Octav Ungureanu aka SmokingCoolCat
Cum se completează studiile de la Facultatea de Litere, secția Comunicare, și pasiunea pentru banda desenată?
Un autor de benzi desenate lucrează și cu texte, nu doar imagini, și este esențial să știe să scrie corect (lucru tot mai inedit în ziua de azi), apoi trebuie să facă textul să sune bine, să sune autentic, să se pună în pielea personajului și să îi inventeze replici care să i se potrivească. Un autor de benzi desenate trebuie să vorbească în diferite registre prin replicile personajelor sale. Apoi banda desenată înseamnă comunicare vizuală, trebuie să construiești o poveste, ideal și un mesaj, apoi să încerci să îl transmiți cât mai bine, alături de informații și sentimente, către cititor. Și nu în ultimul rând character design-ul, cum arată și cum se comportă personajele, și acesta este un vector în comunicarea autorului cu cititorul. Apoi, un autor și un ilustrator în general deja trebuie să știe cum să se promoveze pe social media, dar și în lumea artei în general, chiar să își contureze un branding personal, nu doar un stil de desen. Aplic multe lucruri învățate în facultate și nu doar ca autor de benzi desenate, dar și în calitate de organizator de evenimente, manager de proiecte și… promotor al benzii desenate. Și peste toate acestea, îmi place și să scriu mici articole despre character design, istoria și evoluția unor personaje, ale unor trenduri etc. Sincer, n-as fi putut să urmez o facultate mai potrivită pentru ceea ce fac decât Comunicare Sociala și Relații Publice, deși atunci când am dat la aceasta facultate habar nu aveam ce o să ajung să fac. Pentru unii Facultatea de Arte a fost cu siguranță mai potrivită, dar pentru mine, dacă as fi făcut Arte, poate doar desenam altfel, însă nu aș fi organizat București ComicsFest sau Kids ComicsFest, poate nu editam RevistaComics, care a publicat peste 200 de autori și alți 200 de copii și nici nu mă pricepeam să coordonez și să promovez celelalte zeci de proiecte în care am fost implicat, de la revista „Harap Alb continuă…” până la „Istorii din ‚89 în benzi desenate” și alte albume colective – inclusiv unul încă secret, în curs de apariție, care va fi cel mai mare album colectiv românesc de bandă desenată publicat până la această oră.
Care a fost parcursul tău de la cititor însetat de BD la mentor pentru tineri creatori și când spun aceasta mă gândesc inclusiv la copii și adolescenți?
A fost un drum foarte natural – m-am ținut de desen din pasiune până a devenit fără să planific un job full time. Devenind tot mai activ și cunoscut în domeniu, am început să fiu invitat la diverse evenimente, întâlniri, prezentări și chiar conferințe. Încet, încet am câștigat experiență și curaj, fiind obligat inclusiv să îmi înfrunt frica de a vorbi în public. Acum mă întâlnesc săptămânal cu vreo 40 de copii, iar în ultimii 2-3 ani nici n-aș putea să estimez cu câte sute de copii am ținut ateliere! Îmi place tot mai mult acest aspect, mai ales că am avut ocazia să îi vad pe unii dintre ei cum evoluează și nu mă refer strict la desen, pentru că oricum nu toți vor ajunge să fie ilustratori sau să lucreze în domeniul graficii, dar îi vad cum sunt mai atenți, se concentrează și duc un desen la bun final. Să lucrezi cu copii de clasa pregătitoare nu e chiar ușor, mai ales că unii încă de la vârsta asta sunt expuși la ecrane, jocuri video etc. și puterea lor de atenție, încă neformată, începe deja să se diminueze, drastic chiar! Dar, dacă un copil reușește să se concentreze pe un desen, să tragă linie cu linie, astfel încât să iasă ce trebuie și să și coloreze complet, atunci această răbdare și atenție se vor vedea și în restul comportamentului. Mă înțeleg bine și cu cei mici, și cu adolescenți și chiar cu studenți, totul este să găsești un limbaj comun.
Care ar fi evoluția sinuoasă sau directă a variatelor generații de creatori de bandă desenată în Romania anilor 1990-2000? Care este situația prezentă?
