Cel zgârcit e toată viața un sărac nefericit
oricât ar avea pe lume, el e pururea lipsit.
Zgârcenia nu te afectează doar pe tine, ci și relațiile cu cei din jur. Te poate face să te simți izolat, tensionat și lipsit de satisfacția de a contribui la fericirea altora. Gândește-te la impactul negativ pe care îl are zgârcenia ta și la cum te-ar putea elibera renunțarea la ea.
Zgârcenia este un defect uman des întâlnit, de aceea este foarte prezent în opere literare. Tipologia generală a zgârcitului implică relații tensionate cu cei din jur, lipsa empatiei, dorința de a strânge bani fără a cheltui, ceea ce implică o viață dusă mai mult în sărăcie, fără bucuria de a-ți oferi ceva frumos, de a oferi celor din jur, fără bucuria participării la evenimente sau la sărbători, izolare, respingerea relaționării interumane, lipsa credinței.
Cel puțin în reprezentările artistice, zgârcitul are și fizic un aspect neplăcut, neîngrijit, sărăcăcios, semnificând lipsa dorinței de a trăi și de a se bucura împreună cu ceilalți.
Simbolul zgârcitului, cunoscut de copiii din lumea întreagă, este Ebenezer Scrooge, personajul principal al operei „Poveste de Crăciun” de Charles Dickens. El consideră că această sărbătoare este o prostie, refuză invitația nepotului la cina de Crăciun, nu face donații în scopuri caritabile. La locul său de muncă este foarte frig, deoarece nu face focul iarna. Se poartă urât cu subalternul său.
Vizitele celor patru fantome pe care le primește în noaptea dinaintea Crăciunului schimbă totul. Prima fantomă este aceea a fostului său partener de afaceri, de fapt cel care pusese bazele acestei afaceri, Marley, decedat în urmă cu șapte ani. Apoi îl vizitează fantoma trecutului său, urmează cea a prezentului și, ultima, este cea a viitorului său. Prin intermediul acestor fantome își vede întreaga viață, iar cititorul înțelege că a avut o copilărie plină de lipsuri, ceea ce l-a transformat într-un tânăr foarte reținut, care refuză să facă cheltuieli, gest care o va determina pe prietena sa să se despartă de el și să se căsătorească cu altcineva. Prezentul arată situația grea a subalternului său care are de întreținut o familie numeroasă, are un copil bolnav, care nu poate să meargă, micuțul Tim. (Cu toate acestea, Bob Cratchit, bea în cinstea lui pentru că îi dă un salariu cât de mic și poate astfel să trăiască.) Viitorul arată momentul de după decesul lui Scrooge și faptul că nimeni nu regretă, iar oamenii săraci îi fură din casă.
Scrooge înțelege că atitudinea lui este negativă și pentru el și pentru cei din jur și are o puternică schimbare de conștiință și de comportament. Astfel, în dimineața Crăciunului, face cadou cel mai gras curcan de la prăvălie chiar angajatului său și familiei acestuia. Se duce la nepotul său unde va serba bucuros cu familia.
Scrooge reprezintă speranța că zgârcitul poate deveni un om bun prin transformarea pozitivă a propriei conștiințe.
În literatura noastră, tipul zgârcitului este reprezentat în primul rând prin personajul Hagi-Tudose din nuvela eponimă a scriitorului Barbu Ștefănescu-Delavrancea.
La fel ca personajul Scrooge, Hagi-Tudose a avut o copilărie modestă, haine vechi și prefera să nu mănânce ca să economisească bănuțul dat de mama sa. Ajuns patronul unui mic atelier de găitănărie, după moartea fostului patron, nu cheltuiește niciun ban pentru modernizare și îi plătește foarte puțin pe angajați. Acasă trăiește în sărăcie, nu vrea să cheltuiască pe lemne sau pe mâncare. Ajuns la vârsta de optzeci de ani, se îmbolnăvește și face gestul extrem de a da nepoatei sale sărace, care stătea cu el, un ban din care să cumpere câteva lemne pentru foc și o găină mică să facă o supă.
Nu poate mânca, deoarece „bănuții” de grăsime din farfurie îi evocă imaginea unor bani de aur și îi cere Leanei să ducă înapoi carnea, fulgii, oasele, ca să obțină măcar jumătate din valoarea cheltuită. De asemenea, cere să fie tăiată coada pisicii, pentru că dura prea mult până ieșea din camera și intra frigul în camera în care se făcuse focul.
Moare înghețat de frig pe o grămadă de bani pe care o ținea ascunsă sub saltea.
