Film. Anul platformelor de conținut

Filmele românești anunțate pentru acest an au putut să-și programeze premierele doar în cadrul festivalurilor TIFF și One Word, când „Acasă”, „Lemn”, „Malmkrog”, „Ieșirea trenurilor din gară”, „A Riffle and a Bag” au avut scurte întâlniri cu publicul. La fel au stat lucrurile și cu producțiile care au avut premiera în primele luni ale anului, cum este „Tipografic majuscul”, al lui Radu Jude, sau „Colectiv”, al lui Alexander Nanau. Și în cazul lor, lămpile de proiecție s-au închis imediat după deschidere. Co-producțiile „Servitorii”, „Eden”, „Berliner” și „Mergând spre Paris”, al lui Peter Greenway, au avut premiere doar în străinătate. Alte filme românești – „Mia își ratează răzbunarea”, „Beginning”, „Lucia, Lucia”, „Și atunci… ce e libertatea?” – au fost reprogramate pentru anul viitor.

Box office-ul arată… ca după război, zice un șablon publicistic. Însă, în timpul războiului, mai ales dacă ne gândim la al doilea mondial, filmul a dus-o extrem de bine.
În România, încasările cinematografelor sunt la 20% față de „săptămânile normale” – dacă încă mai credem în normalitatea de până acum. Redeschiderea sălilor a trecut aproape neobservată, iar premiera „Tenet” a fost repede depășită de coregrafia kung-fu „Mulan”, producție americană a regizoarei Niki Caro, recent lansată la nivel mondial. Filmul autohton, care, ca operă de artă, fusese vernisat în festivaluri, nu și-a găsit încă drumul către mall-uri.
În restul Europei, sălile de cinematograf, acolo unde ele s-au deschis și în măsura în care ele au funcționat, au favorizat producțiile locale. În Danemarca, tandemul Thomas Vinterberg–Mads Mikkelsen („The Hunt”) a produs cea mai aclamată premieră, „O altă rundă”. În Franța, unde, deși sălile s-au deschis, publicul le-a evitat, înregistrându-se în trei luni o audiență sub media unei săptămâni din 2019, filmele care au adus public la casele de bilete au fost cele franceze – comedia incorectă politic „Tout simplemenent noir”, Pascal Zadi, comedia „Cum să fii o soție bună”, cu Binoche, drama „Vara lui 85”, François Ozon. Filmul american care a avut o săptămână de glorie, în vară, în sălile franceze, a fost „Tenet” – cu încasări, exclusiv la premieră, demne de „vremurile bune”. După care a venit valul doi al pandemiei și audiența s-a prăbușit. În Cehia, unde încasările au scăzut cu 55%, filmele căutate de public au fost producțiile locale „Bouràk” și „3Bobule”, ambele comedii. În Slovacia, premiera-record a fost thriller-ul politic „Porc”/„Sviňa”. O situație în linii mari diferită a fost cea din Italia, țară care are o relație specială cu cinematograful, fiind, timp de decenii, în top 3 al producătorilor mondiali de titluri de film, după SUA și India. Primul stat european puternic afectat de Covid-19 și primul care a introdus o carantină drastică, Italia a redeschis cinematografele imediat după aceea, iar măsurile de prevenție, luate în serios de public, au permis stabilirea unor audiențe extraordinare la nivel european și, de asemenea, un nivel de securitate biologică necesar ca spectacolele să nu fie suspendate și stagiunea cinematografică reînchisă. Audiența a favorizat producțiile americane „Dezechilibrat” (cu Russell Crowe), „Tenet” și roman­ce-ul „After We Collided”. Producțiile și co-producțiile italiene, zeci de titluri, au adus și ele public în săli, fără însă a se apropia de „Tolo Tolo”, comedia cu ISIS a lui Checco Zalone, care dominase luna ianuarie.
În box-office-ul mondial luna octombrie a adus pentru prima dată pe primul loc un film care nu a rulat decât sporadic în Statele Unite și în Europa – „Cei 800” –, o producție chinezească a cărei acțiune este în 1937, la începutul conflictului sino-nipon. Filmul a avut premiera în august și a realizat 98% din încasări în China. În schimb, cele mai multe superproducții americane au ales să-și amâne pentru anul viitor ieșirea pe marile ecrane iMax. Singurul care a riscat este Christopher Nolan, cu filmul său „Tenet”, care, practic, și-a impus să încalce canoanele și trendurile actuale. Nu doar pe cele ale carantinei. Întreaga construcție cinematografică este făcută fără a include editarea digitală, stații grafice sau efecte AR și VR. Bătrânește, cu FX optic, cascadori, sticlă spartă și mobilă ruptă. Filmul – de spionaj, plin de acțiune. Nolan este regizorul care s-a impus cu „Memento” și a intrat în cercul Oscarurilor cu „Batman Begenings”, „Dark Knight”, „Inception”, „Interstellar” și „Dunkirk”. În distribuție: John David Washington („BlacKkKlansman”), Robert Pattinson, Michael Caine, Elizabeth Debicki. Pariul poate fi considerat câștigător, dat fiind că filmul și-a scos cheltuielile de 205.000.000 dolari (estimare IMDB) pe ecranele internaționale și a marcat un profit 45.100.000 (apud BoxOffice Mojo) în Statele Unite. În plus, este unul dintre puținele filme care se pot înscrie pentru premiile Academiei, dacă ele se vor acorda în 2021 – și dacă iarna acestui an va fi la fel ca vara.
Relansarea, în perioada pandemiei, a serviciilor Netflix și HBO – care puneau deja o presiune majoră asupra cinematografului on-stage –, cu creșteri de două cifre ale numărului de abonați, va marca pe termen lung businessul cu film și va schimba definitiv jaloanele afacerii. Cele care pierd afacerea din mână sunt marile studiouri americane. În schimb, o cinematografie cum este cea europeană, care punea totuși un preț mic pe încasările din bilete, care are susținere de stat, prin granturi, și care beneficiază de co-finanțări ale distribuitorilor prin internet, poate avea chiar de câștigat. Pentru filmul românesc, on-line-ul duce la o creștere reală a audienței, atunci când, în locul sălilor ponosite de care aveau parte filmele autohtone, producțiile intră în asemenea rețele de conținut. Prin urmare, filmul european și, în teorie, cel românesc ar trebui să privească fără mare îngrijorare spre viitor.
Dacă proiectul Cinepub oferise de multă vreme, complet gratuit, un mare număr de „pelicule” românești relevante, HBO Go, Netflix și platforme independente precum TIFF Unlimited deschid și mai mult accesul publicului la filme de mare interes din perioada recentă, de la „Un pas în urma serafimilior” la „De ce eu?”, sau mai vechi, restaurate la noi standarde: „O lacrimă de fată” sau „Balanța” 4K.

Lasă un răspuns