Un erou intelectual: Gr. T. Popa (II)

Gr. T. Popa este un exponent al „spiritului critic in cultura româneasca“ – magistral definit de G. Ibraileanu in eseul sau cu acest titlu devenit clasic. Clasic si, in treacat fie zis, de o actualitate, de o prospetime a ideilor si stilului frapante la o noua lectura, asa cum remarca si Nicolae Manolescu in nu demult aparuta sa „Istorie critica a literaturii române“: „…atât «Istoria civilizatiei» a lui Lovinescu, cât si studiile lui Zeletin, Motru si ale celorlalti, par, pe lânga «Spiritul critic», lovite de somnolenta ideatica si stilistica“. Or, chiar daca nu cu aceeasi forta si influenta la scara nationala si in alte spatii locuite de români, iar, pâna la un punct, fireste, nici cu aceeasi ideologie, „Insemnari iesene“, fondata de Gr. T. Popa, Mihail Sadoveanu si George Topirceanu, se voia si era o publicatie ce continua, in fond, spiritul faimoasei „Viata Româneasca“, condusa autoritar de G. Ibraileanu timp de 27 de ani si apoi, o vreme, tot in perioada ieseana, care e si cea mai fecunda, cea mai glorioasa, de Mihail Ralea si G. Calinescu. Altfel spus, revista celor trei s-a situat ferm sub semnul criticismului. Publicistica lui Gr. T. Popa, el fiind si cel mai laborios si mai prezent in paginile revistei, inclusiv sub pseudonime, precum insusi Ibraileanu la „Viata Româneasca“, ilustreaza o admirabila continuitate in spirit. Desigur, intr-un nou context, si anume intr-o epoca dramatica, de mari prabusiri, de recrudescenta a extremismelor devastatoare, la mijlocul si la finele anilor ’30, când istoria si lumea isi iesisera cu totul din matca. Gr. T. Popa nu critica indivizi si nici macar opere. El abordeaza probleme, analizeaza si critica mentalitati, moravuri, inertii, lasitati, grave carente de caracter si, mai ales, racile ale societatii românesti din timpul sau si dintotdeauna, dar si ale celei europene. Are dreptate editorul acestor surprinzatoare, prin actualitatea lor, „Scrieri“, Alexandru Dobrescu, sa se minuneze in prefata cu care le insoteste: „Daca n-am avea dovada propriei sale existente, incheiate tragic tocmai datorita practicarii neabatute a unei asemenea intransigente, ne-ar fi greu, probabil, sa admitem ca un astfel de om a trait aievea. Gr. T. Popa a avut taria launtrica de a spune mereu adevarul, de a-si respecta convingerile pâna si atunci când isi periclita libertatea sau chiar viata“. Nu se nasc decât foarte rar pe aici, pe la noi, oameni cu o asemenea verticalitate si tarie de caracter, care sa nu abdice nici o clipa de la convingerile proprii si sa moara pentru o idee. Fie ea si gresita. Când se mai iveste câte unul, el sfârseste ca Gr. T. Popa sau, mai rau, ciuruit de gloante la tarus ori la zidul de lânga un WC de racani…
In portretul pe care i-l creioneaza lui Gr. T. Popa, introdus de editor in „Anexele“ volumului, C. D. Zeletin face aceasta apreciere generala demna de retinut: „Insusirea esentiala a moldovenilor sta in aceea ca traiesc idei, le iau in serios, le impun in for si le apara in arena. Ibraileanu socotea criticismul in cultura româneasca o insusire eminamente moldoveneasca. E o inclinare ancestrala a sufletului, probabil mostenita de la dacii liberi, deci nesupusi de puterea straina, inclinare peste care s-a suprapus modularea etica proprie firii slave…“.
In chiar primul numar al „Insemnarilor iesene“ (1 ianuarie 1936), scriind despre „civilizatie si cultura“ si despre „contradictiile lumii actuale“, Gr. T. Popa atragea atentia ca Europa se afla atunci „in stadiul de civilizatie a-culturala, deci in momentul dezvoltarii unei mari si indelungi crize“, ceea ce s-a dovedit a fi un diagnostic precis. Marele om a vazut cum nu se poate mai bine. La români, el deplânge una dintre cele mai pagubitoare trasaturi de comportament, in fond de caracter, si anume „lipsa de seriozitate“. Neseriozitatea, observa analistul, constituie „cel mai mare rau dintre defecte din alcatuirea noastra particulara“. Gr. T. Popa are nostalgia acelei seriozitati ce „vrea sa insemne temeinicie, persistenta“, si nicidecum un mod de a trai posac, de a fi lipsit de umorul adesea vindecator. Neseriozitatea inseamna, in opinia lui, lipsa de temeinicie si de consecventa. Exista prosti seriosi si inteligenti neseriosi. Din pacate – observa Gr. T. Popa – „unii oameni neseriosi sunt in acelasi timp si prosti“, dar, in ce ne priveste, cea mai raspândita si mai nociva e neseriozitatea si a celor prosti, si a celor inteligenti. Iar acesta este, in opinia sa, unul dintre flagelurile ce afecteaza societatea româneasca si ii impiedica progresul. Atunci si acum. Peste timp, contemporanul nostru, Octavian Paler, era tot atât de intransigent ca marele savant si gânditor din generatia anterioara lui, constatând cu amaraciune: „avem, se pare, nefericita capacitate de a pune un gratar pe orice golgota“. Si fiindca am pronuntat cuvântul amaraciune, as observa ca si discursul lui Gr. T. Popa este unul amar, ca si cel al lui Octavian Paler, mai putin scepticismul acestuia din urma. Ambii sunt insa convinsi ca „oricum ar bate pe deasupra vânturile si furtunile politice…, oricum s-ar intocmi sistemele politico-sociale, totul depinde de calitatea oamenilor“. Iar
Gr. T. Popa invoca, in aceasta idee, exemplul Germaniei. Il compar nu intâmplator pe Gr. T. Popa cu Paler; ei sunt exponenti ai criticismului, cu termenul folosit si de C. D. Zeletin, moldovenesc si ardelenesc, comunicând in esenta perfect peste timp si… peste munti.
