Edward Luttwak nu mai are nevoie de nicio introducere. Doar enumerarea punctelor de referință ale carierei sale, de peste jumătate de veac, dedicată deopotrivă cercetării și practicii în domeniile analizei strategice, al managementului strategic și al elaborării strategiilor, ar epuiza rapid spațiul alocat acestui text. Edificator pentru recunoașterea de care se bucură este chiar exemplul lucrării de față – „Strategia: Logica războiului și a păcii” („Strategia”): publicată inițial în 1987, a fost apoi reeditată și revizuită, tradusă în zeci de limbi și este în continuare o lectură fundamentală atât în zona universitară, cât și în sferele cele mai înalte ale sistemelor decizionale politice și militare.
Autorul este renumit pentru aplecarea și apetența față de studiul istoriei, pe care îl și promovează ca precondiție esențială pentru a desluși complexitatea strategiilor. Cu toate acestea, l-am cunoscut pe Luttwak drept o personalitate veșnic interesată de înțelegerea sensurilor noi ale vremii, inclusiv a transformărilor, unele de-a dreptul revoluționare, produse asupra organizării și funcționării statelor, precum și asupra relațiilor dintre ele, ca urmare a evoluțiilor contemporane (inteligența artificială, digitalizarea, explozia informațională, social media, securitatea cibernetică etc.).
Un interviu pe care mi l-a acordat recent mi-a întărit percepția despre Edward Luttwak ca analist al marilor strategii (grand strategy) și ca strategist, așa cum este numit în lumea anglo-saxonă un arhitect de strategii. Este, efectiv, o enciclopedie ambulantă și un comunicator desăvârșit, capabil să abordeze, în detaliu și cu precizie, teme dintre cele mai variate (economice, politice, militare, sociale sau tehnologice), indiferent de spațiu sau timp, de la lumea antică până în prezent și de pe mai multe continente. Tonul său răspicat și plin de încredere, stilul ferm și lesne de înțeles, exhaustivitatea și minuțiozitatea cunoașterii pe care o etalează, elocvența exemplelor sunt elemente care i-au consacrat reputația ca gânditor erudit, consultant strategic sau, succint, ca autoritate în domeniu. De altfel, am convingerea că opinia îmi va fi împărtășită de cititorii acestui volum.
„Strategia” este impregnată de concepte clausewitziene, pe care le explică, (re)interpretează și completează, dar transcende moștenirea ideatică a gânditorului militar prusac, dezvoltând-o critic. Astfel, din laitmotivul că orice conflict se schimbă în opusul său după ce traversează un punct culminant, inspirat eminamente din abordarea dialectică asupra războiului a lui Carl von Clausewitz, Luttwak ajunge să reveleze o logică universală a conflictului și implicit a strategiei, ca fenomen ce se referă la „comportamentul și consecințele relațiilor umane în contextul conflictului armat efectiv sau potențial”.
În viziunea autorului, această logică a strategiei este una a paradoxului, adică plină de contradicții și ironii ce amintesc de Reinhold Niebuhr, și este validă atât pe timpul unui război propriu-zis, cât și pe timp de pace, deoarece utilizarea forței, percepția privitoare la utilizarea forței sau amenințarea explicită sau implicită cu recurgerea la violența armată sunt inerente naturii conflictuale a relațiilor interumane. Strategia lui Luttwak se manifestă ca fenomen îndeobște în domeniile asociate sistemului de securitate națională (politic, diplomatic, economic, militar, intelligence), dar putem anticipa o depășire a acestora, în contextul „hibridizării” războiului și al procesului de securitizare, așa cum este definit de Școala de la Copenhaga. Sunt evidențiate însă câteva precondiții care limitează aplicabilitatea logicii strategiei: interacțiunea, adică existența unui adversar capabil și dornic să reacționeze; fricțiunea, în accepțiunea ei clausewitziană, și anume ansamblul factorilor mai mult sau mai puțin cunoscuți care sporesc impredictibilitatea și complexitatea (șansa, fenomenele meteo, erorile de judecată sau organizare, problemele tehnice ș.a.m.d.); respectiv lipsa regulilor.
Edward Luttwak revine insistent, cu obstinație, asupra diferenței fundamentale dintre logica strategiei și raționamentul bunului-simț: dacă prima este fluidă, contradictorie și orientată către eficacitate și diversificare, cealaltă este liniară și axată pe eficiență și omogenizare. De aici și tensiunile între ceea ce autorul numește, pentru simplificare, civili și militari, ilustrând cu exemple concrete incongruențele dintre modurile în care gândesc și acționează cele două tabere. De fapt, această incompatibilitate se referă la cei direct angajați în conflictul cu un adversar și, respectiv, la cei mai puțin sau deloc implicați în acesta.
