Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Sursele neîncrederii într-un sat moldav sau lumea rurală sub lupa antropologului

Sursele neîncrederii într-un sat moldav sau lumea rurală sub lupa antropologului

Recenzie la volumul Umbreș, Radu (2024). Neîncrederea. Cum funcționează România profund – o cercetare antropologică. Traducere din engleză de Iulian Comănescu. București: Humanitas.

Living with Distrust: Morality and Cooperation in a Romanian village, teza de doctorat a lui Radu Umbreș, doctor în antropologie socială la University College London, a fost publicată în limba română cu titlul: Neîncrederea. Cum funcționează România profundă – o cercetare antropologică. Subiectul volumului îl reprezintă neîncrederea. Este neîncrederea doar declarativă sau ea chiar caracterizează relațiile sociale într-un mod fundamental?

Pentru a răspunde la această întrebare de cercetare, doctorandul Radu Umbreș s-a deplasat în Săteni, pseudonimul unui sat din nord-estul țării. A locuit acolo timp de aproape doi ani – și-a amenajat o gospodărie, a lucrat ca ucenic pe lângă un maistru constructor, s-a dus la cârciumă, cimitir, nunți etc., peste tot pe unde se iveau ocazii pentru discuții cu localnicii – observație participativă. A rezultat un volum consistent, unul pe care Peter Maňo îl numește o „excelentă cercetare etnografică”1.

Plecând de la dezmembrarea Cooperativei Agricole de Produție (CAP) locale, 20 de săteni cu târnăcoape și lopeți au „feliat” metodic cele două grajduri ce aparțineau cooperativei, iar Radu Umbreș a început să-și pună întrebări (p. 23): 

De ce au renunțat locuitorii Săteniului la perspectivele mai largi și la tipul de economie oferite de asocierea colectivă? De ce au fost abandonate mașinile-unelte și îngrășămintele, rotația la scară mare a culturilor, diviziunea muncii etc., la pachet cu celelalte beneficii ale fermelor colective extinse? Cum se explică abandonarea cooperării și reîntoarcerea la ferma individuală de familie, un mod de producție agricolă ineficient din punct de vedere economic și tehnologic? Pe scurt, cam care-i sursa neîncrederii țăranilor în mecanismele colective?

Radu Umbreș explică cultura neîncrederii mai ales în contextul socialismului și postsocialismului. În capitolul final, citându-se studii economice2, se face referire și la perioade istorice mai vechi. În jocul neîncrederii, locuitorii a două sate, aflate la o oră distanță de mers cu mașina de Săteni, au comportamente sociale diferite. Un sat se află în Moldova – zona cu puternică influență rusească și otomană, altul în Bucovina – regiune aflată sub stăpânire austriacă timp de 150 de ani, până în 1919. Aflate administrativ în cadrul aceleiași comune, o încredere mai mare s-a observat în cazul localnicilor aflați sub guvernare occidentală (Imperiul Austro-Ungar). Aici Umbreș se arată mai degrabă favorabil unei viziuni instituționaliste, în sensul lui Acemoğlu și Robinson. Cum ar veni, „instituțiile care transpun în fapt binele public, domnia legii și administrația eficientă, făceau oamenii mai încrezători în străini.” (p. 376)

Totuși, după cum și Peter Maňo sugerează, volumul ar fi câștigat în consistență dacă perioadele istorice mai vechi ar fi fost mai bine integrate în volum. Etnologul slovac, pe bună dreptate, scrie că anumite lucrări arată în regiunile vecine României, în Europa Centrală, anumite practici precum corupția și neîncrederea erau deja comune în timpul Imperiul Austro-Ungar – includea părți din România însăși, chiar nord-estul țării în particular3. Iată că sursele neîncrederii se pierd undeva departe în istorie.

În capitolul final, Radu Umbreș precizează că anumite continuități în modul de manifestare al unor rurali, particular cei din Săteni, „nu se datorează vreunei rigidități culturale sau vreunui conservatorism esențial al țăranilor” (p. 384), ci este mai degrabă efectul „pragmatismului căutării de efecte concrete, și nu din dogmatismul vreunor principii abstracte” (p. 385). Sau mai pe scurt, „neîncrederea crește în timpul foametei sau al unor epoci vitrege” (p. 387) – istoria și geografia locului își pun amprenta în dualitatea încredere/neîncredere.

