CRITICĂ LITERARĂ
Călin Crăciun, Etnocritica, Editura Paralela 45, Piteşti, 2013, 424 p.
Cum altfel decât un gest sinucigaş ar putea fi catalogată încercarea de reîntemeiere a unei grile naţionale de înţelegere a literaturii? Mai ales că ea presupune şi acreditarea sintagmei de „etnocritică”. Şi totuşi, teoria din cartea de debut a lui Călin Crăciun este, cum zice englezul, „alive & kicking”. În siajul analizelor dedicate literaturii române, demersul reuşeşte să se menţină la distanţă de pericolele schematismului, întrucât tânărul cercetător nu pierde nicio ocazie de a amenda judecăţile cu caracter general-valabil. „Etnocritica” pledează pentru un model de analiză relativist şi ecumenic, menit să împace instrumentele istoriei literaturii cu cele ale literaturii comparate.