Spectacolul invită, prin conceptul lui, la o cercetare a emoțiilor prin mișcare, sunet, textură, culoare și, nu în ultimul rând, prin participarea activă a publicului cu propriul său context. Nu se dorește o singură perspectivă, așadar publicul este liber să se plimbe în spațiu, să se miște, să reacționeze sau să intervină în universul emoțiilor, în funcție de cum simte.
Spațiul performance-ului este unul mental, construit pe straturi, reprezentat prin fâșii verticale de materiale diferite, de la plastic cu bule de împachetat la paiete, pe care sunt mapate imagini cu alte texturi, cu alte spații. Multidimensiunea vizuală, semnată de Alexandra Panaite pe segmentul de scenografie și de Alina Ușurelu pe segmentul de mapare video, e ca un labirint de posibilități în care nu se țintește o ieșire, ci mai degrabă o plimbare printre grădinile cunoscute sau mai puțin cunoscute ale emoțiilor și ale simptomelor acestora. Intensitatea experienței, accentuată de sunetele imaginate de Alexadros Raptis, care a compus muzica, aduce publicul într-o frecvența comună cu emoția performerului. Muzica oferă o fluiditate în tranziția dintre stări, și timpul trece altfel. Mie, personal, cele aproximativ patruzeci de minute, mi-au părut maxim cincisprezece. La senzația de relativitate a timpului în acest univers senzorial contribuie, bineînțeles, performerul Irina Marinescu, care traversează, cu mișcările corpului, emoții familiare, mai mult sau mai puțin confortabile, oferindu-le un context în care acestea să existe, să se desfășoare. Din curiozitate în frică, din frică în furie, din furie în tristețe, din tristețe în sublimul dragostei, Irina Marinescu înoată în ape adânci cu propriul corp, interacționează și preia din mișcările celorlalți – prin contact vizual frontal, sau prin contact fizic – stimulii necesari pentru a-și încărca și descărca emoțiile. E o relație în care se transferă, se proiectează și se empatizează la un nivel pe care fiecare este liber să îl stabilească. Unele din aceste interacțiuni produc și sunete prin sistemul de tehnologie interactivă propus de sound designerul Ștefan Damian. De brațul performerului este legat un dispozitiv care traduce mișcarea în note sau frecvențe diferite, așadar în momentele interactive, contactul se poate auzi.
Odată cu fiecare emoție trăită, se dezvăluie câte un strat al spațiului compus. În momentul în care Furia începe să se instaleze, mintea mea percepe stratul sfâșiat din spațiu, când Dragostea apare după Tristețea cea apăsătoare, observ stratul pe care sunt proiectate păsări din alte dimensiuni.
Prezentat ca un performance despre eventualitatea emoțiilor, „Nu o lua personal” poate fi o ocazie pentru public de a-și observa propriul proces psihic senzorial.
Următoarele reprezentații vor avea loc la MNAC pe 6 și 7 noiembrie, în fiecare zi de la 19 și 20.
Proiectul este produs de Asociația Developing Art și este co-finanțat de AFCN
Concept și interpretare: Irina Marinescu | Scenografie: Alexandra Panaite | Visuals: EZA – Alina Ușurelu | Muzică: Alexandros Raptis | Sound design & interaction design: Ștefan Damian | Producție: Laura Trocan | Design grafic: Cristina Benescu
(foto: Alina Ușurelu)
