Hai să-ţi mai fac una uşoară!

Un articol de DAN UNGUREANU

 

„Guvernatorul BNR a atras atenţia, joi, că nivelul redus al cunoştinţelor economice şi financiare a avut un rol important în criza globală.
Populaţia trebuie să cunoască noţiuni economico-financiare pentru a face faţă complexităţii produselor financiare, este apelul făcut de Mugur Isărescu.
«Cele mai recente evaluări şi analize ale Comisiei Europene subliniază rolul pe care nivelul scăzut al cunoştinţelor economice şi financiare l-a avut în amplificarea impactului crizei globale. Cu toate că Uniunea Europeană acordă o atenţie sporită educaţiei financiare în ultimii ani, multe state europene încă nu răspund adecvat la această problemă, iar populaţia nu deţine încă suficiente cunoştinţe care s-o ajute să înţeleagă serviciile şi produsele financiare pentru a lua deciziile corecte», a declarat Mugur Isărescu, la conferinţa internaţională Educaţia financiară: investiţie în viitorul societăţii.“ (ştire din ziare, martie 2014)

Nu aş fi scris niciodată despre Mugur Isărescu dacă n-aş fi citit ultima lui declaraţie, răsfoind presa.
Ca şi Bernie Madoff, are o faţă relativ relaxată şi distinsă, care inspiră încredere. Ca şi Bernie Madoff, n-are nevoie să vorbească publicului: deciziile lui, hrănite cu mii de date economice interne şi externe, sunt bazate pe cunoştinţe sofisticate de politică monetară. Şi sunt greu de explicat publicului.
Ca guvernator al Băncii Naţionale, a privit impasibil, senin şi imperturbabil la un număr imens de falimente frauduloase de bănci – Bancorex, Banca Internaţională a Religiilor, Bankcoop. E direct răspunzător pentru bula imobiliară din România – între 2006 şi 2008, preţurile locuinţelor s-au dublat, şi apoi s-au înjumătăţit – fără ca nimeni să fie făcut răspunzător, fără ca nici un bancher să dea vreo explicaţie.
Schemele Ponzi
E foarte simplu să dai vina pe populaţie. La fel a făcut guvernul şi cu marea escrocherie Caritas. Schemele Ponzi sunt un gen de escrocherie bine cunoscut – bine cunoscut poliţiştilor. Ele nu pot exista fără sprijinul poliţiei, al statului şi al serviciilor de informaţii. Escrocheria Caritas a fost o schemă Ponzi clasică. Publicul larg nu e obligat să ştie ce e aceea o schemă Ponzi. Poliţia şi serviciile de informaţie sunt. Dacă o imensă schemă Ponzi se instalează într-o ţară, doar guvernul e răspunzător.
„Dacă cineva depune bani la Caritas, el e singurul răspunzător“, a zis guvernul. Schema a durat doi ani, între 1992-1994, şi a fost, probabil, unul din motivele prăbuşirii guvernului social-democrat la alegerile din 1996.
Dacă schemele piramidale n-ar fi fost întreţinute cu permisiunea guvernului, cu ştiinţa şi încurajarea guvernului, exemplul României ar fi servit ca avertisment Albaniei. În Albania, schemele piramidale au înflorit între 1995 şi 1997; în ianuarie 1997, ele s-au prăbuşit, târând cu ele şi guvernul albanez. Dar guvernul albanez permisese cu bună ştiinţă aceste scheme, ignorând avertismentul recent al României.
Populaţia e de vină
„Populaţia trebuie să cunoască noţiuni (sic) economico-financiare pentru a face faţă complexităţii produselor financiare“ – zice Mugur Isărescu, senin şi pleonastic.
Ba nu trebuie să cunoască nimic. Sub oblăduirea lui Mugur Isărescu au dat faliment, în România, Bancorex, Banca Internaţională a Religiilor, Creditbank, Columna Bank, Bankcoop şi altele mai mărunte – toate sub atenta supraveghere a Băncii Naţionale, a Ministerului de Finanţe şi a Curţii de Conturi. Băncile nu sunt tarabe cu roşii. Creditele nu sunt spanac, încât cumpărătorul să-şi dea seama după culoare (cam gălbuie) şi tonus (veşted) că marfa e proastă. Depozitele la fel. Fondurile de investiţii – FNI-ul – la fel. Populaţia nu trebuie să aibă nici un fel de noţiuni economico-financiare. E răspunderea Curţii de Conturi, a Ministerului de Finanţe şi a Autorităţilor Naţionale pentru Supravegherea… să supravegheze bonitatea băncilor şi fondurilor de investiţii.
