Mulți am fost luați prin surprindere de rezultatele primului tur al prezidențialelor din 2024. Dar semnele au existat – și au existat și avertizările și îndemnurile la acțiune care ar fi preîntâmpinat derapajul democratic. Mediul academic, institutele de cercetare socială și mass media au atras atenția asupra emergenței unor fenomene profund nocive generate de ingerințele Rusiei în politica românească. Lipsa de reacție a instituțiilor implicate în apărarea siguranței naționale, dar și a Parlamentului și a partidelor politice, a făcut ca amploarea fenomenului să rămână necunoscută și să ducă, în cele din urmă, la deraierea procesului electoral.
Revista „Cultura” a publicat în anii precedenți și în acest an mai multe materiale care, fiecare din alt unghi, au conturat întreaga situație de zilele trecute. Cel mai frecvent, asemenea articole au apărut sub semnătura rectorului SNSPA, Remus Pricopie.
În articolul „Moscova este aici!”, apărut în august 2023, Remus Pricopie nota: „Kremlinul are reprezentanți de seamă și în România, fie ei politicieni, jurnaliști, (pseudo)intelectuali, politicieni eșuați, oameni de afaceri sau (foști) bătăuși din galeriile de fotbal, re-brand-uiți în «patrioți». Unii dintre acești «reprezentanți» sunt – foarte posibil – pe statul de plată al Kremlinului. Alții sunt numai «idioți utili», așa cum sunt numiți în literatura de specialitate. Și unii, și alții se străduiesc să construiască un… baros cu ajutorul căruia să dărâme orice este important pentru români. Vizate sunt nu numai instituțiile și liderii lor legitimi, dar și valorile, cultura, tradițiile, religia. Până și naționalismul românesc, așa cum este el, bun sau rău, și cât este el, mult sau puțin, dar cu siguranță străin, la origini, de influențele Rusiei, este în pericol să fie confiscat. Mai simplu spus, pentru Kremlin, orice demers menit să întoarcă România de pe drumul său occidental este binevenit.”
În același articol, erau schițate mecanismele previzibile prin care avea să se manifeste ingerința rusească în pregătirea anului electoral 2024, inclusiv mecanismele retoricii și căile ei de diseminare: „Moscova este prezentă în România pe posturile de televiziune, pe internet, pe FB, pe TikTok, în cutiile poștale, în piețe sau acolo unde se poate transmite un mesaj de destabilizare, de inducere a îndoielii privind direcția României, pe calea sa euro-atlantică. Oriunde este o «înjurătură groasă», Moscova fie a fabricat-o, fie o va amplifica, o va face mult mai vizibilă. Scopul? Am spus mai sus: disoluția socială – așa cum îi spun specialiștii – sau ura, haosul, într-un limbaj pe înțelesul tuturor. Evident, de multe ori Kremlinul lucrează cu «materialul clientului». Accidentele de pe șoselele României, tragediile din spitale, greșelile politicienilor, corupția, traficul de droguri, excesele unui procuror sau judecător, lipsa de responsabilitate a unor funcționari publici etc., toate acestea induc o stare de insecuritate, lipsă de încredere în instituții, revoltă față de tot ce înseamnă STAT. Bine manipulată, această furie poate fi orientată către extremism, adică poate conduce către un dezastru politic, respectiv către ceea ce ar putea fi numit «o țară de neguvernat».”
În condițiile în care simpatia pentru Rusia era în România sub 10 procente (scăzând până la 4% în 2023, întrucât statul de la est este văzut, prin prisma istoriei recente, ca un potențial agresor inclusiv pentru țara noastră), o propagandă pro-rusească transparentă nu era ceva ce ar fi putut aduce servicii Moscovei într-un timp scurt. În schimb, a stimulat, ca și în alte țări europene sau din alte părți ale lumii, narativele care pot produce conflict social, tensiuni și confiscarea de către pro-ruși a unor teme reale din societățile democratice. Ascensiunea unor curente de extremă dreapta, care promovează un radicalism politic menit să distrugă armonia socială, a fost permanent sub semnul acțiunii Moscovei. O asemenea implicare era deja susținută cu dovezi ferme în mai multe țări europene, precum Franța, Italia sau Ungaria.
