Cinemateca Română pregătește un amplu program dedicat filmelor românești din generația care a repoziționat cinematografia română la nivel mondial. Filme de referință ale Noului Val Românesc (și alte câteva) vor fi prezentate la cele două săli ale Cinematecii – Eforie și Union – într-un adevărat maraton cinematografic.
În invitația pe care o face la eveniment, actorul și regizorul Emanuel Pârvu spune: „Niște generații de tineri au fost văduvite de magia, educația și cultura oferită de cinema. Regizorii din noul val au dus foarte frumos mai departe ceea ce au făcut Ciulei, Pintilie, Daneliuc, Pița, Tatos și au ținut România sub reflector. Ceea ce se întâmplă și acum în cinematografia din România arată că, cu resurse minimale, încă putem fi competitivi și transformarea sau continuarea sau remodelarea sau avangarda față de noul val este în continuare apreciată pe plan internațional.
Pentru cine n-a apucat să vadă pe ecran mare niște filme care au marcat cinematografia românească, există DA.CINema, un fel de punere la dispoziție a publicului, fără secțiuni competiționale sau premii – un fel de casa de cultură (cu accent pe CULTURĂ), atât de necesară pentru tot ce facem în societate – să luăm ca exemplu de mostră, să zicem, felul în care votăm. Sau cum ne raportăm la viață. Sau la idealuri. Sau la empatie. Sau la valori morale. Sau la trecut. Sau la prezent.”
FIlmele din selecție:
5-9 noiembrie, sala Eforie
A fost sau n-a fost; E pericoloso sporgersi; Heidi; După dealuri; Hârtia va fi albastră; Libertate; Aferim!; Sieranevada; Eu când vreau să fluier, fluier; Cel mai iubit dintre pământeni
5-9 noiembrie, sala Union
O vară de neuitat; Poziția copilului; Faleze de nisip; Soldații, poveste din Ferentari; Secvențe; Moromeții; Iacob; Pădurea spânzuraților; Otto Barbarul; Nu mă atinge-mă
12-16 noiembrie, sala Eforie
Colaj scurt-metraje (Un cartuș de Kent și un pachet de cafea; Trafic; Megatron; O zi bună de plajă; Lampa cu căciulă); De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin; Colaj scurt-metraje 2 (Magicianul; Totul e foarte departe; Artă; Chers ami); Ouăle lui Tarzan; Colaj scurt-metraje 3 (4:15 PM Sfârșitul lumii; Ninel; Cheful); Colectiv; Mrs. Buică; Colaj scurt-metraje 4 (Bad Penny; Călătorie la oraș; Nunta lui Oli; Spiderman, Spiderman sau Batman; Betoniera); Playback; Alice On & Off