Mihaela Buruiană Pe cine iubești mai mult? Proză scurtă Editura Nemira, seria n‘autor
Iubirea și singurătatea, copilăria și bătrânețea, însingurarea urbană și reminiscențele societății patriarhale, marginalizarea și regăsirea empatiei. Între traume și speranțe nu sunt decât alegerile, deciziile cotidianului, răspunsul necesar al fiecărui personaj în fața labirintului de opțiuni.
Volum nominalizat de Emanuela Ilie:
„Pe de o parte, un braț al compasului narativ este bine înfipt în actualitatea noastră socio-politică, mentalitară etc. lesne recognoscibilă, pe care privirea scrutătoare a prozatoarei știe să o „taie” în decupaje menite a reliefa banalitatea răului de lângă noi, indiferent de natura și formele lui de exercitare: gesturi abia înăbușite, replici negândite, porniri fiziologice neţinute în frâu ș.a.m.d. Pe de altă parte, celălalt braț survolează, cu mișcări de rotaţie precise și bine executate, solul tematic – cum îl știm, încărcat de toxine de tot felul ori de-a dreptul mlăștinos – al comunismului târziu, filtrat însă de regulă prin experiențele directe ale unor personaje copii, a căror inocență este serios amenințată de neînțelegerea reacțiilor contondente ale celorlalți, când nu este iremediabil rănită de descoperirea unor forme stranii de întuneric, în sine ori în afară.”
<<
Andreea era dură încă de mică. Pe ea n-am văzut-o niciodată plângând. De cele mai multe ori, se închidea în camera ei ca într-un sanctuar. Părea că e în altă lume decât mine, iar noi două ne întâlneam doar accidental. Îmi doream să mă lase și pe mine acolo. Visam că facem echipă – ea, șerif, eu, ajutorul ei – împotriva bandiților. În schimb, îmi trântea mereu ușa în nas, iar eu mă simțeam ca un ciulin rostogolit pe drumul prăfuit, înaintea confruntării. Uneori, o vedeam plimbându-se prin fața blocului cu prietenele ei sau cu vreun băiat. Se făcea că nici nu mă cunoaște și parcă dinadins râdea mai tare, arăta mai fericită. Câte unul observa că mă uit lung după ei și o întreba cine sunt. „Grasa aia? Habar n-am!” zicea ea și trecea mai departe.
Trag iar de cămașă. Pe fundalul monologului ei, îmi dau seama că nu ajută să rememorez toate astea. Și totuși, așa fac de fiecare dată când ne vedem. Simpla ei prezență o trezește în mine pe Cătălina aia „mică și proastă”, care se teme că îi va cădea iar victimă. Adultul de azi încearcă să ignore copilul de atunci și, până la urmă, ajung o ființă cu mai multe capete: unul care se teme și se ascunde, altul care vrea să muște și să se apere, un al treilea care își dorește o îmbrățișare ca între surori iubitoare, un al patrulea care încearcă să zâmbească grațios în public. Nici nu-i de mirare că îmi vine și să țip, și să plâng. Mi-or fi luat-o hormonii razna.
– … și those fucking morons habar n-au ce înseamnă buget. Se trezesc cu două zile înainte de deadline că n-au trimis…
Andreea continuă să vorbească, nici măcar nu observă că n-o ascult, că mă preocupă ceva.
>>
„În general, mă interesează teme ca identitatea, memoria, relațiile interumane, rolul și imaginea femeii în context urban și rural etc.” (Mihaela Buruiană)
Revista Cultura realizează un catalog anual al celor mai importante momente care definesc tendințele în arta și gândirea românească. Pentru acestă primă ediție, selecția s-a bazat pe nominalizări făcute de critici și jurnaliști culturali și pe opțiunile redacției.
Sursele imaginilor și fragmentelor de text folosite aparțin autorilor, organizatorilor și distribuitorilor.