„Propaganda rusă nu acționează în România sub forma fățișă a apărării intereselor Kremlinului, scria Remus Pricopie, ci este mult mai înșelătoare, folosind sintagme respectabile, precum «suveranitate națională», «identitate națională», «patriotism». Contextul în care sunt utilizate nu este acela de a întări interesele reale ale României, ci de a fi mai slabi, ezitanți ori chiar duplicitari în raport de aliații noștri vechi și stabili. Temele propagandei pro-ruse în România sunt comune cu cele ale extremei drepte europene, despre care există tot mai numeroase dovezi că este finanțată prin mecanisme subversive de companii controlate de Kremlin. Miza esențială a extremei drepte europene este slăbirea Uniunii Europene, paralizarea NATO și, în cele din urmă, acceptarea politicii agresiv-imperialiste a Federației Ruse. (…) Nu putem lăsa propaganda Moscovei să blocheze orice încercare de echilibru social, politic, economic, orice proiect de dezvoltare a acestei țări, orice discuție rațională, indiferent că este vorba de sănătate, educație, poliție, gazele din Marea Neagră, accesul în Spațiul Schengen, dotarea Armatei Române sau riscurile la adresa cetățenilor români. Mulți oameni din România doresc un stat puternic, profesionist, eficient, iar opțiunile lor justifică analizele critice și soluțiile politice alternative. În același timp, însă, insatisfacția mea sau a oricărui cetățean român în raport cu lipsa de performanță a statului nu poate și nu trebuie să fie confiscată de Kremlin, în beneficiul Rusiei.”
În acel articol, Remus Pricopie făcea apel la un civism responsabil, care să împiedice confiscarea de către Rusia a temelor reale din politică și din societate. În alte articole, începând cu 2022, Remus Pricopie a cerut ca formațiunile politice și politicienii extremiști să fie anchetați de autorități pentru legăturile cu Rusia, fățișe în multe cazuri, și să fie creată o comisie parlamentară de anchetă pentru același fenomen. O asemenea comisie a fost anunțată zilele acestea, dar nu în România, ci în Bulgaria (în condițiile în care în Bulgaria au fost identificate zeci de firme cu personal rusesc implicate în campania lui Călin Georgescu – link). În România, o asemenea comisie nu a fost nicicând creată, iar partidele politice au preferat să nu intre într-o dispută cu AUR, dat fiind modul agresiv și necivilizat în care formația condusă de George Simion folosea orice conflict pentru a se promova. Dar și pentru că, dincolo de sfera activității parlamentare, propaganda ce servea interesele Rusiei se derula prin canale de influență, precum mass-media sau o parte a clerului ortodox, care, anterior, fuseseră folosite și de alte formațiuni politice, în modalități incompatibile cu deontologia profesională (în cazul jurnaliștilor) sau cu angajamentul bisericii de neimplicare politică.
„Poate că ar trebui să vedem mai clar cum a fost posibil ca Moscova să finanțeze la București acțiuni de propagandă politică, să finanțeze foști și actuali politicieni, foști miniștri, jurnaliști, proprietari de posturi mass-media, experți, (foști) profesori universitari. Aș dori să știu dacă Rusia se folosește inclusiv de anumiți preoți, care participă la ședințele unor partide extremiste, cu discurs explicit pro Moscova. Poate că a sosit momentul ca partidele politice serioase să lase luptele de rutină, să lase și sondajele de opinie, multe dintre ele realizate într-o manieră speculativă (adică cu gândul la interesul clientului), ṣi să constituie o comisie parlamentară care să investigheze influențele politice ale Rusiei în România. Parlamentul este, conform Constituției, forumul suprem de dezbatere, într-o societate democratică. În condițiile în care peste tot în Europa se discută aceste teme în mod deschis, cu cărțile pe masă, nu văd de ce noi nu am fi preocupați de acest fenomen malign de distorsionare a vieții politice românești.”, scria Remus Pricopie în articolul „Se topește AUR”, publicat în septembrie 2023.
Se topește AUR-ul: partidul pro-Moscova, huiduit prin țară – Revista Cultura
Un alt fenomen, aparent distinct, a fost semnalat în mai multe articole de Florin Abraham. „Ipoteza unui om politic independent în funcția de Președinte al Republicii în România se impune a fi explorată cu seriozitate”, scria analistul politic în februarie 2023. „Încrederea în partidele politice este la cote reduse pretutindeni în Uniunea Europeană, iar cetățenii speră că independenții nu sunt captivi partidelor politice, ci sunt în măsură să regenereze democrația.”
