Sari la conținut
Autor: Daniel Sur
Apărut în nr. 297

Pericolul biografiilor digitale

    În era internetului, viata privata a devenit istorie. Granita dintre viata publica si cea privata este aproape inexistenta odata cu moda accesarii retelelor sociale de catre comunitatea online. În aceste retele, utilizatorii nu se sfiesc sa împartaseasca cu toata lumea informatii dintre cele mai personale. Tot mai multi membri ai comunitatii online s-au obisnuit sa relationeze cu ceilalti prin intermediul unui ecran. De la fotografii pâna la discutii si informatii personale – nu te desparte decât un click pentru oricine are o conexiune la internet. Cea mai populara retea de socializare din lume (Facebook) numara peste 500 de milioane de utilizatori. Unul din 14 oameni de pe glob si-a creat un profil în aceasta retea, iar povestea celui care a creat-o a fost transpusa recent pe marele ecran.

    La pachet cu retelele sociale vin si nenumarate pericole. Unul dintre aceste pericole îl reprezinta trecutul online sau biografia digitala. Seful Google, Eric Schmidt, crede ca adolescentii de azi vor fi nevoiti, la un moment dat, foarte curând, sa-si schimbe numele, pentru a scapa de trecutul lor din mediul online, de pe retelele de socializare. Sute de milioane de utilizatori din întreaga lume divulga din ce în ce mai multe informatii personale pe site-uri precum Facebook si Twitter, fara sa-si dea seama de consecintele pe care acest lucru le poate avea, a declarat Schmidt, citat de Press Association. „Nu cred ca societatea îsi da seama ce se întâmpla când totul este disponibil, cunoscut si înregistrat de toata lumea, tot timpul”, a avertizat boss-ul de la Google. Chiar si Google detine o cantitate impresionanta de informatii despre utilizatori, de la e-mail-urile pe care acestia le trimit prin serviciul Gmail, la fotografiile difuzate prin Google Street View si informatiile referitoare la ce se cauta online. De asemenea, Schmidt estimeaza ca, în viitor, Google se va baza pe colectarea de date personale despre utilizatori. Datorita acestor informatii „stim, în mare, cine sunteti, ce va intereseaza si cu cine sunteti prieteni”, a adaugat Schmidt. Viitorul suna si mai rau.
    Conform unui sondaj efectuat recent de firma de securitate AVG Internet, 81 la suta dintre copiii din întreaga lume au si o prezenta online din momentul în care au împlinit vârsta de doi ani. În SUA, procentul este si mai mare, ajungând la 92 la suta.
    Potrivit comunicatului de presa dat de AVG dupa efectuarea studiului, parintii din ziua azi sunt din ce în ce mai activi în construirea biografiilor digitale pentru copii lor, înainte sau chiar din momentul în care acestia se nasc. Aceste adevarate amprente digitale constau în încarcarea fotografiilor prenatale, jurnale cu experientele sarcinii, albume de fotografii online de la nastere sau chiar crearea de adrese de email pentru copii înca nenascuti. În Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franta, Germania, Italia, Spania, Australia, Noua Zeelanda si Japonia, o medie de 81 la suta dintre copiii sub vârsta de doi ani au în prezent un fel de profil sau o amprenta digitala.
    „Cred ca este socant sa ai 30 de ani si o biografie online ce se întinde 10-15 ani cel mult, în timp ce marea majoritate a copiilor de astazi vor fi prezente online din momentul în care au cel mult doi ani”, a declarat CEO AVG, J.R. Smith, în comunicatul de presa amintit. „Cercetarile noastre arata ca tendinta este în crestere, iar nasterea unui copil în mediul digital poate coincide cu data nasterii sau, cum se întâmpla în multe cazuri, chiar înainte de a se naste în mod real. Un sfert dintre copii au sonograme, fotografii postate online, înainte de a intra în lume în mod fizic”. În SUA, 34 la suta dintre copii au deja încarcate fotografiile prenatale, în timp ce în Canada numarul este de 37 la suta. În Europa si Japonia, postarea online a fotografiilor prenatale nu este atât de populara: în Franta, doar 13 la suta au sonograme, în Italia 14 la suta, în Germania 15 la suta, iar în Japonia doar 14 la suta. Conform studiului media, „nasterile digitale” sunt destul de frecvente, apar la aproximativ sase luni, când sunt postate cam o treime (33 la suta) dintre fotografii si informatii despre copii. În Australia si Noua Zeelanda, 41 la suta dintre nou-nascuti au o amprenta digitala la nastere. În Regatul Unit cifra este de 37 la suta.
    Când vine vorba de a fi conectat la internet, aproximativ 7 la suta dintre nou nascuti si copiii mici au deja o adresa de e-mail creata pentru ei de catre parinti, iar 5 la suta au un profil pe una dintre retele de socializare. „Este de înteles de ce parintii actioneaza în acest mod. Sunt mândri de copiii lor si vor sa împartaseasca cu toata lumea bucuria de a avea un copil”, a explicat Smith. Cu toate acestea AVG îi îndeamna pe parinti sa tina cont de doua lucruri:
    l Creând o istorie digitala pentru copilul lor, aceasta istorie le va marca viata. Cu ce fel de biografie vrei sa intre în lume copilul tau si, mai ales, ce va crede acesta când va creste despre informatiile pe care le-ai postat?
    l Parintii trebuie sa fie constienti ca exista setari de confidentialitate si alte profiluri pe care le pot aplica în reteaua lor de socializare. La întrebarea de ce posteaza informatii si fotografii online despre copii lor, 70 la suta din mame au declarat ca acestea sunt destinate prietenilor si familiei. Cu toate acestea, 22 la suta dintre mame din Statele Unite au declarat ca au încarcat fotografii si informatii despre copiii lor, deoarece vor sa-si îmbogateasca propriile profile în retelele de socializare, în timp ce 18 la suta au raspuns ca o fac pentru ca si prietenii lor au procedat la fel. În final, mamele au fost întrebate cum îi vor afecta pe copii în anii urmatori informatiile postate online. Pe o scara de la unu la cinci (cinci fiind „foarte afectati”), cele mai multe mame au raspuns ca urmasii lor vor fi afectati moderat (3.5). Mamele spaniole fiind cele mai îngrijorate din aceasta cauza (3.9), iar mamele din Canada cele mai putin îngrijorate (3.1). Studiul a fost efectuat în luna septembrie a acestui an pe un esantion de 2200 mame cu copii sub doi ani din Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, Spania, Canada, Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelanda si Japonia.