Pe ecranul din Sala Auditorium a Muzeului de Artă Recentă au fost proiectate lucrările executate de Lili GAN, „o artistă non umană”, așa cum este prezentată. Grid-ul fix înrămează 21 de sub-animații fluide, fără de început și fără de sfârșit, unde culorile și formele curg, se dizolvă, se adună, se răsfira, fără să se materializeze. Privitorul poate observa, pur și simplu, procesul continuu de transformare și poate participa cu propriul context la deslușirea mesajelor vizuale.
Creația prezentată este procesul de creație în sine. Transa vizuală este susținută de pulsul regulat al muzicii semnată de FreqKid, compoziție în care sunt fuzionate voci, instrumente, sunete din natură și sunete produse de calculator.
“Autorul nu a vrut să spună nimic, ci doar să ne arate ceva nemaivăzut. Iar privitorul poartă singur responsabilitatea de a-și gestiona atenția și focalizarea”. One Night Gallery prezintă autorul „nemaivăzutului”, Lili GAN, artista non umană, și procesul creativ al acestei noi specii de artist.
CE este Lili GAN?
Lili GAN este „o” GAN (Generative Adversarial Network), mai exact, un sistem bazat pe rețele neuronale artificiale, programat să învețe prin „deep learning” caracteristicile comune ale setului de imagini încărcate în prealabil, pentru a putea ulterior să genereze noi imagini cu aceste caracteristici.
Lui Lili GAN i s-au încărcat în memorie 35.000 de postere. Formele, culorile, numărul de pixeli, frecvențele, au fost procesate ca informație, fiindu-le eludată semnificația obișnuită. Pe baza unor selecții și criterii pe deplin autonome, cu totul independent de orice tip de comandă sau de control din partea oamenilor, Lili GAN poate alege să combine, să permuteze, să descompună și să re-alcătuiască imaginile primite în posibilități nenumărate. Numele expoziției – „Solve et Coagula” – trimite la procesul alchimic ce reprezintă transformarea. “Solve” înseamnă a separa, a de-construi, iar “Coagula” reprezintă procesul de adunare, de rearanjare. Tot ce e construit deja va fi de-construit pentru a fi reconstruit. E doar o chestiune de timp, iar noi suntem invitați să fim martori la o bucățică din acest timelapse, în care „timpul” funcționează după alte legi, alte repere, cele ale unei inteligențe artificiale, mai exact, ale lui Lili GAN.
Inteligența Artificială nu e o tehnologie singulară, ci un set de metode și instrumente cu subdomenii aplicabile în numeroase situații. E un domeniu abia la început de drum și e mult de explorat până să fie implementabil ca tehnologie singulară.
Tranziția între medii
One Night Gallery alege să aplice Inteligența Artificială într-un proiect care vorbește despre transformare, despre tranziția dintre medii, marcând astfel trecerea către o nouă etapă a evoluției comunicării, la care participăm prin contemporaneitate. Tehnica litografică, inventată de actorul Alois Senefelder în 1796, face posibilă multiplicarea rezultatului creaţiei plastice, într-un număr mare de exemplare. La început, afișele erau folosite pentru comunicarea de evenimente culturale. Având un impact puternic, potențialul comercial a fost speculat, și au început să apară afișe care promovau și idei sau produse. Treptat, în timp ce tehnica litografică este perfecționată, posterul capătă culoare și dinamism, devenind din ce în ce mai accesibil. Jules Cheret (1836-1932) este considerat întemeietorul unei noi industrii artistice, arta de design, fiind un catalizator între artele plastice și tehnologia vremii. El a influențat major evoluția posterului prin introducerea unui nou sistem în tehnica litografică, invenție care îi permite să se afirme ca designer prin afișe policromice. Perfecţionată pe parcurs, această tehnică a reuşit să reproducă tonurile şi nuanţele cele mai diverse, conferind imaginilor o fineţe estetică unică. Posterele lui Cheret aduceau în stradă impresionismul, pointilismul și alte influențe din arta plastică. Așa cum menționează Magazine of Art în 1881, străzile deveniseră „adevărate galerii de artă”. Imagini, care până atunci puteau fi accesate de un număr restrâns de oameni, încep să inunde câmpul vizual al trecătorului și, în timp, să îi modifice percepția.
O tranziție între mediile de comunicare poate oferi, așa cum ne arată istoria, un tărâm fertil pentru creativitate, că e ea pe plan tehnic sau pe plan artistic. Regulile se scriu în funcție de ce se descoperă și de ce se experimentează.
