sau: Cum a ajuns „țăran” să fie un cuvânt jignitor în cea mai rurală țară din UE
Populația rurală, țăranii, a fost un element central în construcția identității naționale a românilor. Idealizați (și astfel reduși la un șablon convenabil), țăranii au fost obiectul mai multor mici curente culturale în perioada antebelică și interbelică. Ei (și prin extensie satul) au generat efuziuni lirice frecvente. Tradiții spectaculoase, mâncare bună, viață simplă, o anume curățenie a sufletului. Mai mult, în epoca legionarismului, șablonizarea lor intelectuală a stabilit arhetipuri și a dat o aură religioasă întregului fenomen. Nimic din toate acestea nu a făcut totuși ca viabilitatea economică și culturală a populației rurale să crească. Dimpotrivă, după scurte episoade de creștere, situația s-a deteriorat aproape permanent, decenii în șir. Astăzi eticheta de „țăran” are o conotație negativă și discriminatorie.
Statistici, statistici
România nu mai este, de doi-trei ani, țara cu cea mai mare populație rurală din UE. Date fiind unele reașezări recente ale populației, 55% dintre români sunt rezidenți acum în mediul urban. România a depășit la acest capitol Slovacia, unde procentul este de doar 54%. La nivelul întregului continent, cea mai rurală țară este Republica Moldova, cu 43% grad de urbanizare. Ea e urmată de Bosnia și Herțegovina, Slovacia și România. Cifrele citate sunt din statistica Băncii Mondiale (2023).
Uniunea Europeană operează cu alte categorii. Eurostat introduce o categorie intermediară, cea a micilor orașe și suburbii. Separația rural/mic urban/urban este în funcție de ponderea activităților economice. Complementar, Eurostat a dezvoltat un caroiaj geografic care permite observarea atentă a densității umane și corelarea ei cu indicatori demografici privind calitatea vieții și a locuirii.
Conform datelor Eurostat, 11,8% din populația României locuiește în centre urbane. 43,1% locuiește în zone intermediare și 45% în localități rurale (link). În această clasificare, România nu mai este printre cele mai rurale state din UE. Slovenia trece în fruntea clasamentului, cu 57.9% din populație în localități predominant rurale. Este urmată de Irlanda, Slovacia și Croația și abia apoi România.
Coloana 1 (grid level) – distribuția populației raportată la activități economice pe fiecare kmp. Coloana 2 (LAU level) – luând în calcul unitățile administrative existente. Coloana 3 – date obținute prin corelarea primelor două coloane.
Satul românesc între realitate și ficțiune statistică
Tipologia UE permite doar parțial corectarea unei erori statistice masive generate de interesele politico-administrative din România. Multe dintre satele și comunele țării sunt suburbii strict conectate la orașe adiacente. Ele sunt păstrate ca UAT-uri (unități administrativ-teritoriale) din inerție și pentru a marca fiefuri politice. În mod real, cele mai multe dintre acestea nu sunt viabile economic distinct de orașele din proximitate. Această fragmentare administrativă a devenit nocivă întrucât împiedică dezvoltarea unitară a acestor localități. În plus, costurile administrative sunt mari, iar, ca urmare, eficiența administrației este scăzută.
Și există o a doua categorie de sate, aflate la zeci de kilometri distanță de centre urbane. Ele sunt sate propriu-zise și au, în aproape toate cazurile, unii dintre cei mai scăzuți indici de dezvoltare umană. Accesul rutier și feroviar este scăzut sau aproape inexistent. Serviciile comunale foarte slab dezvoltate. Accesul la sănătate și educație deosebit de redus. Riscul de sărăcie este major, iar despre infrastructură culturală aproape nu poate fi vorba.
Rurban
În SUA populația din suburbii este cu totul alta decât în tradiția europeană. Acolo suburbiile sunt zone construite de la zero, curate, verzi și prospere. Nivelul de trai este semnificativ peste cel al orașelor adiacente. În Europa (iar România este unul din cazurile-limită), suburbiile se obțin prin extinderea necontrolată a zonelor urbane. Aici, serviciile urbane nu preced dezvoltarea, ci se adaugă ani sau decenii mai târziu. Transformarea economică, culturală și socială se face la fel de haotic și întâmplător.
