Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Analogul și digitalul nu sunt opuse, ci complementare

Analogul și digitalul nu sunt opuse, ci complementare

Interviu cu Alina Codin

Alina Codin este artist vizual și profesor de ară. Predă PCI (Prelucrarea Computerizată a Imaginii) la Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice „I.N. Socolescu”, este teaching artist la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și profesor de arte plastice la Școala de Muzica și Arte Plastice nr. 1 „Iosif Sava”, toate din Capitală.

O nouă distincție își face loc în etichetarea artei foarte recente: analog vs. digital. Cât de opuse sunt ele? Ce înseamnă această distincție din punctul dumneavoastră de vedere? Sunt cu adevărat opuse? Și care este linia de tensiune/front dintre ele?

Din punctul meu de vedere, nu există o opoziție reală între analog și digital, ci mai degrabă o complementaritate. Ambele respectă aceleași reguli compoziționale fundamentale: necesitatea unui centru de interes, echilibrul cromatic și dinamic, precum și logica planurilor, astfel încât să se creeze impresia unei compoziții tridimensionale coerente.

Diferența constă în tehnică și în mijloacele prin care artistul își exprimă viziunea. Arta digitală oferă instrumente și filtre prin care se pot obține efecte spectaculoase, uneori imposibil de reprodus sau extrem de dificil de realizat în mod analog. Totuși, farmecul fiecărui stil este unic: analogul păstrează o legătură tangibilă, fizică, cu materialele și procesul manual, în timp ce digitalul explorează un teren al posibilităților infinite, redefinind constant granițele imaginației.

Eu folosesc cu plăcere ambele tehnici, bucurându-mă de procesele și provocările specifice fiecăreia. Pentru mine, fiecare lucrare – fie analogică, fie digitală – își spune povestea în mod distinct, dar la fel de captivant.

Ca artist, expuneți (predominant) opere analog. Dar sunt sigur că ați experimentat multe alte tehnici și tehnologii. Cum vă raportați personal, ca artist, la aceste noi direcții de dezvoltare artistică?

Desenez digital de peste trei ani, iar lucrările realizate în această tehnică le printez și le integrez cu succes în expozițiile mele. Sunt o mare admiratoare a tehnologiei și profit de fiecare oportunitate de a o include în procesul meu artistic. De aceea, am fost extrem de încântată să descopăr și să folosesc programe digitale de desen, care deschid noi orizonturi de explorare creativă.

Deși inteligența artificială (AI) nu a fost un instrument principal în crearea lucrărilor mele de artă, o folosesc frecvent în programele de grafică digitală pentru a eficientiza procesele sau pentru a genera idei. Este fascinant cum AI poate deveni o unealtă complementară, fără a înlocui procesul creativ autentic.

Cu toate acestea, nu am renunțat la lucrările analogice. Acestea rămân o parte importantă a parcursului meu artistic, oferindu-mi o conexiune directă și intimă cu materialele și procesul manual. Încă îmi place să simt textura hârtiei sau a pânzei și să amestec culorile pe paletă. În concluzie, mă simt inspirată să îmbin tradiția cu inovația, să explorez noi direcții fără a pierde legătura cu rădăcinile mele artistice.

Educația plastică este o foarte mare problemă a sistemului educativ și a întregii societăți. O foarte mare parte din public este complet lipsită de ceva ce s-ar numi educație vizuală, iar o altă foarte mare parte nu a depășit nivelul „carelor cu boi” sau al picturii pre-impresioniste. (Este și acesta un nivel estetic necesar, dar nu suficient). Dvs. predați o materie care este inovativă: PCI – prelucrarea computerizată a imaginii. Cum reacționează elevii? Este digitalul mult mai ofertant pentru ei? Generalizarea acestei materii ar avea capacitatea de a crește nivelul de educație vizuală al generațiilor următoare?

Sistemul românesc de învățământ este, din păcate, încă ancorat în metode tradiționale, bazate pe memorare, în detrimentul creativității, al gândirii logice și al exprimării libere. Acest lucru se reflectă nu doar în dinamica socială, ci și în alegerile culturale și estetice ale publicului. Educația vizuală este adesea considerată o materie secundară, utilă mai mult pentru obținerea unei note bune decât pentru dezvoltarea unei perspective estetice sau creative.

Din păcate, publicul larg are o pregătire limitată în ceea ce privește arta, rămânând adesea captiv într-un orizont estetic limitat la peisaje, portrete și flori. Fascinația aproape exclusivă pentru lucrări precum Carul cu boi ilustrează nivelul general de educație vizuală.

În acest context, predau PCI – Prelucrarea Computerizată a Imaginii –, o materie inovatoare care combină cunoștințe artistice cu tehnologia. Experiența mea de 20 de ani în publicitate mi-a oferit o perspectivă practică și interdisciplinară, pe care încerc să o transmit elevilor. Sunt încântată de entuziasmul lor: sunt dornici să exploreze un domeniu nou, în care tehnologia și creativitatea se întâlnesc, și văd în această disciplină o cale spre un viitor profesional în industriile creative.

