„Și liniștea are puls” la Teatrul Andrei Mureșanu

Spectacolul „Și liniștea are puls”, după o piesă de Brad Birch, este unul atipic. Spectatorii sunt invitați să se miște permanent printre piesele de decor, urmărind actorii îndeaproape. Este o provocare pentru toți cei implicați, scena fiind aproape inexistentă, actorii și publicul respirând unul lângă altul. Spectatorii vor sta, astfel, în picioare. Durata spectacolului este de maxim 80 de minute, fără pauză. Există și câteva scaune în sală, plasate în așa fel încât să nu încurce spectacolul, dar să ofere șansa unui repaus celor ce obosesc sau doresc să se așeze. Este o transpunere creativă a ritmurilor alienante ale vieții cotidiene, a terorii programului, rutinei, zgomotului permanent și a nevoii de liniște și regăsire.

Regia este semnată de Horia Simu, el însuși un personaj nonconformist, care a parcurs drumul de la sportiv de performanță la actor. apoi la regizor. Oarecum similar, scenograful Romulus Boiciu, nominalizat UNITER, este un artist pasionat de sporturile extreme, de lucrurile și locurile mai puțin obișnuite. Aceeași pasiune pentru inedit este asumată și de coregrafa britanică Sophie Duncan. 

În distribuția spectacolului publicul îi va putea urmări pe: Claudia Ardelean, Costi Apostol, Alexandrina Ioana Costea, Daniel Rizea, Elena Popa, Fatma Mohamed, Mona Codreanu, Camelia Paraschiv, Anca Pitaru si Sergiu Aliuș. La realizarea spectacolului au contribuit regizorul tehnic Lidia Baciu, luministul Bakó Zsigmond, sunetistul Nagy Attila și întreaga echipă tehnică și administrativă a TAM.

Premiera spectacolului: 6 martie 2019, de la ora 19:00, Teatrul „Andrei Mureșanu” – Sala Arta.

Trăim înconjurați de zgomot. Asurzitor, infernal, zgomotul pătrunde în noi până în adâncul ființei. Este prezent în tot ce facem, în tot ce suntem, de la alarma telefonului dimineața până la ultimul gând de dinaintea somnului.” (Horia Suru)

__________________________

Îmi este foarte familiar textul lui Brad Birch, lumea descrisă de el încă îmi este apropiată. Am fost și eu în postura de angajat cu program de la 9 la 18, program ce mi-a format o rutină concisă și plictisitoare. Viața era programată și plină de tabieturi, zi de zi, până în punctul în care mi-a ajuns și am făcut o schimbare radicală în viață. Lucru ce m-a adus acum în punctul acesta, unde pot să transpun pe scenă experiența mea. Avem omul muncitor, mai exact un cuplu corporatist, locuind într-un oraș mare și în aceeași rutină zilnică. Viață numai bună de studiat și de prezentat viitoarelor generații. De aici cred că a și plecat ideea mea pentru decor – un muzeu al omului modern. Trist, închis, camere mici, birouri mici, spații mici unde trebuie să încapă cât mai mulți, pentru eficientizarea producției. Așadar, avem un spațiu ca un acvariu pentru furnici, cunoscute pentru devotamentul lor față de câmpul muncii și pe care le poți observa de jur împrejur. Avem un spațiu în care intri ca la muzeu, unde poți observa viața unui cuplu obișnuit. Poți alege la care parte din viața lui vrei să te uiți sau chiar traseul lui de pe o zi pe alta, de la apartamentul înghesuit, dar cu tot confortul asigurat, până la biroul unde își petrece majoritatea timpului… până în punctul în care…” (Romulus Boicu)

__________________________

Am decis destul de devreme în procesul de creație că spectacolul trebuie să fie cu totul captivant. El oferă publicului oportunitatea de a se mișca liber în spațiu, alegând, în orice moment, pe cine dorește să urmărească, oferindu-i-se astfel un element de preluare a controlului și pentru o potențială retrospectivă în propria-i viață.” (Sophie Duncan)