Leana exclamă cu inocență și cu uimire „Săracul, ce bogat era!”
Nepoata cheltuiește o parte din bani pentru o înmormântare măreață, iar oamenii comentează ironic, știind despre zgârcenia Hagiului că, în cazul că acesta ar putea vedea câți bani s-au cheltuit pentru înmormântarea lui, „ar mai muri o dată”.
Un alt „zgârcit” este Costache Giurgiuveanu, personajul romanului „Enigma Otiliei” de George Călinescu. Bogat, nu dorește să cheltuiască nimic, iar averea lui este vânată de sora acestuia, Aglae Tulea, o femeie rea, invidioasă în special pe Otilia, fata decedatei soții a lui Giurgiuveanu și pe care bătrânul o iubea în felul său egoist, amânând să o înfieze oficial și astfel lăsând-o într-o situație neclară din punct de vedere financiar. Pe Otilia, Aglae și familia ei o consideră o ușuratică interesată de banii bătrânului. Aglae crede că astfel se ia dreptul copiilor săi, iar fata ei, Aurica, nu poate să-și găsească un soț din cauza Otiliei.
Otilia Mărculescu este personajul enigmatic al romanului eponim. Este fiica vitregă a bătrânului. Deși are mare afecțiune pentru ea, moș Costache nu face niciun gest pentru a-i asigura un viitor decent. Nu o înfiază, nu îi lasă moștenire. Pentru bătrân „banii” sunt un scop în sine și nu dorește să-i lase nimănui. Memorabile sunt scenele în care bătrânul, făcând atacuri repetate de apoplexie, stă pe masa din sufragerie, având sub el cheile de la seifurile cu bani.
Cel care profită de situație este Stănică Rațiu, tipul arivistului fără scrupule, avocat fără procese, căsătorit cu Olimpia, cealaltă fată a Aglaei. El va reuși să fure banii lui Giurgiuveanu, după un nou atac al acestuia; va divorța de Olimpia, preferând să plece cu Georgeta, o femeie de moravuri ușoare, pentru care banul este principalul obiectiv, la fel ca și pentru Stănică Rațiu.
Un anumit egoism manifestă și Otilia, care refuză să se căsătorească cu Felix, nepotul sărac al lui Giurgiuveanu, student la medicină. Nu poate trăi în lipsuri materiale și, știind că moș Costache nu-i va lăsa nicio avere, se va căsători cu Leonida Pascalopol, mai în vârstă decât ea, dar bogat, galant, educat.
În finalul romanului, Felix, ajuns un medic cu bună reputație, se întâlnește cu Pascalopol, care îi arată o fotografie cu Otilia. Ea divorțase și plecase cu un om de afaceri din America Latină. Otilia își pierduse farmecul, aerul enigmatic, având figura unei femei interesate tot de bani.
Un alt reprezentant al zgârcitului și al arivistului este Dinu Păturică, personajul romanului ,,Ciocoii vechi și noi” de Nicolae Filimon. Este ambițios și fără scrupule în acțiunile sale. Dorește să parvină și găsește persoanele și mijloacele pentru a-și îndeplini scopul. Este primit în casa boierului Tuzluc, la rândul său un parvenit. Este „ciubucciu”, servitor umil, dar prefăcut. Reușește să câștige încrederea boierului, apoi o face parteneră într-un complot pe amanta acestuia, Chera Duduca. Din acest moment are „pâinea și cuțitul”, cum spune el însuși. Sau: „a învățat pe dinafară alfabetul norocului”.
Nu întâmplător, la loc de cinste între lecturile sale este „Principele” de Niccolo Machiavelli. Pentru îmbogățire, folosește toate metodele învățate, pe care le aplică cu mare pricepere: furtul, înșelăciunea, abuzul, falsificarea. Reușește să fure averea boierului Tuzluc, iar căsătoria cu Chere Duduca este din interes. Asociatul său este Neagu-Rupe-Piele, nume simbolic. Îl folosește și pe cămătarul Chir Costea Chiorul, nume sugestiv și acesta.
Autorul dorește să fie moral și își pedepsește exemplar personajul. Domnitorul pământean, Grigore Ghica, îl condamnă în urma revoltei țăranilor de pe moșia sa, care vin „cu rogojina-aprinsă-n cap și jalba-n proțap” pentru a arăta abuzurile făcute de noul boier. De altfel, finalul romanului vine cu pedepsirea exemplară a tuturor personajelor negative. La o răscruce se întâlnesc sicriul lui Andronache Tuzluc cu cel al lui Dinu Păturică, în fața prăvăliei lui Chir Costea, țintuit de ușă. Chera Duduca este și ea pedepsită.
