- Concert și film – 50 de ani ai albumului KÖLN CONCERT de Keith Jarrett
Istoricul album de pian solo Köln Concert al lui Keith Jarrett a fost înregistrat în 24 ianuarie 1975 la Opera din Köln, grație eforturilor organizatorice depuse de Vera Brandes. Aceasta avea pe atunci 18 ani și era cea mai tânără impresară din Germania. În pofida opoziției părinților ei, ea a reușise să rezerve Opera din Köln pe propriul risc, spre a-l aduce pe Jarrett într-un concert solo în fața a 1400 de fani. Deși premisele reprezentației erau descurajante – pianul era dezacordat, pianistul venea dintr-un turneu epuizant, nu dormise de două nopți, avea dureri de spate etc. – în ultimul moment, Jarrett decide, susținut de Manfred Eicher, producătorul discurilor sale de la casa ECM, să se așeze la pian și să creeze spontan o muzică eliberată de idei preconcepute, ce-și va argumenta prin sine însăși valoarea imperisabilă. Dublul album, cu iconica sa copertă albă, a devenit în jumătatea de secol scursă de atunci, unul dintre reperele majore ale istoriei jazzului: cu peste patru milioane de exemplare epuizate până în prezent, continuă să fie cea mai bine vândută înregistrare de pian solo din toate timpurile.
Pentru a celebra cei 50 de ani ai acestui monument muzical, tânărul promotor de jazz Bogdan Matei, în colaborare cu eminentul jazzolog Paul Tutungiu, vă propun – pentru seara de 22 februarie 2026 – o experiență imersivă în două acte: la ora 18 în Sala Studio din centrul Clujului a Academiei de Muzică G. Dima vom asista la recitalul de pian solo al apreciatului pianist helvet Stefan Rusconi, care va cuprinde muzica de inspirație jarrettiană a albumului său Solace, precum și coloana sonoră concepută de el pentru filmul Köln 75. Această peliculă realizată de regizorul israeliano-american Ido Fluk va fi prezentată – ca act secund al serii dedicate lui Jarrett – la Cinema Arta, începând de la ora 20.
Casa de discuri a lui Keith Jarrett a refuzat utilizarea în film a compozițiilor sale originale, deoarece evenimentele sunt narate cinematografic din perspectiva personajului Vera Brandes; ca atare, Stefan Rusconi e autorul muzicii pentru coloana sonoră a filmului. Rolul Verei Brandes e interpretat de actrița Mala Emde, iar Keith Jarrett e jucat de John Margaro.
Intrarea la concert va fi liberă; biletele pentru reprezentația de la cinema pot fi procurate conform afișului de mai jos. Insolitul eveniment îi va avea ca maeștri de ceremonii pe impresarul bucureștean Bogdan Matei și jazzologul clujean Virgil Mihaiu.
