M. Duţescu, Franceza un avantaj

 

„markere evaporate sacoşe/ de plastic pline cu dosare/ de plastic DVD-uri sparte sau goale// cutii de iaurt baxuri/ adunate nedesfăcute de foi/ dar oare câţi dintre noi/ se pot lăuda cu un leasing la zi/ 225 de mii (de dolari) ipotecă achitaţi integral/ în nici 4 ani secretare/ engleză fluent (franceza un avantaj) şi periodic/ alţi bani (alt miraj) încadraţi la/ «cheltuieli curente» rame digitale Panasonic/ scaune Knoll şi/ o maşină de distrus documente/ birouri cu grădină în spate la Sf. Elefterie Nou/ teribile instalaţii ruginite date cu lac opera/ câtorva ogari cu abonament MTzR Ota sau mnac/ busturi de ipsos capiteluri vandalizate muluri/ şi baluştri în bovindou/ o colonie de peruşi ţinuţi la respect cu os de sepia/ coajă de ou coriandru/ şi seminţe de in la fiecare proiect“. Cinic-prozaic? Balzac-ul corporatiştilor? Mie mi-a părut că citesc dintr-un Mallarmé de ultimă oră. Fraze mai ermetice, mai cu parfum de nebănuită transcendenţă decât astea unde „XK convertible“ (?) stă lângă „X5“ (?) şi unde „Zara“ pare „de neînţeles şi revoltător“, unde „am piele bej“ înseamnă ceva ce numai un dicţionar de simboluri pentru uz restrâns şi tranzitoriu poate revela, n-am mai întâlnit pe-aici de ceva vreme. E un univers la care muritorii de rând n-au acces, un document transcris într-un limbaj al zeilor, care pentru prostime sună ca o emisie evanescentă, de eufonie pură.  Poezia nu e universală, poezia e un efect de clasă. Ce pentru unii e găvăreală curentă, plictisită, pentru alţii e un flux miraculos de coduri sau, mai simplu, un discurs care te ţine pe dinafară şi te scuipă acolo unde-ţi e locul. Iar M. Duţescu ştie cum să pună punctele pe i-urile poeziei – acum cu şi mai mult aplomb decât în volumul de debut, Şi toată bucuria acelor ani trişti (2009). Dar să vedeţi cum îi iese în proză – Uranus Park (apariţie iminentă la Polirom) – cu care volumul de faţă va compune un duet inedit în peisajul literar autohton.

 

M. Duţescu, Franceza un avantaj, Editura Pandora M, Bucureşti, 2014