Orașul pur și simplu invadează satele din jur, însă nu pentru a le coloniza, a le transforma aidoma sieși, ci dintr-o nevoie de spațiu aproape atavică. Transformarea urbană, când are loc, se petrece cu întârzieri dramatice. Decalajele de dezvoltare se mențin timp de decenii. Rezultă un mediu pestriț, neasumat de locuitorii săi, subcultural și unde relațiile sociale sunt nefuncționale. Din punct de vedere economic, rurbanul este superior ruralului, dar alte caracteristici le fac pe cele două destul de similare.
Albastru – orașe (mari). Vișiniu – orașe mici și suburbii. Verde – areal rural.
Țăranul – un cuvânt sinonim cu lipsa de acces
Situația este una globală. Monitorizarea UE a indicatorilor de dezvoltare durabilă, care include și țări de pe alte continente, arată că populația rurală este mai expusă riscului de sărăcie (în unele țări acest risc a fost de mult concretizat: în Filipine jumătate din populația rurală este clasată sub limita sărăciei). De asemenea, global, insecuritatea alimentară este, în mod paradoxal, mai frecventă în mediul rural și în cel rurban. La fel, sănătatea, educația, egalitatea de gen, accesul la apă curată, accesul la energie, șansa la condiții de muncă decente, servicii bancare și servicii digitale – toate sunt semnificativ mai reduse în mediul rural și aproape la fel de reduse în cel rurban.
Viața la țară
Dincolo de situația generală, România are și dezavantajul unei economii de piață funcționale în lipsa unei economii funcționale. Altfel spus, sectoarele primare ale economiei, în special agricultura, întâmpină mari probleme în a atinge praguri de rentabilitate. În rural și rurban, agricultura este principala ramură economică. Lipsa ei de performanță este cauza gravelor probleme sociale care astăzi fac parte din viața la țară.
În total, în agricultura românească sunt ocupate 1.77 milioane de persoane. Doar 250 de mii dintre aceștia sunt salariați. Restul sunt în ferme de subzistență. Ei nu există din punct de vedere fiscal și, ca urmare, nu primesc și nu generează servicii sociale decât la niveluri extrem de reduse. Iar aceste cifre iau în calcul doar forța de muncă activă, nu și pensionarii (dintre care pensionarii agricoli au pensii sub 1000 de lei lunar) sau alte categorii inactive. În rezumat, populația din rural și rurban totalizează 17 milioane de persoane, 7 milioane fiind salariați (parte dintre ei făcând naveta în alte localități).
O catastrofă socială bine mascată
Cifrele și procentele poate nu descriu întrutotul realitatea. România are 20% din populația ocupată în agricultură din UE. Respectiv: cât Portugalia, Olanda, Ungaria, Cehia, Suedia, Austria, Irlanda, Finlanda, Lituania, Letonia, Slovacia, Slovenia, Croația, Danemarca, Belgia, Estonia și Cipru, toate la un loc. În UE media ocupării în agricultură este de 4%. În România 18% (din nou, ținând cont doar de populația ocupată; fără inactivi, dar care, totuși, sunt dependenți de veniturile fiscale și mai ales nefiscale realizate din producția agricolă).
90% dintre fermele din România sunt sub 5 hectare. În limba orășenilor, asta înseamnă subzistență și sub-subzistență pentru familiile implicate. Sau, în altă ordine de idei, ferme de 4 ori mai mici decât media UE hrănesc de 4,5 ori mai multă populație. Aceste ferme nu generează venituri fiscale sau beneficiază de reduceri, ceea ce afectează și mai mult bugetele locale. Posibilitatea de autodezvoltare a acestor ferme agricole și a acestor localități în ansamblul lor este inexistentă.
(Problemele sunt mult mai complexe. Tehnologizarea și know-how-ul foarte slab dezvoltate, alături de incapacitatea formării brute de capital, sunt bariere imposibil de depășit. La fel, îmbătrânirea populației sau performanțele negative ale învățământului rural. Subvențiile pentru agricultură și programele de dezvoltare rurală, chiar dacă sunt consistente, nu au forța de a scoate o masă atât de mare de oameni dintr-o criză atât de profundă).