Un personaj, feminin, zgârcit este Mara, din romanul eponim al lui Ioan Slavici. Situația ei, de văduvă care crește singură doi copii, reprezintă un argument pentru dezvoltarea acestei atitudini. „Sărăcuții mamei” sunt crescuți printre tarabe, căci Mara se ocupă cu negoțul. Are grijă să pună zilnic câte un ban în fiecare dintre cei trei ciorapi: unul pentru Persida, fata ei, unul pentru băiat, Trică, și unul pentru „zile negre”. Suma strânsă în ani este importantă, dar la căsătoria Persidei Mara îi arată banii de zestre, însă spune că stau în siguranță la ea, la Mara.
În literatura universală, zgârcitul apare reprezentat încă din Antichitate, la Plaut. În lucrarea „Ulcica” (,,Aulularia”) personajul principal, Euclio, găsește în pământ o ulcică cu galbeni. Este un bătrân zgârcit. Din acel moment nu mai are liniște. Bătrânul trăiește cu frica permanentă că îi va fi furată noua avere. Fiul său, pentru a obține consimțământul căsătoriei cu fata iubită, înscenează furtul acesteia. Euclio este înnebunit în momentul în care nu mai găsește ulcica.
Personajul „Avarul” lui Molière își are modelul în opera lui Plaut. Harpagon este tipul zgârcitului care dorește să impună căsătoria celor doi copii ai săi cu persoane care au bani – pentru a nu fi nevoit să dea vreun ban din averea sa.
Pe băiat, pe Cleant, dorește să-l însoare cu o văduvă bătrână, iar pe fată, pe Eliza, vrea să o căsătorească cu un bătrân bogat, desigur fără a cere părerea copiilor. Cleant este îndrăgostit de frumoasa Marianne, tânăra pe care Harpagon, fără scrupule, dorește să o ia în căsătorie. Cleant dorește să obțină un împrumut prin intermediul servitorului său, la Fleche, care descoperă, de fapt, averea ascunsă a bătrânului zgârcit, pe care o ia și o dă lui Cleant. Harpagon este înnebunit când observă lipsa banilor.
Prin lovituri de teatru, situațiile se rezolvă în final, cei doi tineri se căsătoresc cu cine doresc, iar Harpagon își regăsește cutia cu bani, rămânând să trăiască în meschinăria avariției sale.
Honoré de Balzac prezintă tipul zgârcitului în „Eugénie Grandet”. Père Grandet, un fost primar al orașului Saumur, își supune familia, și în primul rând fiica, unor lipsuri materiale puternice. Foarte rar, îi dă lui Eugénie câte un bănuț – chiar și atunci cu mare efort și regrete. Are doar două sentimente: amorul propriu și interesul.
În aceeași tipologie este alt personaj balzacian, Gobseck. Este la fel de dezumanizat din cauza banilor ca și Grandet, dorind să arate că este sărac și trăiește modest. Complexitatea personajului, față de Grandet, este dată de faptul că în el se întâlnesc un zgârcitul (avar, meschin) și filozoful (generos în gândirea sa).
Analizând tipologia unor asemenea personaje, Eugen Lovinescu evidenția o contradicție între faptul că avarul este privit ca un personaj urât moral și fizic, ridicol, odios, în timp ce risipitorul este văzut cu bunăvoință, ca personaj pozitiv.
O explicație dată de critic este atitudinea cititorilor de respingere a tot ce înseamnă rigori impuse, prea stricte. Avarul este egoist, nu-și ajută semenii, îi disprețuiește. Deși are bani, preferă să trăiască el însuși în sărăcie și o impune și celor din familie. Caută să obțină cât mai mulți bani, prin orice mijloace, fără scrupule. Avariția afectează și relația căsătoriei, ori nu dorește să se căsătorească sau impune căsătoria din interes financiar, de exemplu pe aceea a copiilor săi cu persoane mai în vârstă, dar bogate.
Risipitorul este văzut ca darnic, altruist. El nu este captivat de puterea banilor și de aceea poate acționa liber. Devine simpatic, deși, uneori, poate aduce necazuri celor apropiați prin firea lui.
Tipologia avarului este bine conturată în literatură. Personajul datează din perioada clasică, de exemplu în opera lui Molière, dar este bine conturat mai ales în operele scriitorilor din secolul al XIX-lea, în cheia literaturii realiste.
Anca Oprea este profesor de limba și literatura română.