Nicole de Australia

Coproducţia Franţa, S.U.A., Belgia, Italia (2014) Grace of Monaco e o biopic–drama care narează câteva dintre furtunile din paradisul conjugal al titularei, după şase ani de mariaj princiar. Aleasă pentru rolul principal şi (re)lansată cu tam-tam în această nouă peliculă, Nicole Kidman rămâne vedeta pe care o ştiam. Un produs star-sistem al zilelor noastre şi nu o zeiţă cum a fost Grace Kelly, în vremurile fastuoase ale Hollywood-ului. Frumoasă, rece şi cam înţepenită, Nicole de Australia nu are datele predecesoarei şi nu reuşeşte să se întrupeze în Grace, personajul august plin de şarm şi de eleganţă care a făcut din Principatul Monaco un vis al turismului internaţional asezonat cu raliuri de Formula 1 şi turnee de tenis high level. Poate că o împiedică şi reţinerile regizorale ale lui Olivier Dahan (cel ce a ecranizat viaţa lui Edith Piaf în La Vie en Rose), care mizează pe cartea sobrietăţii. În rolul prinţului Rainier, Tim Roth e credibil şi din poveste. Iar faptul că Familia Grimaldi a protestat pentru aşa–zisele dezvăluiri sporeşte încasările.