O ipoteză: un independent la Cotroceni – Revista Cultura
Totodată, mai multe cercetări Inscop Research, publicate de revista Cultura semnalau potențialul de simpatie a partidelor extremiste, cu o pondere de până la o treime din electoratul din România. Cifra părea îngrijorătoare, dar nu de natură să arunce în aer viața politică din România și nici de natură să pericliteze interesele naționale. Era, însă, doar un vârf al icebergului, întrucât pornea de la simpatia pentru oferta politică previzibilă. La acest capitol, AUR, care fusese surpriza alegerilor precedente, și politicieni ca George Simion sau Diana Șoșoacă, lideri exotici și fără vreo experiență de orice natură, demonstrând o ignoranță vizibilă cu ochiul liber, aveau un handicap în a genera și transmite mesaje cu largă adresabilitate. Totuși, alte date Inscop, culese în septembrie 2021, în perioada de vârf a pandemiei și a restricțiilor provocate de aceasta, indicau un potențial enorm pentru un discurs politic religios, naționalist și care să promoveze familia tradițională. Atașamentul față de o asemenea potențială ofertă politică era, în acel sondaj, de aproape 69%. Totuși, situația încă părea ipotetică, dat fiind eșecul Referendumului pentru familie, cu 3 ani în urmă, când sondajele indicau cifre oarecum similare, dar prezența la urne nu a permis validarea acestuia.
Invadarea Ucrainei de către Rusia a mai temperat discursul tradiționalist, precum și capacitatea Moscovei de a-și promova narativele în statele europene. Dar, cum cererea exista, oferta politică avea să vină. Mai multe noi partide s-au înființat pentru a valorifica această nișă, acuzându-se unele pe altele că „se cațără pe publicul suveranist”. Însă rezultatele lor electorale, stimulate și ele de cercurile rusești, au fost într-o cotă previzibilă, dată fiind dificultatea de a propune fețe de oameni care să susțină într-un mod aparent credibil, asemenea soluții nerealiste și care, la orice analiză sau cercetare, se dovedesc stranii și nocive. A fost însă mult mai simplu ca acestea să fie împachetate și servite sub forma unui candidat la prezidențiale. Cu atât mai mult cu cât, probabil strategic, ascensiunea sa a fost ocultată până cu câteva zile înaintea primului tur de scrutin, pentru a nu da publicului posibilitatea analizei mesajelor sale politice și a transforma întregul proces electoral într-o competiție pur emotivă și lipsită de orice raționalitate. Deși problematică în sine, în acest context intervenția Curții Constituționale este de natură să împiedice o asemenea escaladare a emoțiilor în defavoarea informării, cunoașterii și deciziei care trebuie să guverneze atât guvernarea, cât și procesele electorale.
Ascensiunea unui asemenea candidat ar fi fost imposibilă dacă partidele politice nu ar fi avut prezențe comode și slabe în această toamnă. De asemenea, revista Cultura a publicat numeroase articole în ultimele luni, care semnalau calitatea slabă a candidaților desemnați la alegerile prezidențiale și lipsa unor dezbateri reale, pe teme substanțiale, privind modernizarea României. Într-un moment grav, atât în societatea noastră, cât și în lumea globală, partidele au mizat pe inerție, intrând astfel într-un joc ce favoriza interesele Moscovei.
Totuși, ultranaționalismul românesc (ca și cel din alte țări europene), este aparent în defavoarea Rusiei, întrucât, mai devreme sau mai târziu, ar urma ca acesta să ducă inevitabil la conflicte cu Kremlinul. Așadar, care este interesul Rusiei în promovarea unor narative de acest tip? Un răspuns succint este dat de analiza „Rusia acuză neonazismul românesc, pe care tot ea îl alimentează”, publicată în Observator cultural. Autorul articolului, Cezar Manu, pleacă de la un raport al MAE rus, din septembrie 2024, în care propaganda rusească acuză ascensiunea xenofobiei, glorificarea și răspândirea nazismului, a rasismului și intoleranței sociale.
„Raportul diplomației ruse susține că în România «opiniile naționaliste, manifestările de antisemitism și alte tipuri de xenofobie în societate sunt din ce în ce mai susținute», uitând să menționeze că, aproape în totalitate, mișcările de acest gen sunt coordonate de politicieni și lideri de opinie apropiați Moscovei sau simpatizanți ai politicii Kremlinului, promotori ai narațiunilor rusești referitoare la planurile malefice ale Occidentului (…). Raportul cu privire la nazism menționează nominal o serie de astfel de personaje extremiste sau acțiuni întreprinse de acestea, dar trece sub tăcere susținerea fățișă pe care aceste personaje au manifestat-o pentru Rusia sau faptul că promovează narațiunile acesteia.”, scrie Cezar Manu.
