Sari la conținut

Vila Catena deschide două expoziții complementare dedicate conceptului de „acasă”

București, 9 octombrie 2025 – Vila Catena, spațiul cultural inaugurat în aprilie 2025 într-un monument arhitectural recent restaurat de pe strada Radu Calomfirescu 15, găzduiește joi seară, de la ora 18:00, vernisajul a două expoziții ce dialoghează asupra temei locuirii și intimității.

Nicolae Grigorescu: ACASĂ prezintă peste 20 de lucrări din Colecția AVARTE, marcând a doua expoziție dedicată marilor maeștri ai artei moderne românești, după Theodor Pallady în luna mai. Selecția include seriile emblematice de Ciobănași și Care cu Boi, imagini ale gospodăriilor tradiționale, precum și lucrări de patrimoniu, printre care Elisabeta Doamna În Biroul Său. Expoziția explorează interesul pictorului pentru spațiile domestice – interioare și exterioare – și pentru viața cotidiană tradițională.

În paralel, HOME, expoziția de artă contemporană curatoriată de Maria Bîrsan și Alexandru Niculescu de la Galeria Sandwich, reunește peste 30 de artiști români și internaționali care investighează granițele flexibile dintre privat și public, dintre confort și improvizație. Alături de maeștri precum Gheorghe Petrașcu și Marius Bunescu, expunerea include lucrări semnate de Matthias Weischer, Marius Bercea, Șerban Savu, Lucian Prună, Ioana Mincu, Arantxa Etcheverria și Yvonna Hassan. Conceptul curatorial transformă expoziția într-un inventar de interioare reale și imaginare – pereți, ferestre, obiecte – ca extensii ale corpului și identității.

Lucian Prună – Vinete pe aragaz, ulei pe pânză, 37×34 cm, 2025
Lucian Bran – Livingroom în Drumul Taberei, București

Proiectul este rezultatul colaborării dintre Fundația Fildas Art, prin programul Catena pentru Artă, și Galeria Sandwich, beneficiind de sprijinul partenerilor Neurohope și Senso Arte.

Program de vizitare: Joi-Vineri, 15:00-19:00 | Sâmbătă, 12:00-16:00