Aurora Király (n. 1970, Brăila) lucrează cu fotografia și instalația într-o varietate de medii, la intersecția fotografiei cu arta textilă, desenul sau instalațiile. Lucrările ei se află în colecții instituționale de artă precum Muzeul Național de Artă Contemporană București, Colecția de Artă Contemporană – Parlamentul European și în colecții private. Rezidențele artistice care i-au oferit în anii din urmă timp de cercetare și creație sunt cele la: Villa Empain – Fundația Boghossian, Bruxelles (2022) și Kunsthalle Mulhouse (2024).

Lucrările sale explorează modul în care mintea înregistrează, retrăiește, își amintește. Aurora Király este interesată în special de explorarea teoriilor feministe în legătură cu crearea identității și statutul femeilor în societate. Lucrările sale se referă la conexiunile complexe dintre evenimente, sfera publică și cea privată a experienței.
În anii 1990 și 2000, proiectele sale au explorat capacitatea fotografiei de a înregistra cotidianul, prin combinarea fragmentelor autoreferențiale cu aspectele documentare ale vieții de zi cu zi (de exemplu, seria Melancholia, 1997-1999). Imaginile autoreflexive au oferit un punct de plecare interesant pentru alte instalații care au inclus colaje (Viewfinder 2014-2016 și Viewfinder Mock-ups, 2016-în curs), text (News Convertor, 2016), textile (Soft drawings, 2020) și chiar pictură (Heröines, 2013-2020). Are o preocupare constantă de a examina istoria artei, urmărind creația femeilor artiste din diferite perioade istorice.

Între 2001 – 2009 Aurora Király a condus unul dintre cele mai semnificative spații de artă fotografică din România, Galeria Nouă, iar din 2007 predă la departamentul de Fotografie și Imagine Dinamică, din cadrul Universității Naționale de Arte București. Ambele roluri au alimentat procesul său artistic axat pe memorie și procesul de fotografiere, susținându-și activ colegii și lucrătorii culturali din scena emergentă a artei fotografice din România prin expoziții, publicații și intervenții artistice.
Testimonial al artistei

Încercând să reflectez la activitatea mea artistică, îmi dau seama că în ultimii ani îmi pun periodic întrebarea ce mă interesează, ce vreau să transmit și că îmi place să urmăresc procesul prin care o idee se transformă într-un proiect, într-o lucrare. În viziunea mea procesul artistic se aseamănă foarte mult cu viața – cu perioade în care lucrurile se accelerează, cu straturi și sensuri care se suprapun, cu pauze, cu blocaje.
Cotidianul este, de altfel, una dintre marile mele surse de inspirație. Deseori activitatea mea zilnică (cu toate straturile ei – spațiul domestic, școala, proiectele), discuțiile cu familia și colegii pot să se traducă într-o serie de lucrări.
Un alt nucleu hrănitor este pentru mine istoria artei și creația artistelor din diferite epoci. Este fascinant să vezi câte nume au rămas pentru multă vreme în fundal, fără să primească atenția cuvenită sau să fie luate în serios.
Fotografia este nu doar un mediu pe care îl folosesc, ci și un procedeu la care reflectez: asupra previzualizării și încadrării imaginii, asupra evoluției aparatelor de fotografiat, ș.a.
Interesul pentru fotografie l-am translatat și în alte medii, cum ar fi desenul, asamblajul, materialul textil.
Legat de valențele mele manageriale și formarea făcută în acest sens, cred că mi-a fost de mare ajutor de-a lungul timpului. Începând din 2001 când am pornit proiectul Galeria Nouă și până în prezent. Era valabil și atunci, este valabil și acu: dacă scena de artă nu are încă structurile necesare pentru expunere și promovare a artiștilor, aceștia trebuie să-și inventeze contextul și să clădească în jurul lor aceste platforme, la scară mai mică sau mai mare.
Asta am făcut și eu cu Galeria Nouă, pentru că la acea vreme erau extrem de puține posibilități de expunere a artei contemporane/fotografiei.
Momentan accentul este pus pe proiectele personale, pe care le dezvolt și în funcție de invitațiile pe care le am, de rezidențe și de interesul personal pentru anumite teme.
Cred că interacțiunea cu tânăra generație în cadrul la Departamentul de Fotografie și Imagine Dinamică de la Universitatea Națională de Arte București îmi arată că este importantă capacitatea de adaptare a fiecăruia la posibilitățile lumii contemporane, prin generarea de soluții (evenimente, spații, platforme) care să facă arta și proiectele creative vizibile și accesibile celor care doresc să se asocieze cu ele și să le susțină. Adică să ieși din atelier și din bula ta (reală sau virtuală) pentru a colabora, a cunoaște oameni și a pune idei în practică.
Momentan fac pregătirile pentru prezentarea seriei de lucrări „Viewfinder” în secțiunea Voices, curatoriată de Sonia Voss la Paris Photo, cu Galeria Anca Poterașu. Este un eveniment major pentru fotografia internațională și contează enorm și tipul de display. De aceste detalii mă ocup acum.
În paralel, îmi continui temele care mă interesează – despre mediul și procesul fotografiei, despre femei și corp în societatea actuală, despre artiste din istoria artei – abordându-le în diferite medii. Mi se pare provocator saltul de la un mediu la altul, e ca un fel de gimnastică care îmi structurează anumite idei și planuri de lucru.

Articol din ediția CULTURA 644
2024 | Cultura nr. 644
ARTA | POLITICA | SOCIETATEA
la începutul epocii AI
- Portret de artist: Aurora Király - 23 decembrie 2024
- Despre artă stradală, graffiti și muralism (I) - 19 decembrie 2024
- A noua artă: banda desenată - 16 decembrie 2024