Rusia acuză neonazismul românesc, pe care tot ea îl alimentează | Observator Cultural
Nu cu mult timp în urmă, în Ucraina, Rusia a încurajat manifestări pe care ulterior le-a calificat drept fasciste și naziste și pe care le-a folosit pentru a justifica invadarea Ucrainei. Asemenea scheme de acțiune sunt bine cunoscute și deja transparente, dar încă se dovedesc deosebit de eficiente în manipularea unui public slab și foarte slab informat, mai ales în condițiile în care autoritățile și politicienii refuză sau întârzie să ia măsuri de contracarare: directe, prin urmărirea legală a celor vinovați de dezinformări, și indirecte, prin acțiuni care să răspundă nemulțumirilor sociale reale și să combată fenomenele grave din societate: corupția, starea proastă a educației, retardul de dezvoltare a micilor comunități, lipsa ascensoarelor sociale. Între acestea, două puncte nevralgice sunt risipa resursei umane, prin emigrația masivă, și cea a resurselor economice, prin privatizarea funcției publice. Sau, în analiza lui Remus Pricopie, „Nu am fost interesați niciodată să aflăm, într-o manieră serioasă, științifică, de ce au plecat acești oameni. Am făcut și facem presupuneri, folosind uneori argumente politice, sub forma «tăblițelor suedeze» sau a sloganurilor de sorginte nazistă: «ciuma roșie», «ciuma galbenă» etc. Prin urmare, nu știm nici azi care sunt cauzele acestei risipe, cum putem să corectăm și ce ar însemna o relație «modernă» a Patriei Mamă cu diaspora sa. Îi lăsăm pe politicienii extremiști («de rit nou») să alerge pe tot terenul și să recite texte legionaro-naziste, redactate prin fostele redacții Sputnik, prorocind disoluția socială. (…) Am risipit încrederea cetățenilor în Stat și în instituțiile Statului Român, în special prin «privatizarea funcției publice», pe bază de algoritm politic. Distribuirea funcțiilor publice, la nivelul central și local, pe bază de liste de partid a distorsionat semnificația conceptului de «instituție publică», gândită în sensul «serviciului în interes public», în antiteză cu «serviciul în interes de partid sau de grup». Subordonate partidului, instituțiile publice au fost deturnate de la scopul lor inițial și au pierdut din capacitatea de a servi comunitatea”.
Modernizarea României – subiectul care lipsește în campania electorală – Revista Cultura
Existența unor asemenea disfuncții sociale grave – și lipsa de voință a politicienilor de a le adresa direct și de a le rezolva – creează vulnerabilități care sunt instrumentate politic nu în scopul soluționării lor (pentru că soluțiile propuse de așa-zișii suveraniști sunt demagogie pură sau lipsite de orice fundament economic și/sau cognitiv), ci pentru a provoca haos social, conflicte civile și, potențial, eșuarea statelor care sunt astfel atacate.
Responsabilitatea nu poate fi redusă la politicieni și nici la aceștia și la instituțiile pe care le controlează în mod direct. Salubritatea mediilor de informare formale – televiziuni, mass media – și informale – rețele sociale sau vectori religioși – este la fel de necesară, iar fenomene ca încălcarea deontologiei, promovarea fake-news și a manipulărilor, încă tolerate la nivel social, necesită în acest condiții reacții ferme, atât din partea politicienilor, cât și a opiniei publice. Iar buna informare și buna înțelegere trebuie promovate chiar și atunci când mesajul lor este incomod sau neconform unor percepții sau interese acute. Episodul recent este o dovadă clară că semnalele de avertizare, atunci când vin din partea unor cercetători și analiști bine informați și cu o reputație consolidată, nu pot fi ignorate decât cu mari costuri sociale, economice și politice.
- Cum poate arăta pacea în Ucraina și ce a fost în mintea lui Putin când a declanșat războiul? - 6 ianuarie 2025
- Matematica alegerilor prezidențiale: ce candidați vor fi pe listele din 2025? - 31 decembrie 2024
- Mașina rea și narativul mașinii rele - 29 decembrie 2024