Chiar dacă baza materială din școli este adesea depășită moral, iar noi lucrăm cu programe gratuite de design, am reușit să realizăm împreună proiecte remarcabile. Este minunat să-i văd evoluând, implicându-se și căutând mereu să învețe mai mult.

Cred cu tărie că generalizarea acestei materii, adaptată specificului fiecărui profil, ar putea aduce o schimbare semnificativă în educația vizuală a generațiilor următoare. Elevii sunt deja familiarizați cu digitalul, iar acest lucru poate fi o punte spre o înțelegere mai profundă a artei și a imaginii, ridicând nivelul cultural și estetic al întregii societăți.

Tehnologiile AI de prelucrare a imaginii radicalizează în mod special lumea artistică. Avem mari entuziaști și mari oponenți. „Roboții” sunt susceptibili de a înlătura artiștii și de a monopoliza, într-un viitor creația vizuală. Pe de altă parte, în România etapa precedentă, a Digital-Art-ului fără contribuții AI, a trecut aproape neobservată și rarisim au fost expoziții dedicate acestor tehnici. Care sunt experiențele dvs. legate de aceste direcții și de ce credeți că AI-ul este perceput ca fiind ceva radical diferit?

Tehnologia evoluează într-un ritm alert, iar eu privesc această evoluție cu entuziasm. Cred că suntem privilegiați să trăim într-o epocă în care schimbările tehnologice sunt vizibile aproape zilnic. În acest context, nu consider că inteligența artificială (AI) reprezintă o amenințare pentru artiști sau că va monopoliza creația vizuală. Arta, în esența ei, este o formă de expresie profund umană, cu rădăcini și nuanțe care se întind pe milioane de ani de evoluție. AI-ul, deși impresionant, încă nu poate egala complexitatea emoțională și autenticitatea creativității umane.

Din păcate, în România, interesul pentru arta digitală este extrem de redus. Nișa celor care apreciază arta modernă și contemporană este îngustă, iar cea a publicului interesat de arta digitală este aproape microscopică. La evenimente și expoziții dedicate acestor tehnici, participăm, de cele mai multe ori, doar noi, artiștii.

Percepția că AI-ul este „radical diferit” are un sâmbure de adevăr, dar trebuie să înțelegem natura sa. AI-ul nu creează propriu-zis, ci execută comenzi – iar calitatea lucrărilor generate depinde exclusiv de creativitatea și complexitatea acestor comenzi. AI-ul este, în fond, un instrument, iar valoarea acestuia constă în modul în care oamenii îl folosesc. Deocamdată, el nu are dorințe, voință sau intenție proprie.

Consider că tehnologiile AI și arta digitală, în general, pot fi un catalizator extraordinar pentru creativitate, nu un înlocuitor al ei. Ele deschid noi direcții, inspiră și oferă artiștilor posibilități nebănuite. Important este să înțelegem aceste unelte și să le folosim în mod responsabil, integrându-le în mod firesc în procesul nostru creativ.

Sunteți prezentă cu lucrări în expoziția Collage Festival, care a arătat o mare maturitate a acestei tehnici artistice, colajul. La nivelul publicului larg, este destul de puțin cunoscut. Dar există un mare număr de susținători și participanți și o comunitate sau grupări foarte bine agregate. Care sunt impresiile dumneavoastră – de vizitator al expoziției și de artist participant?

Am fost încântată de experiența participării la Collage Festival, atât ca vizitator, cât și ca artist selectat. Expoziția a fost o adevărată desfătare vizuală, impresionând prin nivelul ridicat al lucrărilor, diversitatea tematică, tehnicile variate și modul creativ de expunere. Fiecare colaj spunea o poveste, iar această abundență de perspective a transformat festivalul într-unul dintre cele mai inspiraționale evenimente la care am luat parte recent.

Colajul este o tehnică pe care o iubesc și o practic de multă vreme, chiar dinainte de a începe facultatea. Îmi oferă o libertate creativă extraordinară, provocându-mă să combin forme, texturi și imagini aparent fără legătură într-un tot unitar, care spune o poveste nouă. Este o formă de artă care mă obligă să-mi extind limitele creativității, iar procesul în sine îmi aduce o bucurie imensă.

A fost o onoare să fiu parte din acest eveniment și să contribui alături de alți artiști la promovarea unei tehnici care, deși mai puțin cunoscută publicului larg, reușește să creeze legături puternice între membrii comunității artistice. Collage Festival a demonstrat că colajul este o tehnică matură, plină de posibilități expresive, și sper să continuăm să atragem atenția unui public cât mai larg asupra frumuseții sale.

Imagine: Alina Codin, „The Theatre of Duality” (creație analog)

vezi și:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.