Fără proiect

Sunt intrebat uneori despre viitorul României in calitatea mea de sociolog sau politician, dar viitorul este un lucru despre care se poate vorbi doar cu dificultate. Viitorul este greu de abordat pentru ca el nu exista in proiectele noastre de societate. Nu este nici bun, nici rau. Pur si simplu, nu exista! Daca se va indeplini un proiect sau altul putem vorbi doar atunci când exista o proiectie asupra viitorului. Dar cum sa evaluezi ceva care nu exista? Ceva care nu este in minte, nici pe planseta si nici in mapele politicienilor. Absolventii de liceu sau facultate se gândesc cum sa plece in lumea larga, politicienii isi trimit copiii in strainatate, oamenii de afaceri isi trimit la München sau la Viena nevestele si copiii. Pentru cei mai multi dintre tineri România este o gara de unde astepti sa te ia rapidul sau acceleratul. O gara cu mirosuri pestilentiale, o gara unde trebuie sa stai doar pentru ca trenurile la noi intârzie mereu. De ce vor tinerii sa plece nu e greu de inteles, e simplu: nu avem un proiect de viitor la care sa-i facem partasi, pe care sa-l lasam mostenire.
De ce nu avem un proiect de societate? Simplu, avem o istorie a lipsei de proiect. Sa ne amintim: Regulamente organice, Constitutie belgiana, domni straini pâna in deceniul cinci din secolul XX, apoi proiect de comunism sovietic. Din 1990 incoace proiecte facute de FMI, Banca Mondiala si apoi Acquis comunitar si program de aderare la proiectul Europei sociale. Noi unde suntem in aceasta istorie moderna a României? Unde este proiectul românesc? Ne chinuim sa absorbim câteva procente dintr-un proiect de dezvoltare finantat de UE, dar nu avem un proiect al viitorului.
O explicatie sociologica: individualismul, lipsa de organ pentru interesul comun. Politica ar trebui sa insemne politici de gestiune a intereselor care ne unesc. De aceea, cred tot mai mult ca politica este necesara ca aerul pentru o societate. Dar cred ca politica noastra inca nu s-a desprins de nevoile fundamentale, cele de la baza piramidei lui Maslow. Nu a ajuns la nevoile superioare, mai ales cele privind stima de sine. Politica noastra se va schimba atunci când vom intelege ca lipsa de organ pentru interesul de grup ne conserva saracia si ramânerea in urma. Dar am sentimentul ca facem pasi inapoi cu politica de astazi, asa ca m-am saturat sa mai fac planuri, sa mai vorbesc si chiar sa critic.
Nu ne punem intrebari legate de viitor, politica noastra este doar o politica de scandal, de lupta pentru dominarea celorlalti si impartirea resurselor colective. Scandalul este singura tema de spectacol politic. Politicienii aduna case si se afunda in scandalurile cu rubedenii. Toti asteapta ca electoratul sa se oripileze de scandalurile familiei adversarului sau politic, dar acestea, in campanie, nu conteaza prea mult. Opinia publica s-a desensibilizat din cauza expunerii repetate la scandal, cu sau fara rost. Imaginea politicienilor este erodata, iar a institutiilor politice si administrative este la pamânt. Oamenii nu mai au nici o speranta in contributia politicianului ca om, pe post de constiinta sau minte responsabila. In fond, cei mai multi oameni stiu ca daca ar fi in locul politicianului X ar face aproape la fel: s-ar gând la rubedenii, la acumularea de case si alte acareturi. La noi, umbrele din biografia de politician fac parte dintr-o ceata in care este invelit orice lucru din spatiul public mioritic. Presa nu se simte responsabila in a aduce dovezi irefutabile in scandaluri, in consecinta politicianul nu se simte obligat sa raspunda serios si documentat, iar opinia publica, de regula indiferenta, uita foarte repede. Matusa lui Adrian Nastase, soacra lui Mircea Geoana, baiatul lui Pacurariu, fetele sau fratele presedintelui Basescu, socrul lui Victor Ponta sunt personaje aproape mitologice pentru ca par a fi constructii cu rol de campanie sau productii conjuncturale.

Putin documentate, scandalurile mor repede si nici institutiile nu fac niciun efort pentru a cauta adevarul sau macar un adevar cât de cât bazat pe fapte. De aici, simularea generalizata in ritualul tuturor scandalurilor publice. Conducatorul unei cruciade recente se intretinea seara cordial, la un pahar, cu presupusa victima, iar unii „cu brand“ anti-Basescu suna la Controceni, din când in când, pentru a vedea daca nu au dat prea tare in seful statului la televizor. Publicul a mirosit mascarada si cred ca se multumeste sa injure din coltul gurii. A ajuns sa nu mai creada pe nimeni si prin asta, imi pare, actuala generatie politica si-a atins unul dintre scopuri: nu conteaza cine a fost comunist, securist, delator, hot, disident sau victima, este bine sa nu avem criterii, sa hotarasca doar potentialul media si resursele relationale.
Aici in Balcani, functionarul si familia lui sunt proprietarii functiei respective, uneori functia respectiva a fost cumparata pe patru ani, este o investitie pe care vrea s-o recupereze cât se poate de repede. In general, doar interesele directe si campaniile electorale produc scandaluri si investigatii puternice in România, in rest… mocirla, o mlastina care inghite totul. Se anima moralitatea doar când apare lupta pentru scaune.
Exista insa si o cauza structurala, un fel de hiba istorica. România nu a avut si nu are nici acum un proiect. Noi nu ne propunem sa ajungem undeva, nu programam mijloace, nu facem un plan. Traim pur si simplu, iar competitia politica se da in jurul resurselor statului. Un individualism atroce ne impinge la acest tip de comportament rapace. Cred ca am facut prea multe secole naveta intre padure si bordei si nu avem sentimentul istoriei, al duratei. Suntem in stare sa furam lumânarea de la capatâiul mortului, sa ne furam chiar si caciula pentru a nu ne pierde dexteritatea. In politica, singura regula este sa te opui unui posibil succes al celuilalt, totul este electoralism vulgar si demagogie. Când apare cineva si vrea sa duca lucrurile inainte este repede izolat de ceilalti si invins.
In România comunitatea si societatea sunt abstractii. Concretete si identitate au doar familia, clanul, gasca. Un stadiu premodern de dezvoltare sociala generat de un continuu mimetism si adoptarea formelor fara fond. Viitorul este ca un tren pe care-l asteptam sa vina fara sa avem bilet, fara sa verificam daca trenul acela nu s-a anulat cumva. Asteptând, spargem seminte de floarea soarelui si le scuipam smechereste din coltul gurii, injurându-i pe nesimtitii de impiegati. Daca ne-am uita mai bine am vedea ca unii au furat de mult sinele si conductorii de cupru si au vândut totul la fier vechi.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper