Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Prima sută de filme despre Covid

Prima sută de filme despre Covid

Pandemia Covid-19 reprezintă cel mai traumatizant eveniment din ultimele decenii. Noul virus a afectat toate societățile și toate domeniile vieții sociale. Ca și alte arte, filmul a reacționat la transformările și traumele produse de pandemie. Astăzi avem deja câteva sute de titluri inspirate de noua pandemie. Multe dintre ele sunt documentare, dar deja există și suficiente titluri de ficțiune.

Filme redescoperite

În primele zile ale pandemiei oamenii au cumpărat și citit masiv cărți precum „Ciuma” lui Camus. Un film modest al lui Soderbergh, „Contagion”/„Pericol nevăzut”, 2011, a fost văzut ca fiind premonitoriu. Asemănarea, singura importantă după cum se vede astăzi, când știm mai multe despre virusul Corona, era că în filmul lui Soderbergh virusul ce provoca pandemia se transmitea tot prin aer și aerosoli. Aproape nimic în rest. În multe alte cazuri, filmele care atinseseră cumva, oricât de superficial, tema unor pandemii, reveneau brusc în topul audienței. „Outbreak”/„Alerta”, 1995, cu Dustin Hoffman, Rene Russo și Morgan Freeman, era un clasic. Subiectul este o epidemie cu Ebola modificată în laboratoare militare, iar filmul oscilează momentele excelente cu unele cârpeli în stil Hollywood.

„World War Z”/„Războiul lumilor Z”, cu Brad Pitt, 2013; „I Am Legend”/„Legenda vie”, cu Will Smith, 2007; și „28 Days Later”/„28 de zile mai târziu” erau filmele clasice ale zombificării virale. Alte post-apocaliptice, mai noi sau mai vechi, cu sau fără agent biologic, au reintrat în topurile de audiență, ca răspuns la știrile și statisticile amenințătoare, la măsurile de carantină sau la instalarea unor doze de pesimism în societate. Sau, de ce nu?, ca răspuns la nevoia de catharsis. „Bird Box”/„Orbește”, cu Sandra Bullock, „The Happening”/„Întâmplarea”, al lui Manor Night Shyamalan sau chiar „The Road”/„Drumul” sunt exemple la îndemână. Studiourile de serie B au contribuit și ele cu zeci de titluri, mai răsărite fiind coreeanul „Flu”/„Gripa” și serialul „Black Summer”/„Vara întunecată”.

Improvizații rapide

Primele producții artistice dedicate pandemiei au fost filme făcute pe genunchi, care doreau să fixeze amintirea carantinei. Dintre cineaștii români, Dan Chișu s-a dovedit iarăși a fi cel mai mobil și mai capabil să integreze noi experiențe. „9 povești din izolare” poartă în mod voluntar marca improvizației. Conștient că ea nu poate fi ascunsă, Chișu a ales să o pună le vedere, acesta fiind chiar ideea ordonatoare a filmului – „hai să facem ceva cât suntem în carantină! Fiecare de la el de acasă, filmat cu telefonul mobil.”

Același caracter – de operă colectivă, bazată masiv pe improvizație și turnată remote – este comun și unor producții internaționale. „Social Distance”/„Distanța socială”, difuzat de Netflix, este o serie în opt părți, cu opt povești distincte – din primele zile ale pandemiei până la mișcarea Black Lives Matter. HBO a difuzat seria „En casa”/„În casă”, o antologie similară care reunește cinci cineaști spanioli. India a contribuit cu producții precum serialul „Wakaalat from Home”, preluat de Amazon, care este povestea unui divorț pe Zoom. Din acest gen, filmul cu cele mai mari pretenții este „With/in: Volume 1”, cu Julianne Moore, Rebecca Hall, Don Chadle ș.a.

Filme reconvertite

Premierele au fost anulate sau amânate. Filmările au fost întrerupte.

Serialele au avut și ele mari probleme, inclusiv cu datarea acțiunii. Turnată înainte de pandemie și programată pentru a fi difuzată în 2020, seria „The Undoing”, cu Nicole Kidman și Hugh Grant, descrie evenimente dintr-un New York care, în mod real, la data acțiunii, ar fi trebuit să fie în lock-down sau minim să poarte măști și să respecte măsuri de protecție sanitară. Evident, nimic din toate acestea nu se întâmplă – filmările se încheiaseră cu mult înainte și nu mai existau opțiuni.

Producțiile care se aflau în filmare au încercat să se adapteze. Sezoanele 17 și 18 din „Grey’s Anatomy”/„Anatomia lui Grey” nu puteau ignora presiunea pe care Coronavirusul a pus-o asupra spitalelor de urgență. Serialul concurent, „Good Doctor”, a trebuit să reacționeze în aceeași manieră. Comedia „Superstore” a integrat scara umană, impactul pandemiei asupra vieții cotidiene și modul în care ea i-a afectat pe fiecare dintre protagoniști. La fel, serialul francez „Un si grand soleil” a dedicat câteva episoade săptămânilor în care personajele s-au aflat în izolare. Producția CBS „All Rise”, care este un serial cu tematică judiciară, a fost nevoit ca pe final de sezon să filmeze remote un proces desfășurat online, pe FaceTime, WebEx și Zoom.

Un caz special este cel al filmelor și serialelor cu tematică distopică aflate în producție sau în post-producție. Fie că au adăugat scene, fie că au făcut trimiteri sau au accentuat paralela cu „the real thing” – pandemia așa cum o cunoaștem și nu mai trebuie să o imaginăm –, toate au încercat să-și actualizeze mesajul la noile realități. Prima distopie realizată în pandemie a fost „Songbird”/„Imuni”, despre o variantă cu mult mai letală a Coronavirusului, care lovește coasta de vest a Statelor Unite într-un fictiv 2024. Totuși, fiind calchiat după multe alte distopii, filmul are o falsă ancorare în realitate, dincolo, evident, de numele ales pentru virus. „Station Eleven” este un serial cu o tematică post-pandemică. Find încă în producție, a putut să se adapteze. Virusul care a produs pandemia din film nu este numit „Covid”, dar autorii au avut grijă să facă trimiteri clare spre realitatea acestor ani și spre experiența pe care deja o avem fiecare dintre noi.

Nu doar post-apocalipticele au simțit nevoia să își actualizeze discursul și nu doar virusul a fost de interes pentru cineaști. Pandemia a adus cu sine o gamă largă de fenomene, inclusiv un curent anti-științific. „Don’t  Look Up”/„Nu priviți în sus” are un cu totul alt subiect – un asteroid care va lovi Pământul. Dar tema este incapacitatea omenirii din a ieși din propriile capcane politice, mediatice, social-media, de a se întoarce către dovadă, argument și gândire critică. Contestările din perioada pandemiei, antivaccinismul și politicianismul populist devin temele centrale, iar experiența ultimilor ani este cea care dă credibilitate unui asemenea discurs cinematografic și a făcut ca un film modest prin calitățile sale artistice să devină un must-see, un film de neratat.

Scenariștii încep să vadă pandemia

O producție foarte apreciată pe Netflix a fost „8 Rue de l’Humanité”/„Strada Umanității nr. 8”, cu Dany Boon. Doar francezii puteau găsi o cheie comică, spumoasă pe alocuri, pe un subiect atât de grav și o cale de a satiriza personaje și comportamente păstrând, în același timp, o atitudine umană și caldă. Fără prea mult efort, fiecare ne putem regăsi în personajele acestei comedii, cu bune și cu rele, cu altruismele și cu ridicolul nostru.

Peste Mânecă, un prim răspuns al cinematografiei britanice a fost mult mai sumbru. „Locked-down”/„În izolare”, cu Anne Hathaway și Chiwetel Ejiofor este despre un cuplu aflat în pragul divorțului, care este silit să se carantineze într-o zonă de lux a Londrei. Ceea ce rezultă este un amestec de comedie, crimă și romance. În Asia, primul film care are ca temă centrală pandemia este „Cascadele”. Drama taiwaneză explorează presiunile psihologice pe care lock-down-ul le-a adus în familii în care mai multe generații au fost nevoite să trăiască în comun săptămâni în șir.

Foarte multe alte proiecte sunt anunțate. AlloCiné a făcut o listă lungă cu diverse producții în lucru sau încă în intenție. Claude Lelouch a declarat că lucrează la o actualizare a scenariului pentru „L’Amour c’est mieux que la vie”, astfel încât acțiunea să fie plasată în 2020, în plină pandemie. Un alt proiect, mult mai radical, este „Love in Time of Corona”, cu titlu pastișat după cartea „Dragostea în vremea holerei” a lui Gabriel García Márquez. Noul film este un lungmetraj realizat de Joanna Johnson pentru Disney+, iar premiera este iminentă. Dany Boon a anunțat și el o nouă comedie, care încă n-a primit titlu definitiv. Tot fără titlu este și comedia americană la care lucrează Judd Aptow și Pam Brady, comisionată pentru Netflix și care are ca subiect un grup de actori și de actrițe blocați de pandemie într-un hotel. Fix pe aceeași idee, cineaștii germani Kevin și Tobias Schmutzler sunt aproape de final cu „Lockdown Movie”, despre un regizor blocat în birourile unei case de producție și care, de plictiseală, turnează un film. Se vede că primele improvizații ale pandemiei ajung ele însele subiect de ficțiune.

Impactul pe care noul coronavirus îl va avea asupra societății este deja unul extrem de lung. Impactul său asupra cinematografiei – și asupra tuturor celorlalte discipline artistice – va fi cu mult mai mare. Temele pe care le-a generat sunt extrem de numeroase, iar câteva dintre ele au o mare forță culturală. Nu doar povești de viață și de moarte, care, oricât de tragice, au un „joc secund” destul de limitat. Povești despre singurătate, despre izolare, despre prăbușirea sau reinventarea relațiilor sociale – a grupurilor, familiilor, comunităților. Despre obstinația cu care unii au vrut să își păstreze fragmente din viața de dinainte. Despre populism și obscurantism, despre nesiguranță și frici, despre oameni care sunt dispuși să le instrumenteze. Dar și despre umanism și reziliență și despre puterea de a o lua de capăt.

Universul filmului documentar

Lista filmelor de ficțiune – seriale, lungmetraje și scurt-metraje – care au ca subiect sau context pandemia are deja câteva zeci de titluri. Până la peste sută se adaugă producțiile documentare din cele mai diverse, de la cele științifice, dedicate informării despre Covid sau despre alte pandemii care au afectat altcândva omenirea, până la documentare artistice. Dintre acestea, „Convergență: Curaj în vremea crizei” rămâne unul dintre cele mai generoase titluri produse până acum, fiind un film dedicat celor care – încă din zilele când nu se știa aproape nimic despre Covid și despre cum te poți proteja – au luptat pentru a-i salva pe cei bolnavi ori s-au implicat în acțiuni de voluntariat pentru a-i proteja pe cei mai expuși și mai vulnerabili. Foarte asemănătoare, „The First Wave”/„Primul val”, produs de Matthew Heineman în spitalele new-yorkeze, și „76 de zile”, realizat în Wuhan, documentează lupta cadrelor medicale și ale cercetătorilor pentru a identifica noul virus și pentru a salva cât mai mulți bolnavi în primele zile, cele mai eroice, ale pandemiei.

vezi și

Nicu Ilie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.