Și totuși, aceste echilibre fine ar trebui mai apăsat subliniate. Altfel, publicul poate percepe volumul ca o nouă scriere din panoplia „ca la noi, la nimeni”. Chiar Iulian Comănescu, într-un interviu cu autorul pe platforma Contributors.ro4, vede scena de deschidere a primului capitol al cărții, scoaterea cuțitului într-o cârciumă într-o dispută politică a partidelor locale opozante, ca pe una de film polițist. Comănescu spune că „Las Fierbinți”, [probabil ca un exercițiu de indexare a tarelor pseudo-rurale, nota mea] e blând și dulce față de felul cum se petrec lucrurile în cartea sa despre neîncredere. Nu este nimic excepțional în ceea ce înseamnă neîncrederea dezvoltată în cadrul unei comunități rurale din nord-estul țării. Anumite evoluții și procese istorice, similare și în alte spații culturale, pot explica foarte bine un comportament sau altul.

Și, pentru că tot suntem într-un an electoral complex – alegeri locale, parlamentare, europarlamentare, prezidențiale – există în volum un capitol despre politica și aranjamentele electorale locale: clientelismul electoral y compris. O ilustrație din carte este sugestivă: un alegător are în față un buletin de vot, la dreapta un candidat care-l ademenește cu un ajutor social, iar la stânga un altul care-i oferă cadou (electoral) o pereche de ghete. Este alegerea fără de alegere într-o lume fără prea multe alternative economice, un spațiu geografic de unde se pleacă, nu unde se vine – migrația economică ca efect al politicilor economice postcomuniste. Clientelismul electoral este o constantă în România modernă. Problema este dacă acesta e văzut ca o cauză (este clientelismul responsabil de anumite eșecuri societale?) sau ca un simptom (este clientelismul rezultatul subdezvoltării cronice ce caracterizează anumite societăți?). Partea proastă este că forme reziduale de clientelism electoral se mențin în viață inclusiv în societăți dezvoltate – teoria modernizării este doar o teorie, ea nu explică chiar tot.

În final, ca un om născut într-o lume rurală, din sud-vestul țării (Oltenia), aș sublinia câteva întâmplări din Săteniul nord-estic, neverosimile în localitatea în care m-am născut.

(1) Încep cu scena din cârciuma satului; acolo unde se întâlnesc primarul, suporterii săi, pe de o parte, și oameni din facțiunea opusă, pe de altă parte. S-a ajuns până acolo încât unul dintre susținătorii primarului a sărit cu cuțitul la unul din tabăra opusă. O scenă similară este de neimaginat într-un sat din Oltenia de sud. Niciodată elita satului, cu primar cu tot, nu se amestecă cu lumea de rând într-o cârciumă oarecare. Există o delimitare clară între grupuri cu statusuri sociale diferite.

(2) Adolescenți puși pe șotii se amuză la priveghiurile unor bătrâni legând cu sfori mâinile răposaților pentru a le face mai apoi să se miște când se apropie cineva. Nu am auzit niciodată să se fi întâmplat așa ceva la mine în localitate. Cu atât mai improbabil cu cât adolescenții nu merg la priveghiuri în Oltenia rurală.

(3) Patru tineri au dat buzna în casa unei fete, i-au gonit pe tatăl și fratele acesteia și apoi le-au violat pe femei: pe fată și pe mama sa. Această situație nu ar fi posibilă în sud decât dacă în prealabil cei doi ar fi uciși. Pentru că doar după o luptă pe viață și pe moarte tatăl și fratele fetei s-ar da scoși din casă dacă ar simți un asemenea pericol pentru femeile din casa lor.

Ultimele două întâmplări par mai degrabă a fi din registrul zvonului și legendarului – se vorbește din bătrâni că așa și pe dincolo etc., etc.

Volumul lui Radu Umbreș este unul dens, pe alocuri inundat de date ce îngreunează lectura, o etnografie complexă a Săteniului rural. Sunt capitole interesante despre rudenie și neamuri, despre căsătorie și aranjamente matrimoniale, despre moarte și riturile de trecere. Pe scurt, un volum consistent, cu interpretări ce pot fi supuse dezbaterii – este suficientă ideologie în acest volum –, un instrument blibliografic indispensabil pentru cei care vor să înțeleagă puzzle-ul și lumile sociale postcomuniste. 

Note

1 Maňo, P. 2023. “Radu Umbreș: Living with Distrust. Morality and Cooperation in a Romanian Village”. Slovenský národopis / Slovak Ethnology, 71(3), pp. 309.

2 Sunt citați Karaja, E., Rubin, J. (2022). “The Cultural Transmission of Trust Norms: Evidence from a Lab in the Field on a Natural Experiment”. Journal of Comparative Economics, 50(1), pp. 1-19.

3 Este citat în acest sens volumul Šoltés, P., Vörös, L., eds., (2015). Korupcia [Corruption]. Bratislava: VEDA.

4 Comănescu, I. (2024). „Un interviu cu antropologul Radu Umbreș. «Neîncrederea. Cum funcționează România profundă»”. Contributors.ro, 30 mai.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.