Iaşi, capitala teatrului independent şi a artelor performative din România

Festivalul PERFORM Iaşi susţine şi promovează mişcările artistice independente, de la „mai teatru“ la „mai puţin teatru“.
Peste o sută de invitaţi, spectacole de teatru, performance-uri, conferinţe, lansări de carte se vor reuni la Iaşi în săptămâna 22-29 iunie 2014.

În perioada 22-29 iunie, Festivalul de Teatru Independent şi Artă Performativă PERFORM Iaşi 2014 deschide perspectivele unei explorări a zonei teatrale independente din România. Organizat în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei FIE 2014, PERFORM Iaşi propune douăzeci şi şase de evenimente menite să încurajeze atât contactul publicului avizat, cât şi al celui nespecializat, cu manifestări teatrale ce se vor desfăşura în spaţii cu specific fie convenţional, fie neconvenţional.
Aflat la prima ediţie, festivalul urmăreşte în acelaşi timp antrenarea unor obişnuinţe culturale ale profesioniştilor neinstituţionalizaţi, fiind astfel un pretext de dezvoltare profesională pentru artişti, prin intermediul unor ateliere, conferinţe, dezbateri, lansări de carte.
„To fringe or not to fringe”, aceasta este întrebarea cu care  îşi întâmpină publicul ieşean timp de opt zile, aducând totodată în dialog nume-cult ale teatrului românesc, de la actori ca Maia Morgenstern, Andreea Bibiri, Ioana Păun, la regizori cu nume sonore cum ar fi Radu Afrim, Eugen Jebeleanu, coregrafi recunoscuţi precum Vava Ştefănescu, Andreea Gavriliu, Farid Fairuz şi teatrologi reputaţi precum Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki, Ionuţ Sociu şi mulţi alţii.
Organizat de Asociaţia Artes, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, PERFORM Iaşi se încadrează în seria mişcărilor ce susţin candidatura Iaşilor la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.
„Dintr-un brainstorming de o noapte s-a născut PERFORM ca identitate a unei platforme de dialog şi manifestare pentru artişti şi artele performative. Ideea festivalului a apărut încă din 2013, în cadrul FIE, în care a fost introdusă o secţiune de Fringe teatral. Conceptul se axează pe ideea de festival de teatru independent, deci liber de orice constrângere. Aştept ca aceia care vor afla de noi să vină în număr cât mai mare la spectacole şi le garantez că ceea ce vor vedea la  PERFORM  le va lăsa urme”, spune conf. univ. dr. Octavian Jighirgiu, directorul Festivalului de Teatru Independent şi Artă Performativă PERFORM.