Diana Iovescu Tătucu e lingvist. Şi-a început cariera la British Council în Cluj-Napoca, a studiat relaţii publice şi comunicare la Boston University şi a intrat în lumea antreprenoriatului social în cadrul Ashoka din Statele Unite.
După ce a lansat biroul Ashoka România, şi-a îndreptat atenţia spre crearea unui business social, Mozaïque, care îşi propune să readucă pe pieţele internaţionale colecţii de ţesături lucrate exclusiv manual, din materiale naturale. Astfel, a făcut cunoscute peste hotare creaţiile meşterilor populari din România. În prezent e consultant la Banca Mondială în Washinton D.C., unde locuieşte împreună cu familia.
„Testăm produsele tradiţionale româneşti care fac carieră”
Nu ştiu de ce, dar de câte ori mă gândesc la tine, involuntar în mintea mea apare o asociere cu un termen din fizică: perpetuum mobile. Sau poate ştiu de ce; pentru că faci atât de multe lucruri, eşti implicată în proiecte care au depăşit nu doar graniţele României, ci chiar au împânzit lumea. Mi se pare că eşti mereu peste tot şi cu mereu acelaşi tonus de invidiat. Aşadar, de ce perpetuum mobile?
Mulţumesc de compliment! Nu m-am gândit niciodată la mine ca la un perpetuum mobile, dimpotrivă, mi se pare ca aş putea să optimizez timpul mai bine, să fac lucrurile sistematic, mai eficient şi să las loc şi pentru odihnă, meditaţie şi cultivarea stării de bine. Învăţ! Încet, încet… Contrar aşteptărilor mele, copiii sunt un ingredient esenţial în acest proces de eficientizare şi productivitate a muncii mele. Dar ca sa revin la întrebarea ta, „de ce perpetuum mobile?” – după ce au apărut Philip şi Lara, copiii mei, am decis să iau o pauza şi să mă bucur de timpul petrecut cu ei. Mi-am dat demisia în timpul primei sarcini şi mi-am rezervat puţin timp pentru mine şi m-am gândit la ce vreau să fac şi la cum vreau să arate viaţa mea profesională. Deşi mă bucuram de „timpul pentru mine”, simţeam că îmi lipseşte componenta de îmbogăţire profesională. Aşadar, nu am rezistat mult fără să fac nimic. Am început cu proiecte mici care au început să crească şi să prindă aripi şi am pus bazele unui proiect al meu, DIT Consulting, o companie de consultanţă pe impact social, unde lucrez cu organizaţii care vor să îşi definească direcţia de sustenabilitate, scalabilitate şi impact social. DIT a precedat Mozaïque, iar Mozaïque este un business social care îşi propune să îmbine designul contemporan cu tehnicile tradiţionale şi tehnologia, ca să aducă predictibilitate financiară artizanilor din comunităţi fără acces la pieţe locale sau internaţionale. Adică destule comenzi pe parcursul anului, astfel încât artizanul să poată susţine o familie şi o gospodărie.
Ce înseamnă Mozaïque? De unde Mozaïque? De ce Mozaïque?
Mozaïque e un proiect de suflet 100%. A început de la pasiunea mea pentru design, pentru materialele naturale subutilizate (lâna) şi a continuat cu crearea unei platforme pentru artizani, pentru punerea în valoare a tehnicilor tradiţionale: ţesut, tors şi brodat. Eu am crescut înconjurată de produse făcute manual – mama cosea, bunica îmi croşeta şi dădea comenzi pentru mănuşi şi ciorapi dantelaţi unei femei din sat. Mozaïque e o îmbinare de contemporan cu tradiţional, frumos şi funcţional. În primul rând, înseamnă oameni, care, în ciuda greutăţilor şi a schimbărilor economice şi politice, au continuat şi continuă să practice meşteşuguri locale aşa cum o făceau şi bunicii lor, ca să ducă mai departe zestrea sufletească. Mozaïque are şi o componentă educaţională prin care îşi propune să creeze oportunităţi de schimb de experienţă între artizani din România şi alte ţări, dar şi o componentă de experienţe prin care clienţii noştri care apreciază produsele lucrate manual pot să participe în procesul de producţie alături de artizan şi să guste şi din savoarea culturală locală, fie în România, fie în Guatemala.
Ce înseamnă activitatea organizaţiei tale în cifre? Dacă se poate vorbi de aşa ceva? (Număr de femei cărora li s-a dat de lucru, număr de ţări şi comunităţi implicate, volum de materiale realizate, costuri, venituri… orice lucru care se poate cuantifica.)
Suntem activi în trei ţări: România, Guatemala, SUA (California de Sud). Lucrăm cu 28 de artizani şi avem o comunitate de 48 de artizani cu care explorăm colaborări pentru ţesături în bumbac, lână şi mătase naturală. În ultima colecţie de prosoape ţesute manual în Guatemala am investit 1500 $, ceea ce conform datelor Băncii Mondiale e aproape venitul mediu anual de 1619 $, pentru o familie de agricultori sau artizani. Noi plătim producţia artizanului pe loc, când preluăm produsele, nu după sau dacă se vând, cum fac majoritatea magazinelor. Practic, noi ne asumăm riscul în locul artizanului individual în relaţia cu magazinele din SUA cu care colaborăm. E important să avem o relaţie de încredere de ambele părţi. Primii ani în business sunt despre construirea relaţiilor, dezvoltarea produselor şi testarea lor, nu despre profit. Învăţăm, învăţăm…
Implicându-te în proiecte care vizează exclusiv activitatea cu femei, cu siguranţă ţi-ai conturat o imagine, o ierarhie a condiţiei femeii în diversele societăţi şi comunităţi cu care ai venit în contact…
E adevărat că ţesutul e o activitate care e asociată cu femeile, în general, dar în America Centrală, incluzând Guatemala, ţesutul e o activitate de familie care e în egală măsură deprinsă şi de femei, şi de bărbaţi. În general, cel care ţese sau produce obiecte de artizanat e şi cel de care depinde bunăstarea materială a întregii familii.