Criticile lui Gr. T. Popa privind realitatile de la noi sunt formulate mai mereu prin comparatie cu cele din câteva tari civilizate pe care le cunoaste foarte bine. Exemplific prin doua texte având ca tema evenimente diferite: unul din spatiul culturii si celalalt din spatiul politico-administrativ si, implicit, civic.
In vara anului 1936, profesorul este invitat la festivitatile dedicate Centenarului Universitatii din Londra, rezultata de fapt, in 1836, din unirea mai multor colegii vechi de câteva sute de ani intr-un conglomerat. A fost singurul reprezentant al lumii academice românesti la acea sarbatoare din capitala Angliei. Ungurii aveau cinci… Evocarea evenimentului incepe cu o caracterizare ce denota buna cunoastere a psihologiei si educatiei englezului ( Gr. T. Popa studiase si in Anglia; si tot acolo facuse si cea mai importanta descoperire stiintifica a sa): „Oameni extrem de politicosi, care totusi nu pun accent pe politetea lor; apropieri distantate care ne promit sa fie eterne; punctualitati extravagante si o perfecta ingrijire (necautata) in tinuta. Un englez iti da impresia, fara sa fie nevoie s-o mai verifici, ca nu poti sa-l bati pe umar, nici nu se simte bine sa-l iei de brat. El nu se vâra in prea multe amanunte (ba nu se vâra deloc), care privesc viata intima a omului, si apare glacial, uneori uscat, dar totdeauna bine dispus. Ceremoniile lor sunt ca si oamenii: demne, reci, dar impresionante“. Suita de festivitati, care il fac pe universitarul iesean sa simta inca o data „ce fior si ce siguranta poate da sufletului traditia…“, a constituit, conchide el, „un spectacol maret, care pentru mine a insemnat o lectie mare, dar si un prilej de adânca melancolie./ In timp ce oamenii acestia, atât de asigurati cu tot ce trebuie unui progres bogat, se straduiesc mereu sa-si sporeasca cultura, ce facem noi (cei atât de calici si atât de in urma din toate punctele de vedere)?“. O intrebare formulata cu mai bine de 76 de ani in urma, dar cum nu se poate mai legitima in momentul de fata…
Observator atent si responsabil al vietii sociale si politice, si nu numai al celei din România, dar niciodata militant in vreun partid, Gr. T. Popa intervenea, in 1938, in dezbaterea privind noua Constitutie a tarii. Analiza sa pe care isi intemeiaza opiniile este pilduitoare. Polemizând cu cei de la „Viata Româneasca“ pe aceasta tema, eseistul insista mai ales pe conceptul de democratie, asa cum era si este el ilustrat in societatile evoluate. Mai intâi, descrie si defineste trei tipuri de democratie „care coexista astazi“ si pe care „le cunosc de la ele de-acasa, nu din citite“: franceza („democratie integrala“), americana („democratie tutelata“), engleza („democratie selectiva“). Ce determina schimbarea Constitutiei? Gr. T. Popa raspundea ca tocmai realitatile triste si faptul ca tara ajunsese „foarte aproape de prapastie“. „Dezordinea publica, instabilitatea politica, promovarea necinstei si a incapacitatii, lenea si neseriozitatea“, toate aceste rele, cum le numeste el, si multe altele erau (dar vedem ca aceleasi sunt si astazi) generate de „doi factori de viciare a vietii publice: extinderea militantismului politic si inferioritatea culturala in care ne mentinem cu placere“.
As incheia repetând concluzia din comentariul de saptamâna trecuta: suntem ce-am fost si mai rau decât atât. Macar atunci, in 1938, an de referinta chiar si pentru comunisti, in dezbaterea privind Constitutia se implicau si intelectuali patrioti de mare anvergura si de o tinuta morala ireprosabila ca Gr. T. Popa. In România de azi, pe asemenea subiecte sensibile si de importanta capitala se napustesc, ca intr-un viol colectiv, cohorte de politicieni si jurnalisti de tip nou, cu fete crispate de venin si prostie, in chip de tocsoisti agresivi si agramati. Sau, in cel mai fericit caz, eternii Lache si Mache. Cum stim, si ei stau de multa vreme cu ochii pe Constitutie, dar, cei de acum, fara bunul simt si inocenta celor ce faceau farmecul lumii lui Caragiale si pe care Nenea Iancu ii privea cu atâta duiosie: „uite, ma, ce draguti sunt!“.  (Va urma)