România invizibilă
Cumva, lucrurile merg. Sau par să meargă. Ascuns în lumea lui, rupt de ceea ce constituie marile dezbateri publice, satul românesc subzistă. Și acumulează tensiuni, frustrări și hate. În mass-media apare doar în fotografii edulcorate și în știri despre crime odioase. Disoluția economică, socială, morală și culturală rămân invizibile.
Există un surplus de 1,5 milioane de oameni în agricultură (din cei 1,77 milioane ocupați). Cei activi sunt peste media de vârstă a populației ocupate. Ei au perspective minime la o pensie decentă. Bătrânii, necontabilizați, locuind uneori în sate părăsite, au pensii medii cu 800% mai mici decât pensia medie a cadrelor militare. În rândul tinerilor din mediul rural, o treime sunt în șomaj sau neocupați. Și în cazul lor, perspectivele sunt minime sau inexistente. Abandonul școlar este cel mai mare din Europa.
(grafice: Eurostat)
De la țăran la fermier (cu asterisc)
Cum s-a ajuns aici este mai puțin important. (În toată perioada dintre 1950 și 2010 politica rurală a fost un lung lanț de decizii criminale și greșeli catastrofice).
În ultimele decenii, cuvântul „țăran” a dispărut treptat din discursul oficial și din cercetările sociale. Precaritatea economică, socială și culturală implicată de cuvântul „țăran” devenise evidentă, iar termenul ca atare căpătase deja sensuri peiorative. Însă controlul cuvintelor nu poate schimba decât în mică măsură realitatea. Și, oricum am da-o, „fermier” – cu asteriscul „de subzistență” – nu exprimă alt lucru decât excluziune socială și alienare culturală. Respectiv, victime predilecte pentru obscurantism și extremism.
Citește mai departe:
Aurelian Giugăl: Micile comunități depărtate de centrul cultural
Potrivit economistului sud-coreean Ha-Joon Chang, cultura este complexă și dificil de definit. Ea influențează dezvoltarea economică, dar dezvoltarea economică este cea care influențează și mai mult cultura. Cultura nu este implacabilă, iar anumite politici publice din zona economică pot schimba forme de comportament și habitusuri culturale. Prin urmare, nu formele culturale influențează habitusul economic, ci, invers, politicile economice ajută la transformarea anumitor practici culturale.
Adriana Moca: Cu blândețe, despre educație
1 din 5 copii din România merge flămând la culcare, 6 din 10 copii din mediul rural merg pe jos la școală, 4 din 10 copii adună absențe pentru că trebuie să lucreze în gospodărie…
Proiecte care schimbă comunități: Asociația #debasm
Scriitorii De Basm merg în fiecare an la copiii din sate și din comunități defavorizate cu ateliere creative și donații de carte în cadrul Caravanelor De Basm. Festivalul LittleLit conectează literatura pentru copii din România la cea internațională. Asociaţia de Basm creează resurse educaționale pentru elevi, profesori şi bibliotecari.
Față de populația sa (locul 6), România se află pe locul 22 dupã proporția forței de muncã disponibile și pe locul 23 în UE dupã proporția angajaților reali în economia națională. Iar cauza principală rezidă în diferența enormă dintre forța de muncă ocupată și numãrul de angajați reali în agricultura româneascã.
Invizibilii – raportul unei cercetări sociale realizată de Provident (oct. 2022) [DOWNLOAD]
Fostul țăran a avut de ales între a deveni muncitor sau a se transforma în fermier. Pe de altă parte însă, majoritatea reformelor care au vizat sectorul agricol din România au fost agrare, și nu agricole, adică centrate pe proprietate, nu pe productivitate, și asta cu mult înainte de 1989. Acest tip de gândire, în principal politică, a dus la o situație care încă se mai perpetuează și astăzi.
- Clima – agentul secret al istoriei - 25 aprilie 2025
- Ce e în neregulă cu viața la sat? - 19 martie 2025
- Imaginea străinilor în percepția publică - 13 martie 2025