizual: Punctul de stație devine palpabil prin implicarea mecanismelor Observării, utilizarea creativă a Luminii și a componentelor de Gramatica Vizuală (activate prin implicarea inteligenței vizuale), implicarea Emoțională, în căutarea Momentului și a consumării sale cu Grație, prin declanșarea decisivă, spontană, irepetabilă.
Planuri ale unei realități invizibile până atunci, dar aflată într-o stare de latentă cuantică, sunt trezite prin observarea Semnelor şi a reiterării simbolice a acestora, deloc întâmplătoare. Apare efectul “wow, dar trec pe acolo în fiecare zi, nu văzusem până acum”… care începe, clic cu clic, să deseneze un adevart puzzle al unei realități posibile, încă neștiute, care acum are sens, care trezește emoții, care dovedește că este și suntem vii pe interior, care trezește poftă de joacă și uimire a copilului interior. Începem să ne aducem aminte ceea ce s-a pierdut pe drum, prin procesul iremediabil al maturizării, captivi ai vieții cotidiene.
Orașul, lumea dimprejur devin un adevărat loc de explorare, de regăsire, de aflare a unei identități. Spațiul devine Loc, prin învestire emoțională și apropriere, orașul devine experiență trăită prin implicarea activă a Intuiției, prin Conștientizare, Prezență, cu Viziune şi Reacție. Prin Repetiție, simțurile încep să se antreneze, ceva dinăuntru se trezește și vrea din nou, cu acea Curiozitate și Mirare benefice, ce trezesc acel “sclipici” din priviri.
Lumea știută rămâne în urmă.
O lume nouă, trezită din Invizibil, începe să se arate și să arate diferit.
