Bogdan Coşa, O formă de adăpost primară

 

Bogdan Coşa scrie o poezie non-transcendentă. Nu e vorba de transcendenţa goală a modernităţii – în sensul în care o scenă e goală –, fiindcă la el până şi decorul e ras cu totul, până la piatra de temelie a teatrului: „cu o putere mărită a minţii/ să crăpăm siguranţele“, căci „înţelegerea nu poate fi decât/ adeziunea la convenţie“. Nu se vede că e un loc din care au demenajat mitul, zeitatea sau artefactele amintind de acele vârste ale umanităţii consumate în relaţia cu un plan transcendent; e un spaţiu evacuat în aceeaşi măsură în care e şi o sală de aşteptare. Din acest punct de vedere, poezia lui Coşa se dovedeşte perfect simptomatică nu pentru poetica negativă sau nihilistă a modernităţii, nici pentru suflul relaxat-detensionat al postmodernităţii, ci pentru o poetică neutră sau neutrală – o „formă de adăpost primară“ – a unei noi existenţe, de după modernitate şi de după celebrarea, obosită sau euforică, a postumităţii ei. O perspectivă neutrală, un neo-imagism formalizat care foloseşte deducţia pe post de văz, constatarea pe post de auz şi statistica pe post de filozofie. Punctele de unde vin şi spre care se îndreaptă aceste deducţii şi constatări sunt ireperabile. Vocea din poemele lui Coşa (scurte, multe dintre ele, sau dând senzaţia de enunţ laconic-radical, în genul: luat notă de datele problemei) întreabă „ce vine după realitate?“, constată „obiecte puţine/ aer/ lipsurile colaterale“ şi denotă situarea „sub nivel“ („aici/ sub nivel// când ceaţa izbeşte trotuarul/ în noi se transferă neliniştea rozătoarelor“). E o acută degrevare de context, o acumulare de relaţii şi poziţii vagi, de planuri şterse, de blaturi pentru manipularea informului, de spoială în alb peste marile naraţiuni care şi-au înghiţit de mult coada: „am ajuns aici/ pentru că/ cercul/ după ce devine complet/ nu mai permite întoarceri exacte –/ doar înţepătura din interior/ mai ştie punctul iniţial/ ea singură se poate opune/ falsei glisări a amintirilor/ pe principiul rulmentului/ care alege să blocheze comunicarea// oamenii sunt gândiţi după adevăruri tehnice/ care nu suportă context“.

 

Bogdan Coşa, O formă de adăpost primară, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2013