Întâlnindu-te cu femei cărora le-ai oferit o şansă – de a munci, de a câştiga, de a comunica, de a se dezvolta, de a se emancipa chiar –, mă gândesc că ai primit în schimb multe priviri încărcate de recunoştinţă. N-o să întreb cât de aducătoare de fericire este această senzaţie, pentru că întrebarea ar fi superfluă. Dar o să întreb, în schimb, altfel: care a fost cea mai intensă, cea mai neobişnuită, cea mai neaşteptată reacţie de mulţumire? Şi a lor, şi a ta…
Pentru mine excursiile de teren sunt partea cea mai frumoasă, mai intensă şi care mă aduce la realitate, dar şi înapoi la întrebarea „De ce facem ce facem?” Eram acasă în România în vara anului 2018 şi lucram la colecţia de covoare, când soţul doamnei cu care lucram a făcut un atac de cord. Dacă nu aş fi fost acolo şi ea ar fi întârziat comanda sau mi-ar fi cerut banii înainte, nu aş fi înţeles şi probabil instinctul ar fi fost să fiu sceptică. Eu cred că e esenţial să înţelegem toate aspectele implicate în producţie, în creaţie şi că, de fapt, acestea depind de oameni, care au în spate poveşti, au familii a căror bunăstare depinde de meşteşugul lor şi de accesul la pieţe. Aici încercăm noi să creăm un liant şi să umplem un gol.
Există vreo comunitate a cărei creativitate te-a marcat? Există poveşti care ţi-au rămas?
Fiecare comunitate are ceva aparte şi încercăm să nu intervenim foarte mult în procesul lor creativ, doar să dăm o coerență colecţiilor pe care le dezvoltăm cu ei. În timpul procesului creativ, când noi venim cu primele schiţe, începe un proces colaborativ de design şi acolo începe frumosul, şi fiecare artizan vine cu perspectiva locală şi cu tehnica. Povestea Mariei mi-a rămas aproape – e artizan ţesător de aproape cinci decenii, e mamă, e bunică şi în fiecare an oferă gratuit tabere pentru copiii din centrele de plasament, cărora le predă ţesutul şi le deschide casa timp de o săptămână, gratuit. Reuşeşte să facă asta în ciuda încercărilor personale prin care a trecut anul trecut. Pe lângă ţesăturile de lână toarsă manual, acum explorăm modalităţi prin care putem şi noi contribui la partea educaţională.
Ai dus creaţiile populare româneşti în lume. Ce anume a făcut carieră peste Ocean? Ce ar mai putea interesa din această perspectivă? Unde nu se face suficient în România pe acest segment al promovării produselor de artizanat? Ştiu că nu puţini meşteri populari se plâng de problemele pe care le au cu desfacerea şi comercializarea produselor lor, dar şi de concurenţa pe care le-o fac produsele de import.
Deocamdată mai testăm ce produse tradiţionale româneşti fac carieră. Au mers bine cergile din lână gri deschis cu aplicaţii de împletituri în forme geometrice, folosite drept covoare, dar încă experimentăm. Noi concurăm cu preţurile foarte mici de producţie din ţările din Asia, cu India ca lider de piaţă. Aproape toată oferta de ţesături de covoare de la târgurile internaţionale e produsă în India, unde şi guvernul susţine iniţiativele şi creează un cadru pentru importatori. La noi existau cooperativele meşteşugăreşti, dar acum totul e individual şi e greu pentru un importator să vină să producă în România în lipsa unui cadru organizat. Din punctul importatorilor de vedere, nu mai există o garanţie a calităţii şi e un sistem greu de navigat.
Ce urmează, ce proiecte sunt pe agenda ta?
În vara acesta lucrăm la a doua iţerărie a colecţiei de covoare cu aplicaţii de împletituri de lână şi ne uităm şi spre ceramică. Vom participa la câteva târguri internaţionale la Washington în toamnă-iarnă şi avem în vedere şi participarea la cel mai mare festival de artă populară din lume în iulie 2020, la Santa Fe. În toamnă vrem să lansăm şi un pre-incubator de impact social pentru studenţi în colaborare cu George Mason University şi avem în vedere un proiect-expoziţie de textile inteligente în colaborare cu două artiste din New York şi Smithsonian în Washington DC. Până atunci, mai avem ceva muncă de teren de făcut. Abia aştept să revăd Maramureşul şi să învăţ şi eu să ţes.
CITEȘTE ÎN FORMATELE ACTIVE DE MAI JOS
- Stelian Blagoslov, omul care face din metal altceva decât a învățat la școală și acum vizează un festival de artă la Baia Mare - 12 decembrie 2022
- O perioadă în care cuvântul de ordine este „frica” - 27 iulie 2022
- Între Gogol și Buhnici… - 21 iulie 2022