Între 4 și 13 aprilie, Bucureștiul găzduiește cea de-a 17-a ediție a festivalului One World Romania, un eveniment emblematic dedicat filmului documentar. De la prima ediție din 2008, inițiat de Monika Štepanova și Ana Blidaru, festivalul a evoluat dintr-o simplă ramură a festivalului ceh One World într-o platformă culturală și civică esențială, punând în lumină povești autentice care provoacă reflecție și dialog. Prin proiecții, dezbateri și programe educative, acesta reușește să unească arta cinematografică cu activismul, demonstrând că documentarele pot fi mai mult decât spectacol – pot fi mijloace de presiune politică și solidaritate.
De la proiecții la mișcare civică
Festivalul și-a câștigat relevanța prin abordarea temelor sociale controversate și prin implicarea directă a publicului. Secțiunile tematice anual – de la drepturile omului până la crizele ecologice – funcționează ca oglinzi ale lumii contemporane. Un element distinctiv este dialogul dintre realizatori, experți și spectatori, transformând fiecare proiecție într-un spațiu de dezbatere. De exemplu, proiectul „Adoptă un documentar” permite organizațiilor neguvernamentale să utilizeze filme ca instrumente de advocacy, iar proiecțiile în penitenciare sau școli democratizează accesul la conținuturi critice.
Educație și patrimoniu
Pe lângă rolul civic, One World Romania are și o misiune educativă. Din 2012, matineele pentru elevi și Juriul Liceenilor încurajează tinerii să analizeze filmul ca fenomen social. În 2016, Civil Society Pitch a facilitat colaborări între regizori și ONG-uri, transformând idei în proiecte concrete. De asemenea, festivalul a readus în atenție arhiva Studioului Sahia.
Activism cinematografic
One World Romania a provocat în permanență sistemul. În 2013, a organizat un protest la Consiliul Național al Cinematografiei pentru recunoașterea filmului documentar ca sector prioritar. În 2016, ca reacție la degradarea cinematografelor, a proiectat filme pe prosoape și cearceafuri, atrăgând atenția asupra neglijării spațiilor culturale. Aceste gesturi simbolice subliniază angajamentul festivalului de a fi nu doar un simplu eveniment cultural.
Filme care marchează ediția 2024
Cele 53 de documentare din acest an acoperă teme variate. Printre cele care mi-au atras atenția sunt următoarele:
- Pociągi/Trenuri, regia Maciej J. Drygas, un documentar din alcătuit exclusiv din materiale de arhivă, care creează un portret colectiv al oamenilor din Europa secolului al XX-lea – sunt surprinse aici speranțele, dorințele, dramele și tragediile lor.
- Străini/Outsiders, regia Marc Isaacs, un documentar din 2014; într-o singură locație – interiorul unei camionete de burgeri – povestea se dezvoltă prin trecătorii care răspund întrebărilor lui Marc, sorbind ceai și mâncând sandvișuri, rezultând un amestec revelator de anxietate și nesiguranță care ilustrează atitudinile lor față de străini și explică turbulențele politice ale Marii Britanii.
- Interzis, regia Anelise Sălan, un film despre o femeie gay din România ce luptă pentru recunoașterea legală a căsătoriilor între persoane de același sex, alăturându-se altor 21 de cupluri într-un caz istoric la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
- Rezistență, de ce?/Resistance, Why?, regia Christian Ghazi, este un documentar din 1971. În 1970, la inițiativa lui Soraya Antonius (Fifth of June Society), Christian Ghazi și Noureddine Chatti s-au întâlnit cu figuri politice arabe, în special palestinieni din Liban, iar în documentarul rezultat, personalități precum Ghassan Kanafani și Nabil Shaath își împărtășesc perspectivele asupra revoluției palestiniene, urmărindu-i istoria până la începutul secolului XX.
- Niciun alt pământ/No Other Land, regia Basel Adra, Hamdan Ballal, Yuval Abraham, Rachel Szor. Este un documentar despre expulzarea unei comunități palestiniene de către Israel, realizat în colaborare cu regizori palestinieni și israelieni, a obținut premiul Oscar pentru cel mai bun documentar la ediția din acest an a Premiilor Academiei.
- Neliniște adolescentină/Teen Angst, regia Inga Pylypchuk, un film din 2024 despre nouă tinere femei ucrainene care oferă o perspectivă unică a vieții lor în Ucraina și Germania.
- Nu suntem părinții noștri/On n’est pas nos parents, regia Matteo Severi – 2024; Fabrica Citroën din Aulnay-sous-Bois a trăit prima sa grevă în 1982, angajând majoritar lucrători imigranți în condiții precare. Trei decenii mai târziu, schimbările sunt minime, iar o nouă generație preia lupta, revendicând drepturile părinților lor, reînvii o amintire uitată și aduc o perspectivă unică asupra istoriei recente a Franței.
Evident, sunt multe alte filme bune, iar lista lor poate fi consultată aici – https://oneworld.ro/ro/festival/film/.
Filmul documentar ca armă a conștiinței
One World Romania nu este doar un festival – este o comunitate vie. Fiecare ediție confirmă faptul că documentarele pot demonta prejudecăți, solidariza comunități și redefini narative culturale. Într-o lume tot mai fragmentată, acest festival rămâne un pilon al democrației culturale. Știm bine, schimbarea începe atunci când privim în ochi realități ascunse.
- One World Romania sau filmul documentar ca instrument al dialogului social și politic - 4 aprilie 2025
- „O familie aproape perfectă” sau spectacolul cotidianului - 22 decembrie 2024
- Sursele neîncrederii într-un sat moldav sau lumea rurală sub lupa antropologului - 14 decembrie 2024