Legea creditelor pentru locuinţe a declanşat, începând din 2003, bula imobiliară care s-a spart în 2008. Legea creditelor venea împreună cu norma BNR 16-18/12/2003, care inaugura o perioadă de „credite doar cu buletinul“.
„Populaţia trebuie să aibă noţiuni economico-financiare pentru a face faţă complexităţii produselor financiare“ e un avertisment mascat. Din limbaj economico-financiar, tradus în româna vorbită, fraza înseamnă „nu vă aşteptaţi la nici un fel de control şi supraveghere a sistemului financiar-bancar din partea noastră. Dacă nu v-aţi dezmeticit după Caritas, douăzeci de falimente de bănci, FNI şi bula imobiliară, şi nu v-aţi dat seama că sunteţi pe cont propriu, chiar sunteţi tâm… chiar vă meritaţi soarta“.
În vara lui 2005, Mugur Isărescu declara că „vom tampona frâna la creditare“ – metaforic – „vom încetini ritmul de creditare“. S-a întâmplat exact invers; abia din acel moment creditarea a început în forţă. Într-un an, preţul mediu al unui apartament de două camere a crescut de la 40.000 de euro la 60.000 de euro – cu 50% pe an. După care, în 2006, din ianuarie până în decembrie, preţul aceluiaşi apartament creşte iarăşi cu peste 50% – fără ca economia să fi progresat în vreun fel. În şase luni, între iunie 2006 şi decembrie 2006, preţurile apartamentelor au crescut cu 30%, fără ca Banca Naţională să supravegheze, în nici un fel, înmulţirea creditelor. Ca să pună gaz pe foc, Regulamentul BNR din 12 martie 2007 elimină gradul maxim de îndatorare – cu alte cuvinte, o persoană putea lua un credit oricât de mare, chiar egal cu veniturile sale lunare.
Preţul unui apartament se dublează între 2002-2004 de la 15 la 30 de mii, se mai dublează între 2004-2006, de la 30 la 60 de mii, se mai dublează între 2006–2008, de la 60 la 120 de mii de euro, timp de şase ani, o creştere geometrică, fără ca Mugur Isărescu să aibă insomnii. În acelaşi timp, ianuarie 2002–ianuarie 2008, salariul mediu creşte de 3,3 ori, de la 360 RON la 1.200 RON.
Pe scurt: salariile cresc de 3,3 ori, preţul locuinţelor creşte de 8 ori, fără ca cineva să observe disparitatea.
Hai să-ţi mai fac una uşoară!
Cetăţean de rând fiind, nu am răspunderea să ştiu ce anume e o schemă Ponzi. E treaba poliţiei. În calitate de cetăţean de rând, nu vreau să auditez bănci sau fonduri de investiţii. Nu la mine acasă vin date despre totalul creditelor imobiliare de pe piaţă, gradul de îndatorare al populaţiei, inflaţie şi masa monetară în circulaţie. Nu vreau să citesc ceea ce scrie cu litere mărunte pe douăzeci şi patru de pagini în contractul meu de creditare. E treaba Protecţiei Consumatorilor, a diverselor agenţii de supraveghere a băncilor, şi aşa mai departe.
În plin balon imobiliar, Banca Naţională emite, cu semnătura şi din iniţiativa guvernatorului său, Mugur Isărescu, un regulament care elimină ultimele limite de prudenţialitate bancară, în 12 martie 2007: se elimină, prin acest regulament, limita maximă de îndatorare. Preţul apartamentelor creşte încă, de la 74 000 la 115 000 de euro, între martie 2007 şi februarie 2008. E o creştere de 33 % pe an. După alţi cinci ani de creştere echivalentă.
(Acesta e şi motivul pentru care prudenţialitate, în limba bancherilor, nu se spune cu acelaşi cuvânt din limba română, prudenţă. Prudenţă înseamnă să fii cu mâna pe portofel, în tramvai. Prudenţialitate înseamnă să încurajezi cetăţenii să ia oricâte credite, în neştire).
Ar fi îngrozitor dacă cetăţenii de rând ar dobândi cunoştinţe financiare, fiindcă ar descoperi câteva legături de cauzalitate între măsurile Băncii Naţionale şi falimentele bancare, prăbuşirile Caritas şi FNI, spargerea bulei imobiliare.
ţeparii cu alba-neagra îşi dojenesc părinteşte clienţii: bă, vezi dacă n-ai căscat ochii, hai să-ţi mai fac una uşoară! Mugur Isărescu ne spune mai aluziv: ai luat ţeapă cu Caritasul? Cu Bancorexul? Cu FNI-ul? Cu imobiliarele? Mai învaţă ceva noţiuni economico-financiare şi hai să-ţi mai fac una uşoară.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper