Toamna culturală turdeană din acest an a fost marcată de cel puţin două evenimente importante la Teatrul de Stat din Turda. Instituţia a primit numele marelui regizor Aureliu Manea, care a lucrat ani îndelungaţi pe această scenă, personalitate considerată pe bună dreptate un spiritus loci în lumea artistică. Sub noua siglă – Teatrul „Aureliu Manea“ Turda (TAMT) – a avut loc, între 16 şi19 octombrie 2014, Festivalul de Teatru şi Arte Performative Teatru pe Drumul Sării, aflat la a treia ediţie. Manifestarea e un proiect ambiţios şi atractiv, dus la bun sfârşit de doamna Narcisa Pintea, actriţă şi manager al teatrului. Tema actualei ediţii a fost multiculturalitatea, subiect de acută amplitudine în arealul cultural transilvan, înţeles ca necesitate, respect şi preţuire în cadrul coabitării interetnice prin artă. Aflat pe „drumul sării“, pavat cu succesele anterioarelor ediţii, Teatrul „Aureliu Manea“ tinde să devină „o scenă importantă în peisajul teatral românesc“, după cum remarca regizorul Mihai Măniuţiu, implicat în susţinerea acestui demers cu montări remarcabile.
Anul acesta, Mihai Măniuţiu a adus pe scena teatrului turdean un spectacol-surpriză: FUN (Distracţie), musical de James Bosley, muzica de Şerban Ursachi, scenografia Adrian Damian, coregrafia Eniko Györgyjakab. Dar distracţia nu s-a revărsat în cascade de râs ca la o comedie clasică, ci a îmbrăcat forme nuanţate, moderne şi postmoderne de entertainment în stil american, agrementat cu dans şi interludii cântate, asamblate ca piesele colorate dintr-un joc de copii. Alinierea la curentul în vogă „teatru-dans“ e evidentă şi benefică pentru un teatru „de provincie“, ieşit onorabil de sub atributul descalificant, alipit artificial şi neîntemeiat teatrelor mici. Structura spectacolului aminteşte întrucâtva de stilul lansat deja ca jalon narativ-confesiv în celebrul musical Chicago, transformat în film de mare succes hollywoodian de Rob Marshall în 2002. Aceeaşi atmosferă şi problematică suburbane, puse explicit în lumina reflectoarelor. De la Brecht până azi, spelunca bântuită de „monştri mişto“ s-a umplut de eroi negativi arătaţi acuzator cu degetul.
În spectacolul lui Mihai Măniuţiu sunt acuzaţi indirect părinţii care îşi abandonează copiii, aceştia devenind, mai devreme sau mai târziu, victime sigure ale străzii şi ale alienării mintale. James Bosley spune povestea a două fete, haimanale ajunse după gratii în urma unei crime. Cadrul carceral este supradimensionat printr-o reţea metalică de paliere şi scări, gard de sârmă, uşi metalice transparente, rotative, zăbrele şi platforme asimetrice ridicate pe diferite niveluri deasupra scenei. Constructivismul vizionar al regizorului raportat la decor îşi găseşte pe deplin motivaţia. Victimele prinse în această plasă-capcană n-au scăpare. Cele două fete sporovăiesc întruna. Cântă întruna. Dansează întruna. Spectatorul află tot felul de grozăvii din gurile lor slobode, prea slobode. Vulgaritatea e, totuşi, mai mult sugerată decât efectivă. Marasmul evidenţiat cu brutalitate e normal din moment ce ele se scaldă în mocirla morală a unei vieţi deşucheate. Confesându-se una alteia şi răspunzând obraznic, în doi peri, la întrebări în timpul anchetei, ele îşi pun pe tavă viaţa dezordonată, lipsită de un ţel şi de valori morale. Un spectacol solicitant mai ales pentru cele două interprete principale, Romina Merei şi Anca Hanu. Lor li se alătură Flavia Giurgiu, Renata Fabian şi Maria Salcă într-un fel de joc în oglindă care multiplică „tot ce nu e fun în viaţa tinerilor de pretutindeni“. Acest gen de privire în oglindă devine o tuşă marcantă în maniera regizorului de a amprenta vizual dimensiunea dramaticului. Tangente cu destinele celor două făpturi degenerate sunt apariţiile Narcisei Pintea şi ale lui Marian Râlea (reprezentând implicarea factorului jurnalistic şi justiţiar). Narcisa Pintea imprimă severitate şi intransigenţă tăioasă personajului. Marian Râlea, prea puţin solicitat de rol, curtează în volute largi cumsecădenia personajului, secondată de curiozitatea lui de a afla natura relaţiei dintre cele două condamnate. Dar marea fierbere are loc în împletirea dialogului dintre cele două interprete: Romina Merei şi Anca Hanu. Nu numai a dialogului, ci şi a partiturilor muzical-dansante. Un tandem bine armonizat, dinamic, distractiv, în stare să creeze atmosferă şi antren. Spectacolul FUN este rezultatul unei colaborări fructuoase între actorii Teatrului „Aureliu Manea“ şi reprezentantele Teatrului Naţional din Cluj. Participarea îndrăgitului actor Marian Râlea şi a actriţei Eniko Györgyjakab de la Teatrul Maghiar din Cluj întregeşte reuşita acestei colaborări. O piesă cu o problematică dură, pe cât de îndrăzneaţă, pe atât de bulversantă pentru publicul încă inocent şi uşor rigid.
Pe direcţia implementării temei multiculturalităţii, la festival au participat ca invitaţi Compania „Tompa Miklós“ a Teatrului Naţional Târgu Mureş, cu monodrama în limba maghiară Rekviem egy hazert/ Recviem pentru o casă de Medgyessy Éva, sentimentală evocare a unui imobil din „oraşul-grădină“ împreună cu locatarii lui, rememorare încărcată de tensiune din anii dictaturii ceauşiste, şi Teatrul „Regina Maria“ din Oradea cu Scripcarul pe acoperiş, celebrul musical de Joseph Stein, de la a cărui premieră absolută de pe Broadway se împlinesc cincizeci de ani. Realizare de excepţie a teatrului orădean, spectacolul vorbeşte despre viaţa unei comunităţi evreieşti dintr-un sat rusesc peste care se abate pogromul, obligându-i pe membrii comunităţii să plece în pribegie. Citez din caietul-program al festivalului, ca o pledoarie pentru tema ediţiei – promovarea multiculturalităţii: „Această dislocare, care a fost o realitate a Rusiei occidentale din anii 1880, menită să fragmenteze şi să distrugă cultura evreiască, a avut, ca prin miracol, un efect diametral opus, generând o reîntoarcere la realele valori evreieşti“.
Teatrul Excelsior din Bucureşti a prezentat spectacolul Magia copilăriei de Stelian Milu, apreciat de tinerii spectatori. Teatrologul Claudiu Groza a moderat dezbaterea Întâlnirea teatrelor municipale din România, iar în Amfiteatrul Salinei Turda, actriţa Eniko Györgyjakab de la Teatrul Maghiar din Cluj a susţinut atelierul de teatru-dans Expresivitatea corporală. Regalul festivalului l-a marcat, în încheiere, spectacolul Teatrului Metropolis din Bucureşti cu Bădăranii lui Goldoni în regia lui Dan Tudor, cu marii actori Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gheorghe Visu. Publicul a gustat „o comedie pură“, extrem de antrenantă şi îndelung aplaudată. La fel trebuie aplaudat Teatrul „Aureliu Manea“ pentru această reuşită în ansamblu. Înaintarea teatrului turdean „pe Drumul Sării“ are toate motivele să continue.
Managerii teatrelor municipale s-au întâlnit la Turda
O primă Întâlnire a teatrelor municipale din România a avut loc recent la Turda, în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului de Teatru şi Arte Performative „Teatru pe Drumul Sării“ (16-19 octombrie), organizat de Teatrul „Aureliu Manea“.
La invitaţia lansată de managerul teatrului turdean, Narcisa Pintea, şi de teatrologul Claudiu Groza au răspuns Doina Migleczi, managerul Teatrului „Ariel“ Rm. Vâlcea, Gina Chivulescu, managerul Teatrului
„G. Ciprian“ Buzău, Adriana Vaida-Boca, director artistic la Teatrul de Nord Satu Mare, Lucian Vărşăndan, managerul Teatrului German de Stat din Timişoara, Daniel Vulcu, managerul Teatrului „Regina Maria“ Oradea, Claudiu Pintican, managerul Teatrului Municipal Baia Mare. Alţi numeroşi manageri de teatre municipale s-au arătat însă interesaţi de concluziile acestei prime dezbateri profesionale, ca punct de plecare pentru o strategie comună.
Printre subiectele discutate o pondere semnificativă a avut aspectul economic. Bugetele teatrelor municipale, subordonate Consiliilor Locale şi primăriilor, sunt nu doar insuficiente, ci şi cu execuţie mai mică decât cea aprobată scriptic. Asta provoacă automat subdimensionarea schemelor de personal, astfel că multe teatre apelează la colaboratori chiar şi pentru lucrări uzuale.
Presiunile politico-administrative au fost de asemenea aduse în discuţie, ca şi rigiditatea auditorilor, care au imputat unor teatre recuzita consumabilă din spectacole, de exemplu. O bună cunoaştere a legii în vigoare apără teatrele de multe abuzuri administrative, dar adesea managerii sunt inhibaţi de eventuale şicane ulterioare unei acţiuni în contencios administrativ, de pildă.
Discriminarea salarială a angajaţilor din teatrele municipale faţă de cei din teatrele naţionale a fost ridicată de asemenea, în condiţiile în care tipul de activitate este similar.
În ciuda dificultăţilor financiare şi de resurse umane, toate teatrele municipale româneşti încearcă să aibă un repertoriu divers şi dinamic, care să ţină cont de public şi de standardele artistice, în acelaşi timp, a fost unul dintre punctele de consens ale discuţiei.
Dezbaterea de la Turda a fost prilejul unui util schimb de experienţă, ca şi al conturării unui tablou general al situaţiei teatrelor municipale româneşti, cu peisaje diverse, dar relativ unitare.
Participanţii au conchis că o parte a strategiei de viitor ar fi menţinerea organigramelor cel puţin la nivelul actual, tăierea lor putând bloca activitatea unor teatre, precum şi nevoia elaborării unei noi Legi a Teatrelor, care să consacre şi administrativ specificul aparte al activităţii acestor instituţii. S-a exprimat de asemenea dorinţa continuării acestei serii de întâlniri şi în alte oraşe, cu un număr sporit de manageri participanţi.