1 din 5 copii din România merge flămând la culcare, 6 din 10 copii din mediul rural merg pe jos la școală, 4 din 10 copii adună absențe pentru că trebuie să lucreze în gospodărie, 40.000 de elevi s-au pierdut pe drum și nu s-au înscris la bacalaureat, iar 17.000 de copii nu s-au înscris la Evaluarea Națională anul acesta. Dincolo de cifre sunt destine și povești dureroase, la care adulții sunt părtași, complici, responsabili, începând cu Statul și instituțiile abilitate, continuând cu părinții, educatorii și terminând cu societatea în ansamblu.
În „Psihologia politică”, Gustave Le Bon îl citează pe filozoful Leibniz care spunea că, prin educație, un popor se poate transforma într-o sută de ani. Le Bon adaugă „printr-o educație prost adaptată, mentalitatea unui popor se strică în mult mai puțin timp”. La cumpărături, ghișee sau într-un mijloc de transport în comun, bogate sunt mostrele de educație prost adaptată. Că ele nu vin doar de la tineri, ci și de la persoane cu vârste sau ocupații respectabile, începe să fie îngrijorător. Și revelator! Rețelele sociale abundă în limbaj ireverențios, poale (verbale) date peste cap. Se întâmplă, mai ales când victimele au un statut considerat inferior (sau nu ocupă poziții de putere socială) în viziunea defăimătorului justițiar. Eschil descria soiul astfel: „cei care, fără să fi sperat niciodată, au avut secerișul bogat sunt aspri cu sclavii în toate și necruțători”. Alta e situația când vreun potentat al timpului face/spune ceva, orice, nu contează valoarea acțiunii/zicerii. De la aceiași grafomani curg acorduri de vioară tamisate, cuvinte meșteșugit cântătoare în struna autorității. Căci, bunăvoința cu adresă mieroasă poate aduce beneficii concrete într-o societate cu valori strict financiare.
Cum se (mai) pot educa adulții, într-o vreme când aproape toată lumea e ocupată cu contemplarea superbiei propriului buric și a creației acestuia de scame? Când la granițe e un război idiot, născut tocmai din orgolii prost adaptate și o educație precară? Duhul blândeții pare să fi expiat. Pacea interioară care o naște, e distrusă zilnic în macetele cuvintelor. „Generozitatea vrea să-i facă bine celuilalt, blândețea refuză să-i facă rău”, scrie Andre Comte-Sponville în „Mic tratat despre marile virtuți”, carte îndrumar pentru oricine educă sau riscă să fie considerat model, valoare, autoritate!
În recent încheiatul proiect de promovare a lecturii, Clasa vie* am întâlnit o profesoară cu harul blândeții și al iubirii de oameni. Elevii ei scriau, vorbeau, se comportau diferit față de ceilalți din aceeași instituție de învățământ. Greu de crezut că toți proveneau din familii cu studii înalte și o educație susținută. Important era că găsiseră în persoana acelei profesoare un model de comportament. Inestimabil dar! Le cumpără constant cărți, se gândește ce activități extra-școlare să inventeze, se implică. Cu blândețe, mi-a semnalat (la timp) rătăcirea unor texte ale copiilor, printre căsuțele de email. Le-am recuperat și m-am gândit că e un mare noroc să întâlnești la timpul potrivit un mentor/educator, care practică înțelegerea și omenia. „Omul se vede cel mai bine și se dezvăluie în război și, poate, în iubire”, remarca Svetlana Aleksievici, într-unul din tulburătoarele ei romane, „Războiul nu are chip de femeie”.
Războiul din Ucraina a revelat caractere excepționale și vulnerabilități, egoisme și indiferențe, dar și emoționante povești de compasiune și bunăvoință. În dialogul cu copii, am identificat discursurile adulților de acasă, unele pline de generozitate, altele înfricoșate ori de-a dreptul răuvoitoare. Părinții își amprentează copiii cu propriile frici, imperfecțiuni, exaltări. De aceea, e vital ca în rețeaua de persoane care anturează un copil să apară, periodic, oameni dinafara mediului familiar. De preferință creatori, artiști, scriitori, traducători. Rezultatele acestui tip de interacțiune nu sunt vizibile imediat, dar construiesc în interior un posibil nou mod de gândire, deschid porțile către libertatea de creație, de exprimare de sine.
Totuși, cum putem educa adulții care au vădită nevoie de ieșire din tipare prost croite și perpetuate, din resentimente și frustrări, din credința că dețin adevărul absolut? Le-am recomandat tinerilor participanți la proiect să citească celor din familie câteva pagini dintr-o carte care le-a plăcut. Le-am sugerat să vorbească pe tema unei cărți cu mama, tatăl sau frații lor. Fragmentele pe care și le aleseseră pentru atelierele de lectură performativă erau mărturii despre viața interioară și neputințele din relațiile lor apropiate. În și prin literatură, (re)devenim „împreună”, când acest lucru s-a ratat în realitate. Și, poate că începem să ne îmblânzim unii pe alții. Să ne câștigăm un statut în proprii ochi și în ai Celuilalt. O carte bună are funcția magică de reconstrucție, de reparație, de vindecare. Se spune că e nevoie de un sat pentru educația unui copil. Pentru binele societății, e nevoie ca sate întregi să citească!
* Clasa Vie (www.clasavie.ro) e un proiect de promovare a lecturii, inițiat de Asociația Vis-à-vis și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național în 2022, desfășurat în școli și licee din comuna Moldovița, comuna Vădeni, comuna Roata de Jos, Sebiș, Huși și Vaslui.
