Mihai Mateiu În creștere Proză scurtă Editura Trei
Povestiri despre adolescență, cu toate descoperirile, revoltele și temerile ei. Chefuri de apartament, balade rock, primele iubiri naive.
Volum nominalizat de Victor Cobuz:
„Cele patru texte care alcătuiesc cartea, au în centrul lor personaje adolescenți, adesea îndrăgostiți, aflați fiecare într-o căutare surprinsă de autor cu nostalgie și cu un strop de candoare. Ca și în prima carte, Mihai Mateiu reușește să redea foarte bine viața interioară specifică vârstei protagoniștilor săi, deși nu are foarte mult spațiu de manevră. Mai mult decât atât, protagoniștii își descoperă puterea printr-un soi sensibilitate masculină pe care ne-am dori să o vedem mai mult ilustrată în literatură, în contrapartida machismului atotprezent.”
<<
– Uite-l!
E un lac mic, cu stuf pe margini, în mijlocul unei întinderi de porumb. Se vede și-o casă pe partea cealaltă, nu departe. Ca să ajungem la mal, trecem prin porumb. Frunzele sunt tăioase, ca hârtia. De aproape, tăul nu mai pare atât de mic. Apa e curată, de-un verde adânc. Potop de broaște care se aruncă în ea. Găsim un loc deschis pe mal, unde-au mai pescuit oameni – și-au lăsat, înfipte în noroi, crăcanele de lemn.
Pregătesc febril undițele. La fel ca în copilărie, pe malul Mureșului, grăbit să-ncep concursul cu frate-meu. Minute întregi în care nu mă gândesc la boală și moarte, la Flavia și Manuela. Băieții au pus pe jos o pătură și aduc de undeva crengi uscate.
Culeg și câțiva știuleți de porumb, să prăjim. Apoi stăm toți și ne uităm la vârfurile undițelor. Trec două libelule încârligate, broaștele fac scandal.
Am mai fost aici la scăldat, în verile trecute. Îmi amintesc cum încercam să pipăi trupul Manuelei pe sub apă, fără să ne vadă ceilalți. Dorința aia turbată, sufocantă. Și e ciudat că amintirea asta nu mai trezește nimic în mine. Sunt mort. Scot din când în când undițele, verific momeala, le arunc înapoi. Nicio mișcare.
Luna e aproape plină, stelele apar rând pe rând. Dan aprinde focul, suflă în el. Ne strângem împrejur – fascinația aia, dincolo de noi. Vorbim, mai mult ei. Eu m-am întors în capul meu, la lucruri care nu se pot spune. Când nu vorbește nimeni, se-aud sunete – micile trosnete și șuierături ale focului, broaștele din stuf, foșnetele porumbului străbătut de animale. Astea-mi ridică părul pe ceafă. Mă aștept să ne-nconjoare, să se năpustească. Deschid briceagul și încep să ascut aiurea un retevei.
>>
Premii și nominalizări: Nominalizare la Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași”
Revista Cultura realizează un catalog anual al celor mai importante momente care definesc tendințele în arta și gândirea românească. Pentru acestă primă ediție, selecția s-a bazat pe nominalizări făcute de critici și jurnaliști culturali și pe opțiunile redacției.
Sursele imaginilor și fragmentelor de text folosite aparțin autorilor, organizatorilor și distribuitorilor.