Sfânta tinerete legionara la 92 de ani

Doua filmulete Youtube au inflamat si nu prea blogosfera. In ele, un grup de calugarite cânta unui singur spectator o cântare bisericeasca si mai multe imnuri legionare.
Acest spectator nu este un oarecine, ci arhimandritul Justin Pârvu, duhovnic si staret al mânastirii Petru Voda (jud. Neamt), fost membru al Miscarii Legionare si fost detinut politic in timpul regimului comunist. Mai mult decât atât, acest parinte Justin Pârvu este cunoscut ca o autoritate neoficiala (dar cu atât mai puternica) a „societatii civile“ din Biserica Ortodoxa româna („societate civila“ careia i-am dedicat mai multe cercetari academice).
Despre parintele Justin Pârvu mai stim ca este in conflict deschis cu autoritatea ierarhica, fiind rupt de facto, de Biserica Ortodoxa, desi nu exista niciun act oficial al condamnarii sale de catre Sinodul BOR.
Dar cine sunt aceste maici? Dupa unele surse, aceste maici sunt vietuitoare la mânastirea Petru Voda (care este, totusi, o mânastire de calugari – de unde, implicit, se poate deduce ca nu prea au ce cauta maici pe acolo). Alte surse, pe care tind sa le cred, spun ca aceste maici provin de la o alta mânastire, Diaconesti (judetul Bacau), mânastire al carei duhovnic este un „pitoresc“ si isteric parinte preocupat de masonerie si de conspiratii oculte, Amfilohie Brânza, altfel foarte vioi participant pe la conferinte pe teme nationaliste, ortodoxiste, legionaroide.
Evident, ceea ce s-a postat pe Youtube nu poate decât sa ne intristeze. Calugari si calugarite, care au depus voturile monahale fagaduind sa lepede toata grija cea lumeasca, ne spun, in cântecele lor ca au „doar gloante pentru tradatori“.
Monahi si monahii, care ar trebui sa se roage pentru pleroma umanitatii, sunt victimele unui discurs nationalist, care, odata „imbisericit“, devine o erezie, condamnata de Biserica Ortodoxa: erezia filetismului.
Autoritatea bisericeasca este obligata sa ia masuri contra acestei situatii nefiresti. Maicile si calugarii respectivi trebuie certati, catehizati sa nu mai cada in erezie, chemati la ascultare.
Din pacate, ierarhia Bisericii Ortodoxe nu s-a ocupat si nu se ocupa de aceste cazuri decât in mod exceptional, sau luând masuri nefericite. Nu putem insa decât sa speram ca pentru Patriarh si Sinodul BOR, grija pastorala nu se va limita doar la ambitia constructiei Catedralei Mântuirii Neamului si la redactarea unor (de altfel foarte plictisitoare) pastorale la ocazii variate.
Insa nimic nu justifica atitudinea agresiva, de multe ori anti-ecleziastica a unor voci din societatea civila, care, in contextul aparitiei acestor filmulete au declansat o veritabila si nejustificata campanie ce vizeaza atragerea atentiei asupra pericolului a….ce? Transformarea României in stat national-legionar prin „marsul asupra Bucurestiului“ al unui calugar nonagenar si al unei turme de maicute care probabil, si spre mântuirea lor, nu aveau habar ce cântau?
Sunt de acord ca nu trebuie incurajat nici fundamentalismul, nici extremismul politic, fie el de dreapta sau de stânga. Insa nu sunt de acord cu restrângerea nejustificata a libertatii de expresie in numele unei corectitudini politice oricum ne-echitabile.

La radio poti asculta, uneori si de doua ori pe zi o melodie cel putin la fel de odioasa ca si „Sfânta tinerete legionara“. Se numeste „Hasta siempre Comandante“ si a fost lansata de o formatie cubaneza, Buenavista Social Club, care are, de altfel, un succes mondial.
Aceasta melodie elogiaza un sustinator al unei ideologii care si-a dat masura monstruozitatii sale, ideologia comunista. Personajul melodiei, din pacate si un personaj real, Ernesto Che Guevara, are fie si prin executiile pe care le-a ordonat personal in timpul revolutiei cubaneze, mai mult sânge pe mâini decât toti legionarii la un loc, daca este sa recurgem doar la o aritmetica a crimei.
Chipul sau este insa pe tricouri, palarii, steaguri si pâna si pe chiloti. Melodiile care il elogiaza sunt difuzate pe posturi radio publice, fiica sa este bine platita sa conferentieze prin toata lumea pentru a isi elogia tatal. Pe piata de carte româneasca avem deja cinci biografii traduse ale lui Che Guevara din care doar una este obiectiva, apelând si la alte surse decât camarazii de crime si violente.
Nimeni nu se supara in fata cultului desantat al memoriei acestui criminal odios.
In schimb, cântecele unor calugarite si fanteziile de batrânete ale unor calugari devin subiecte ale indignarii unei „societati civile“ care daca nu e oarba, categoric este chioara.