Mult timp au lipsit editorii de la noi și din păcate autorii nu au știut să se adapteze, să se promoveze, să promoveze ce fac ei și să promoveze și banda desenată în general. S-au raportat tot timpul la alte piețe, mult mai dezvoltate și cu tradiție, unde autorul doar stă cuminte acasă sau în studio și desenează, iar editorii sau chiar impresarii artistici vin și îi dau de lucru, îl promovează etc. La noi, autorul de bandă desenată trebuie să fie și desenator și scenarist și editor și promotor și vânzător și pur și simplu nu are cum să se priceapă la toate, iar unii par să nici nu vor să învețe. Acum lucrurile stau mult mai bine, tot mai multe edituri riscă și publică benzi desenate, iar treaba autorilor este acum să „bombardeze” aceste edituri cu propuneri de proiecte! Dar și aici e altă problemă, mulți văd în „comercial” ceva rău. „Comercial”: ce înseamnă de fapt? Să se vândă, să ajungă la un public cât mai numeros (astfel încât atât editura, cât și autorul să aibă profit și să își permită să mai scoată încă o bandă desenată și încă o bandă desenată), dar nu toți pot inventa proiecte cu priză la public sau au pretenția că editura să le publice proiectele obscure pe care doar ei și doi prieteni le-ar cumpăra și citi. Vrei să lucrezi în domeniul asta, mai întâi trebuie să vii cu proiecte „comerciale”, care să fie cumpărate și citite de public, apoi când deja ai o masă de fani și o piață formată, poți să vii cu ce propuneri de nișă vrei.
Avem speranța de a vedea noi generații de creatori? Cum ajuta Kids Comics Festival în propagarea acestui mod de creație ? Dar celelalte Comics Festivals? Ești inițiatorul unor astfel de evenimente dedicate întâlnirilor cu publicul. Care este pulsul acestor evenimente?
Evenimentele astea s-au născut și ele și au evoluat natural – primul București ComicsFest din 2012 a avut loc într-o galerie foarte mică și au participat o mână de autori și câteva zeci de apropiați, pe când anul ăsta au fost peste 30 de autori participanți, 40 de proiecte în expoziție și câteva sute de vizitatori! Domeniul a crescut și continuă să crească, încet, dar sigur. Acum 7-8 ani, când am intrat într-o clasă de copii și am întrebat dacă citește cineva benzi desenate, primeam unul-două răspunsuri timide sau chiar nici unul. Astăzi ajung în clase unde chiar toți copii citesc benzi desenate, ba chiar sunt destui foarte pasionați, adică au citit mult sau chiar aproape tot din ce apare în limba română. Printre ei, chiar des, sunt și copii care desenează propriile benzi desenate! Tocmai de aceea am simțit că e momentul pentru Kids ComicsFest, unde zeci de copii s-au înghesuit să participe la ateliere și am avut nu mai puțin de 12 copii talentați care au participat la Aleea Micilor Artiști, unde și-au prezentat creațiile – desene, stickere sau chiar reviste întregi de benzi desenate!
Care ar fi mijloacele de încurajare a celei de-a noua arte? Ce ne lipsește în România?
În primul rând, editorii și autorii trebuie să își întoarcă atenția către banda desenată pentru copii! Degeaba faci romane grafice pentru tineri și adulți sau chiar benzi desenate pentru adolescenți dacă nu are cine să le cumpere, în schimb fă benzi desenate pentru copii, „prinde-i” de mici și (unii) vor citi toată viața benzi desenate! Apoi părinții trebuie să înțeleagă că benzile desenate sunt cea mai bună metodă pentru cei mici să învețe să citească aproape singuri și să își formeze obiceiul de a citi, dar și o metodă sănătoasă de divertisment până la urmă, o alternativă foarte bună la telefoanele infestate de tiktok și Skibidi Toilet! Cultura benzii desenate lipsește din păcate din România pentru că mai mereu a fost un produs cultural de nișă sau când a fost de larg consum era doar uninstrument de propagandă… Această cultură însă crește de la an la an, cu fiecare nou album romanesc de bandă desenată publicat, cu fiecare eveniment, expoziție sau atelier organizate.
În loc de concluzii?
Nu doar că prin benzi desenate cei mici pot învăța mai repede și mai ușor să citească, dar cititori de toate vârstele pot învăța informații noi. Aș da că exemplu aici două proiecte de bandă desenată istorică, la care am lucrat recent. Unul este „Istorii pontice în benzi desenate: Tomis”, unde am avut ocazia să aflu detalii interesante din istoria Dobrogei, un album de benzi desenate coordonat de Muzeul de Arheologie și Istorie Constanța. Și al doilea proiect, „Imagini din trecut. Holocaustul în Romania”, care aduce în atenția publicului momente întunecate din istoria nu atât de îndepărtată a României, cu scenarii bazate pe documente ale vremii și mărturii ale supraviețuitorilor – un proiect coordonat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România. Pe modelul ăsta sunt de părere că orice muzeu din Romania ar trebui să aibă câte un astfel de album de benzi desenate care să ofere publicului informații relevante pe scurt și într-un mod prietenos sub formă de benzi desenate.

imagine: Facebook, contul personal Smoking Cool Cat
Articol din ediția CULTURA 644
2024 | Cultura nr. 644
ARTA | POLITICA | SOCIETATEA
la începutul epocii AI
continuarea articolului:
- Portret de artist: Aurora Király - 23 decembrie 2024
- Despre artă stradală, graffiti și muralism (I) - 19 decembrie 2024
- A noua artă: banda desenată - 16 decembrie 2024