Gheorghe Crăciun, Femei albastre

 

Aspectul nefinisat al romanului n-ar trebui să deconcerteze cititorul, de vreme ce prozatorul n-a mizat niciodată pe o construcţie narativă încheiată numaidecât la toţi nasturii. Dimpotrivă. De la Acte originale, copii legalizate până la Pupa russa, prozatorul a practicat o proză deschisă, experimentală, fragmentară, al cărei bovarism e ciorna însăşi. Faţă de alţi colegi de generaţie (precum Petru Cimpoeşu, Horia Ursu sau Alexandru Vlad) care au făcut, după ’90, concesii poveştii, Gheorghe Crăciun a încercat să se reinventeze reciclând o parte dintre ingredientele textualismului optzecist. Ingrediente deloc secrete, însă, în Femei albastre.

Gheorghe Crăciun, Femei albastre, Editura Polirom, Iaşi, 2013, 264 p.