Mediul este mesajul
Alegerea folosirii unui mediu este un mesaj în sine. Atunci când citim un text îl re-creăm în felul în care îl putem înțelege, fiind limitați de propriile experiențe. Marshall McLuhan discută în teoriile sale semnificația mediului de comunicare care conține două părți la fel de importante în receptarea mesajului. Mesajul poate fi găsit atât în conținut, cât și în caracterul acestuia. Dacă putem identifica cu ușurință conținutul unui mediu, nu la fel se întâmplă în cazul caracterului, acesta fiind mai greu de observat la prima vedere. McLuhan merge mai departe și ne vorbește despre conținutul mediului că fiind un mediu în sine. Dacă ar fi să descifrăm expoziția „Solve et Coagula”, am putea observa câteva straturi de semnificație prin mediile folosite pe post de conținut. Contextul nu poate fi exclus din text.
Regizorul de film, Peter Greenaway vorbește, de asemenea, despre mediu ca mesaj. Opera lui Greenaway este cunoscută pentru lărgirea percepției obișnuitului, jucându-se cu elemente din artele plastice. Artistul anunța moartea filmului, așa cum a fost el gândit, odată cu apariția telecomenzii, pe care spectactorul o poate folosi la libera voință să schimbe ritmul narațiunii filmului, prin stop, pauză, înainte, înapoi. Grid-ul cu 21 de sub-animații indepedente din expoziția „Solve et Coagula”, amintește de filmul scurt al lui Greenaway „ATOMIC BOMBS ON THE PLANET EARTH”. Felul în care sunt aranjate imaginile în cadrul proiecției vorbește despre puterea mediului de a conține mai multe realități în același timp. Sau mai mulți timpi în aceeași realitate.
Antropomorfizarea lui Lili GAN
Agentului artificial inteligent îi este atribuit un nume uman și un gen. One Night Gallery alege să o prezinte pe Lili GAN ca făcând parte din echipă, nu doar ca pe un instrument. Antropomorfizarea GAN-ului, adică atribuirea acestuia cu însușiri umane, are efectul de a apropia publicul de procesul său. Chiar dacă Inteligența Artificială este inspirată din procesele cognitive umane, omului îi este greu să empatizeze cu ceva atât de abstract, mai ales când este vorba despre un fenomen la început de drum, și care, din prea multe necunoscute, ar putea stârni aversiune, ba chiar frică.
Identitatea lui Lili GAN este definită printr-un caracter de singularitate: nu există un alt GAN în care să fie încărcate aceleași 35.000 de imagini și să își creeze același univers.
În contextul artistic internațional în care creațiile produse de GAN-uri sunt deja expuse în festivaluri și muzee, precum MoMA sau Met, One Night Gallery lansează o întrebare:
– Putem spune că Inteligența Artificială îi concurează pe artiștii „reali”?
Pentru a putea compara cele două entități, inteligența artificială și artistul real (presupunând că acesta ar fi omul), ar trebui să avem mult mai multe date concrete și despre unul și despre celălalt. Dar omul abia începe să cunoască funcționarea creierului uman. David Eagleman vorbește despre complexitatea creierului: „Suntem alcătuiți în totalitate dintr-un adevărat parlament de componente, facțiuni și sisteme. Mai mult decât o gama de sisteme specializate locale, suntem alcătuiți din colecții întregi de mecanisme suprapuse, reinventate la infinit, un grup de facțiuni concurente”. Pare că, tocmai această atenție asupra creierului uman a născut ideea de Inteligență Artificială, pentru a putea fi simulate unele procese, izolate fiind de tot contextul complex pe care îl reprezintă fiecare individ în parte.
Lili GAN ne lasă să îi cunoaștem procesul prin care naște idei. „Ea” este absolvită de orice intenție artistică, iar percepția acestei realități ne aparține nouă, oamenilor. Așa cum “mintea conștientă plăsmuiește uneori povești pentru a explica dinamica inexplicabilă a subsistemelor din creier”, așa funcționează și în ceea ce privește alte sisteme cognitive cu care se pune în relație: presupune contexte care să justifice alegerile, re-crează povestea cu propriul context.
Chiar dacă nu am un răspuns la întrebarea lansată de One Night Gallery, în creierul meu s-a născocit o întrebare complementară:
– Arta produsă de Inteligența Artificială poate fi considerată “artă” fără percepția umană?