Pentru o mai bună înțelegere a modului în care această logică a paradoxului guvernează conflictul în integralitatea sa, Luttwak construiește și un cadru de analiză, structurând conflictul pe niveluri (tehnic, tactic, operațional, teatru strategic, grand strategy) și dimensiuni (verticală, între niveluri, respectiv orizontală, referitoare la interacțiunea cu alți actori și alte domenii), cu mențiunea că marea strategie este deopotrivă cupola ierarhiei pe verticală și locul de maximă confluență pe orizontală. Dacă prezența unei structuri creează impresia de ordine sau liniaritate, este doar o iluzie asupra căreia suntem avertizați. În realitate, fiecare nivel are un grad de autonomie în manifestarea sa pe orizontală și în același timp este interdependent cu toate celelalte niveluri. Exemplificările și contextualizările lui Luttwak nu fac decât să confirme că niciun aspect al conflictului nu scapă logicii non-liniare, contradictorii prin care un punct puternic devine slab sau prin care o acțiune bună devine rea… și viceversa. Este chiar conturat un tipar secvențial al acestei transformări paradoxale: progres, punct culminant, regres și schimbare la 180 de grade (când succesul devine eșec).
Dincolo de scopul pe care și l-a asumat, de a dezvălui logica paradoxală a strategiei, demers care, pe parcurs, a căpătat veleități teoretice, Luttwak scrie și pentru a clarifica provocările cu care se confruntă actorii din sistemul de securitate națională, oameni și instituții din componentele sale decizionale, analitice și acționale. Volumul nu le este însă dedicat numai acestora din urmă, ci și publicului larg, având în vedere ramificațiile pe orizontală ale strategiei. Armonia la care se referă autorul, adică acea convergență relativă între nivelurile strategiei în ceea ce privește formularea și implementarea de politici sau demararea unor acțiuni, s-ar manifesta astfel și între sectorul civil și cel militar sau, în general, cel de securitate națională, având percepții apropiate asupra conflictelor.
Prin această lucrare, Edward Luttwak ne invită să înțelegem mai bine complexitatea și impredictibilitatea conflictului și ne oferă și un cadru analitic, chiar și un instrumentar metodologic, pentru a o face. După cum el însuși mărturisește, nu ne propune ce planuri și/sau politici să adoptăm sau să urmăm. Având în vedere multitudinea variabilelor, inclusiv a scopurilor, valorilor, mentalităților specifice fiecărei entități în parte, o atare ambiție ar fi contrară logicii formulate în „Strategie”. Chiar ne este atrasă atenția asupra diferenței dintre dificultățile cu care se confruntă un stat sau altul, în funcție de propria organizare socială, politică sau economică. Aceste particularități contribuie la gradul de fricțiune, fie că este vorba, de exemplu, despre logica weberiană care animă birocrațiile sau de ceea ce autorul numește „era post-eroică”, adică intoleranța acută a societăților vestice față de pierderea de vieți omenești în conflict. În schimb, „Strategia” susține eforturile privitoare la cum să articulăm politici și cum să întreprindem acțiuni în relațiile cu terți, cu precizarea că aplicabilitatea ei se limitează exclusiv la o stare conflictuală.
„Strategia” nu este doar o altă carte din bibliografia de specialitate. Prin ideile avansate și modul în care le prezintă, Luttwak provoacă, seduce chiar. Opiniile cu titlu de verdict, argumentația lucidă, exemplele vii și, nu în ultimul rând, ideile controversate fac ca lectura acestei cărți să fie incompatibilă cu monotonia și să invite la un efort critic constructiv. La mai bine de trei decenii de la publicare, modelul teoretic propus de Luttwak, izvorât din realitatea imuabilă care ne spune, în esență, că evoluția unui conflict este rezultatul ciocnirii mai multor forțe, deci cu o dinamică instabilă, continuă să își dovedească utilitatea. Metaforic vorbind, „Strategia” ne înzestrează cu o prismă cognitivă care permite disecarea, examinarea și înțelegerea unor procese și evenimente cât se poate de actuale de pe scena internațională: de la comportamentul Americii în cadrul relației transatlantice și al instituțiilor internaționale la ascensiunea Chinei sau manifestările Rusiei și până la conduita unor actori non-statali.
Edward Luttwak,
„Strategia: logica războiului și a păcii”,
seria Aula Magna, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2020
- Sir Francis Drake dorea să privească. Inclusiv în sus. - 7 ianuarie 2022
- Politicăși poezie - 19 mai 2021
- Editorial: O lume care se va complica și mai mult. Geopolitic, dar și filosofic și ideatic - 4 martie 2021